https://blog.revistaderecenzii.com/
Joi seara, doctorul Urechia a ținut la Ateneul nou conferința sa despre Elementele de succes în o conferință publică.
Doctorul Urechia este amicul nostru; nu putem, prin urmare, decât să-i facem multe laude. Ne mărginim azi a rezuma spirituala sa conferință, care se va publica de aminteri în curând.
Elementele de succes: măgulirea tuturor ideilor și formulelor populare, pe care oricine le aplaudă automatic, sau prin imitație, precum: tinerimea română, economia română, femeia română, țăranul român, muncitorul român, regatul român șcl., șcl., șcl. — în genere fraza goala, declamația șarlatanească, lătrătura patriotică, națională, română — cu un cuvânt, moftul, iată elementul de succes al celor mai multe conferențe.
Publicul a fost subțire adus de tactul conferențiarului să confirme teoria lui: publicul a aplaudat, ca serios spuse, câteva mostre de declamare ateneistă făcute într-adins pentru ilustrarea teoriei și denunțate imediat de conferențiar după smulgerea aplauzelor inevitabile.
Suntem fericiți să vedem că se poate câteodată — din nefericire, prea rar — să se spună și de pe tribuna Ateneului niște adevăruri, cari de atâta vreme se tac în această fericită Românie!
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Ateneul_Rom%C3%A2n