Dan Ionescu: Povestea unui destin. Cronică literară*

*Cronică literară apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 9 / 2017

Romanul Academie agramată (Ed. Autograf MJM, Craiova, 2017, 480 p.), de Nicolae Pârvulescu se deschide cu o pagină în care este prezentat efectul unui apel telefonic. Dacă Marcel Proust redescoperea imagini ale timpului pierdut, datorită unui produs de patiserie, care-i amintea de bucuria pe care o trăia mâncând madlenele pregătite în casă, Nicolae Pârvulescu, dedublat în Viorel Roșianu, protagonistul cărții, abandonează mediul urban, profitând de vacanță, pentru a se întoarce acasă, la părinți, în satul Stăncești. Telefonul este un simbol al comunicării, dar de această dată, cu un „zbârnâit strident”, recuplează eul narator la o realitate proximă celei din Întâmplări din irealitatea imediată, de M. Blecher și-l determină s-o rupă cu prezentul. Primul impuls, necesar înțelegerii stării în care se află, este de a rememora, cât se poate de amănunțit, tot „ce făcusem și ce zisesem în timpul mesei de la care mă ridicasem cu câteva minute înainte de miezul nopții”; al doilea, de a pune lucrurile la punct, iar pentru aceasta, este necesară schimbarea mediului.

Continuă să citești →

Milena Munteanu: În Sfântul Grai Românesc

Imediat după terminarea facultăţii am făcut o vizită la ţară, într-un sat din Oltenia în care fiecare copac are o poveste, fiecare văcuță are un nume și toți sătenii îi știu pe toți ceilalți. Faţă de satul ardelenesc, ordonat, curat, în care totul era făcut cu socoteală, în bătătura oltenească părea că totul este vraişte. Viaţa se desfăşura ba din deal, ba din vale, câinele muşca purceaua iar purceaua schilodea puii, toţi şi toate erau în devălmăşie, iar mie îmi părea că nimic n-are cap sau coadă… Puii erau chemaţi la mâncare: Pui, pui, pui, mânca-v-ar moartea! Iar moartea nu era niciodată prea departe. Ori venea dihorul, ori vulpea, ori scroafa, ori vecinii, pe puii ăia se bătea o lume întreagă. Cred că nimănui de-acolo nu-i trecuse prin gând să zică: Mânca-v-ar viaţa! sau, şi mai bine:  Mânca-v-ar Raiul!

Continuă să citești →

Lirica Irinei Lucia Mihalca sau despre un ritual germinativ al Poesiei. Cronică, de Ionel Bota

Glosă a tuturor semnificațiilor, dragoste…
Lirica Irinei Lucia Mihalca sau despre un ritual germinativ al Poesiei

Privită acum, în perspectiva acestor ani care-au trecut până la noi, lirica Irinei Lucia Mihalca anunța încă de la aparițiile în volume colective, în presa literară, ori cu ecoul unor lauri binemeritați la concursuri literare, o poetă matură, un autor care se mișcă foarte original, aproape fără trac și cu dezinvoltura unui consacrat al genului, între programe și stiluri, teme și modalități lirice, grupări și direcții.

Continuă să citești →