https://blog.revistaderecenzii.com/

volumul de poezii „Mickiewicz”,

traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959)

Mâncă, trag din pipă, toarnă,
Jocă, râd, petrec, fac gură,
Crâşma doar că n-o răstoarnă
Cu a lor chiuitură.

Stând ca paşa-n cap de masă,
Mâna-n şold Tvardovschi-şi pune,
Strigă: „Lume, fii voioasă!”

Unui militar ce-şi luase
Ifose, ‘njurând, dând brânci,
Spada-n ceafă-i şuierase;
Leatu-i iepuraş de-atunci.

Unui biet avocăţel
Ce-şi lingea tăcut tigaia,
Punga-i sună-ncetinel
De stă smirnă ca potaia.

Pe-un cizmar, cu bobârnacul
Îl pocni în bot şi-i vâră
Un furtun; a tras: răvacul,
Un butoi ţâşni pe gură.

Din bărdac când bea răchie,
Scrâşni smalţul şuierând;
Cată-n fund: „Ce mai drăcie!
Ce-i, cumetre, ce-i fi vrând?”

Un drac mic era pe fund,
Neamţ curat, un năpârstoc;
Şi, frumos plocon făcând
Spre meseni, ţâşni pe loc.

Din pahar, pe duşumea,
Vreo doi coţi crescu mai mare,
Nas-cîrlig; picior avea
De cocoş; de uliu, ghiare.

„Hai noroc, Tvardovschi frate!”
Şi dă buzna drept la el.
„Cum, nu mă mai ştii? Se poate?
Eu sunt, doar, Mefistofel.

„Nu mi-ai dat la Piatra-Cheală,
Sufletul, printr-un zapis?
Pe toval, o învoială
Nu ţii minte c-ai subscris?

„Martor fuse-un cârd de draci:
Tu, doi ani când se-mplineau,
Drum la Rîm aveai să faci
Şi de-acolo să te iau.

„Şapte ani de-atunci trecură,
Iar zapisul-vorbă goală;
Iadul vrăjile-ţi îndură,
Tu, de drum nici pomeneală.

„Dar răsplata, deşi-nceată,
Te aduse-cursa noastră;
„La Rîm” crâşmii-i zice:iată,
Vă reţiu, măria- voastră!”

Dă Tvardovschi zor spre uşă
La aceste vorbe-amare;
Dracul-l prinde de contuşă:
„N-ai cuvânt de nobil, oare?”

Ce să-i faci? Scurtă socoată
Capul va să-şi lase-aice.
Când, Tvardovschi dă deodată,
Tam-nesam, de-o nouă price:

„Aghiuţă, iar te uită
În contract, să vezi, de vrei:
După vreme nu ştiu câtă,
Sufletul când vii să-mi iei,

„De trei ori eu dreptul am
Să te pun la câte-o muncă;
Musai, cât de crunt te-nham,
Să-mplineşti orice poruncă.

„Firma cârciumii colea,
Cu un cal e zugrăvită:
Eu să-i săr în şa aş vrea,
El să bată din copită.

„Din nisip, apoi, un bici
Să-mpleteşti, să am să-l mâi,
Şi-o clădire să-mi ridici
În pădure, un’ să mâi,

„Doar din miez de nuci clădită
Cât Carpaţii-n pisc de munte,
În bărbi roşii învălită
Şi-n grăunţi de mac, mărunte.

„Cuişoarele îmi plac
De-un deşt groase, lungi de trei,
Şi în orice bob de mac
Câte trei să-mi baţi îţi cei. „

Aghiuţă-n grabă face
Totul: calul îl ţesală,
Îi dă fân şi apă; toarce
Din nisip, bici, la iuţeală.

Sare şi Tvardosvschi-n şa,
Calul cearcă, roată-l saltă;
Cât la trap, galop mi-l ia,
Gata şi clădirea-naltă!

„Câştigat-ai, Pane Drace,
Însă treaba-i gata doar
După ce o scaldă-i face
Colea în aghiazmatar.”

Dârdâi tu, te-nnăbuşi, drace!
Îl trec reci sudori cu-ncetul,
Dar ce-i zice, aia face:
Până-n gât se-afundă bietul.

Ca din praştie, vioi
Sare-afară din copaie:
„Ei, acum te iau la noi
Dup’aşa fierbinte baie!”

„Mai e una, Aghiuţă,
Şi plesneşte vraja rea:
Vezi colea o coconişă,
E Tvardovsca, soaţa mea.

„Cât la Tartor locu-ţi ţiu
Eu, un an, în vremea asta
Vreau pe draga mea s-o ştiu
Ție că-ţi va fi nevastă.

„Să-i juri cinste şi iubire,
Fără margini de supus,
Că de calci astă-nvoire
Atunci târgul tot s-a dus.”

Cu-o ureche dracu-ascultă,
C-un ochi trage spre femeie,
Mai ascultă, mai se uită
Şi-ntre timp se dă spre cheie.

Cât Tvardovschi-l cicăleşte
Din geam la uşă-mpingându-l,
Dracul prin broască-o tuleşte,
Până azi mâncând pământul.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/adam-mickiewi