https://blog.revistaderecenzii.com

Bătuse vântul ca un om trudit
La geam; şi, ca o gazdă, eu
Să-i spun „Poftim – am îndrăznit –
Aici, în cuibul meu”.

Acestui oaspăt ager
Un scaun să-i fi dat
Nu se putea, cum nici
Văzduhului un pat;

Nici trup n-avea, să-l ţii,
Iar vocea lui părea
Un roi de colibri
Pulsând deasupra ta.

Era ca un talaz;
Din degete, fugar,
Isca un cânt vibrând
Cum sună un cleştar.

A dat târcoale-n zbor,
Bătu în uşă iar,
Sfios – zorit acum –
Şi singură-am rămas.

Tudor Dorin

Sursa: https://poetii-nostri.