Bunica

Mai ştii când stăteam de vorbă

Şi-mi priveai mâinile spunându-mi că seamănă cu ale tatei,

Iar gura mea, frumos desenată, e gura mamei mele,

Că domnişoarele stau picior peste picior şi nu sunt băieţoase defel?

Cum să preţuiesc o carte, mai presus de orice dar –

Toate mi-le ai povestit!

Să ştiu cine a fost bunicul, străbunicul şi ceilalţi.

Nu ştiu însă, dacă aşa cum le-ai rânduit pe toate,

Te-ai gândit ce voi face eu,

Când absența ta o să-mi răscolească sufletul,

Pe cine să mai dau vina,

Pe faptul că nu am avut timp sau că, în vremea rămasă,

Lipseşti?