https://blog.revistaderecenzii.com

Auzeam, de parcă n-aveam Ureche
Până ce un Cuvânt Vital
Făcu tot drumul de la Viață la mine
Și-atunci am știut c-auzeam.

Vedeam, de parcă Ochiul mi-era
Un altul, până ce-n Lucru –
Ce știu azi c-a fost Lumina, căci ea
Îmbrăcă – intră – înlăuntru.

Mă purtam, de parcă trăiam afară,
Și numai trupul, în sinea-i.
Până ce o Putere mă descoperi
Și-mi suflă Spiritu-n mine.

Și Spiritul se-ntoarse în Pulberi, spunând:
„Bătrâne prieten, mă știi”,
Și Timpul ieși cu Știrea pe buze
Și Veșnicia-ntâlnii.

1865

Traducere Veronica Porumbacu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/