https://blog.revistaderecenzii.com

Vecinul meu, pe patul din stânga, este oltean și poet. Sub pernă el ține ascuns un briceag și un caiet de versuri. Doctorul i-a făgăduit că în ziua când va avea doisprezece ani îl va ridica să umble. Jenică și-a notat cu grijă în „Agendă” data exactă și, imobilizat în ghips, ca o pasăre mică strânsă în pumn, așteaptă…

…Ține capul puțin aplecat, sprijinit în palmă și privește încruntat marca… El știe numărul vapoarelor care trec spre Constanța zilnic și acel al vapoarelor care se îndreaptă spre Constantinopol; cunoaște pe „ăla americanu de-i iese fumu’ prin toate coșurile” și anunță savant pe vecini când trece un vapor de război – pe care îl și clasifică după tunuri și turele în crucișător, torpilor, distrugător sau canon icră.

https://blog.revistaderecenzii.com

Îndată se înfățișează unul din cele mai interesante conflicte în dezvoltarea literaturii românești.

De la Asachi înainte, de prin anii 1820, începe un îndoit curent care formează, aș zice, originalitatea dramatică a acestei literaturi și lupta între aceste două curente se continuă până în momentul de față, fiecare, firește, având să aleagă pe acela care-i place.

Voi începe cu ceea ce se poate numi „curentul indigen“ sau „autohton“, care nu este, cum se va vedea, curentul naturalist.

https://blog.revistaderecenzii.com

Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde.

În cerul cel mai plin de-a lui lucoare
eu fui. Văzut-am stări, ce-a le descrie
nu știu, nu pot câți au să se scoboare,

https://blog.revistaderecenzii.com

Pretutindeni unde mai mulți oameni sunt adunați sub rigoarea unei discipline comune, societatea se orga¬nizează pe treptele unei ierarhii imediate, cuprinsă între două personalități bine definite: șeful și țapul ispășitor.

Pe veranda sanatoriului nostru șeful este Monciu și țapul ispășitor Buțu.

Între „șef” și „țap“ conflictul domnește acut ziulica întreagă și parcă și noaptea când „șeful” bolborosește prin somn înjurături și amenințări.