https://blog.revistaderecenzii.com
Vizitez împrejurimile Moscovei și închiriez trei camere într-o datșa (casă de țară), la vreo patruzeci de kilometri de Moscova, pe linia Kazan. E frumosul Bekovo, pentru trei luni: mai, iunie, iulie.
Câte lucruri de aflat! Câte lucruri de spus! Dar totul e mort și îngropat, afară dacă dracul mi-acordă zile suficiente, ca să revin la datoria mea.
La Bekovo suntem în inima pădurii, ticsită cu privighetori și țânțari. Aer, răcoare, singurătate, pitoresc. Se închiriază camere, cu nemiluita, iar țăranii se dedau la reflecții ciudate pe seama evreilor, care nu se uită la preț:
— „De ce înainte evreii erau cei care o duceau mai bine și tot ei sunt cei care o duc și-acum?“
Știu eu, pentru ce? Mai întâi, eu nu cred în evreu, ci în om. Și apoi nu cunosc nimic din viața lor, nici cea dinainte, nici aceea de azi. În schimb, văd țărani invidioși, haini, care construiesc datșe cu zecile și-ți iau trei sute de ruble pentru două-trei camere goale sau cu un pat fără lenjerie! Ei bine, dacă evreul plătește mai repede decât rusul, apoi vinovat ești tu, burghezie nouă, care pretinzi că banul nu are miros?
Gazda noastră este dintre cele mai amabile. Vorbește rusa în mod inteligibil și ne ascultă atât de atentă, încât ne înțelegem de minune. Ca și cu Mișa, bâlbâiala noastră în rusește amuză întreaga familie, căci țăranca noastră de treabă are mulți copii care, fără să fie evrei, nu umblă după meserii ușoare.
— N-aveți, întâmplător, un pian?
— Da! se află la vreo șaptezeci de verste de-aici.
— Aduceți-l.
Facem târgul și țăranca scrie bărbatului ei. Acesta sosește, într-o zi, cu pianul. Pe ce? Pe legea mea, într-o teleguță, de-a lungul a șaptezeci de verste și pe drumuri păcătoase! Dar, pianul este o piesă frumoasă. Ne întrebăm pentru câți puzi de făină a fost achiziționat, în timpul teribilei strâmtorări din epocă, atunci când se spune că un țăran pretindea cel puțin o „batistă“, de la trecătorul care-i cerea un pahar cu apă.
Execrabilă omenire. — Nu era Molohul inimii noastre, nici apăsarea elanului nostru, – nimeni nu sacrifica o picătură de sânge pentru viitorul acestei lumi, nedemne de-o soartă mai bună.