https://blog.revistaderecenzii.com

Răsună din margini de târg,
Un bangăt puternic de armă;
E toamnă… metalic s-aud
Gorniștii, în fund, la cazarmă.

S-aude si-un clopot de școală,
E vânt, si-i pustiu, dimineață;
Hârtii și cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n vârteje, pe-o piață.

https://blog.revistaderecenzii.com

Paşii vremii de trei feluri sînt:
Şovăielnic vine viitorul,
Ca săgeata- şi ia prezentul zborul,
Veşnic trecutul pe pămînt.

Nici un izvor nu-i tulbură popasul
Cînd, zăbavnic, se opreşte-n loc,
Nici o teamă nu-i retează pasul
Cînd soseşte-al zborului soroc.
Nici descîntec, nici păreri de rău
Nu îl pot clinti din locul său.

https://blog.revistaderecenzii.com

Se înserează…

Armeanul se târăște pe lavița din fața prăvăliei, gâfâie grozav, își șterge fruntea cu o batistă roșie, mare cât un cearceaf, și apoi strigă Bertei să-i aducă armonica. E șchiop și spune tuturor că și-a pierdut piciorul în război. Și toată lumea îl crede. De ce adică nu l-ar crede?

Îl cheamă Sencovici, dar țăranii îi zic „Armeanul”, fiindcă vorbește foarte stricat românește, iar copiii „Șchiopul”, fiindcă umblă în două cârje. Are o față neagră ca un harap, o chelie ca o lună plină și o pereche de ochelari pe care toată ziua îi freacă și îi curăță cu un petec de flanelă gălbuie, și care totuși sunt veșnic unsuroși. Din pricina cheliei răcește ușor și suferă deseori de guturai, iar cu ochelarii nu vede bine, și de aceea nici nu-i pune decât atunci când se ceartă cu Armeanca sau are ghinion mare la cărți.

https://blog.revistaderecenzii.com

Când, cu ochii duși pe carte,
Stai la geamu-ți adâncită
Ca în ascultarea unui dulce cântec de departe,
Nu simți tu cât de fierbinte și de dornic ești privită?
Nu te ard a mele gânduri,
Ce-ți roiesc în jur grămadă,
Te alintă și te roagă să-ți iei ochii de pe rânduri,
Ca din ei desprins-o rază cald-asupra mea să cadă,
Și-n cucernica-mi privire
Să-nțelegi ce dureroasa-i și adânc-a mea iubire!
Nu te prind câteodată