Bianca Dinescu: „În cătunele lor, Crăciunul nu e despre dorințe. E o seară cu cer plin de sens!”

Dite Dinesz

https://blog.revistaderecenzii.com/

„În cătunele lor, Crăciunul nu e despre dorințe. E o seară cu cer plin de sens!”

România din munți are și ea dorințe? La răspunsul acestei întrebări ne va conduce echipa Izolaţi în România, coordonată de Dite Dinesz, într-o ediţie specială, de sărbătoare, difuzată de TVR 1 în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie, de la ora 19.20.

„Unele dorinţe sunt ascunse în sufletele lor, se amestecă cu regrete sau așteaptă cuminți să fie spuse, când o fi vremea lor. Greu afli ce își dorește un om din cătunele izolate ale României”, ne povesteşte Dite Dinesz, realizatoarea uneia dintre cele mai îndrăgite serii documentare ale TVR 1 şi, în acelaşi timp, cea care prilejuieşte întâlniri noi cu oameni care află că omul de jos e bun.

„Mi-e rușine, să nu aveți treabă pentru noi…”, spune sfios unul dintre prietenii din munţi. După insistenţe, „aflăm că un batic nou ar prinde bine pentru slujba de Crăciun, că sigur coboară la biserică; o lanternă, să văd drumul la animale; o juma’ de costiță, orice de mâncare e primit”, se exprimă alte dorinţe. Dorm pe paie de ani de zile, îi doare spatele rău, oare o saltea se poate?… „Noaptea urlă lupii, așa rău se aud, dacă aș avea un aparat, pun muzica și nu îi mai aud”; „Bomboane multe, să mă îndulcesc; brânză topită și pâine, că am stat la pat”…. Timp de 24 de seri, Dite Dinesz şi ajutoarele ei îi ascultă cum îndrăznesc să scoată din sufletele lor ce le trebuie, nu ce își doresc. Sunt cuvinte rostite șoptit, cu mii de scuze şi mulțumiri alături. Apoi, încep căutările şi nu se lasă până nu împart bucurie.

„În cătunele lor, Crăciunul nu e despre dorințe. E o seară cu cer plin de sens. Spre care te uiți și aștepți o clipă să vină şi să șteargă zilele când, prea obosit fiind, ai pierdut cerul.

Noi de acasă, din fața ecranelor, căutăm ferestre spre a vedea cerul Crăciunului. Fiecare om de pe munte e o fereastră. Îl asculți şi ești mai aproape… Şi îi faci un dar, e nevoia lui, fiindcă omul aici, în munte, atât are: nevoi…” – Dite Dinesz.

Pentru toţi telespectatorii iubitori de ei anul acesta și în numele telespectatorilor TVR 1, echipa Izolaţi în România a urcat cu de toate… iar în 25 decembrie, de la 19.20, la TVR 1, vom afla ce e dorința în munți. Ediţia specială Izolaţi în România este un dar pentru noi, telespectatorii. Iar fiecare dar primit de cei din munţi e al unui telespectator din ţară sau Europa. Dorința de pe munte e darul pe care ți-l faci ție, în prima zi de Crăciun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *