Calendarul zilei

https://blog.revistaderecenzii.com/

44 î.Hr. – Iulius Cezar a fost asasinat în urma unui complot al senatorilor romani.

493 –Odoacru, primul rege barbar al Italiei după căderea Imperiului Roman de Apus, a fost ucis de Teodoric cel Mare, rege al ostrogoților.

856 – Împăratul bizantin Mihail al III-lea a răsturnat regenţa mamei sale, împărăteasa Teodora, cu sprijinul nobilimii bizantine.

1493 – Cristofor Columb s-a întors în Spania după prima sa călătorie în America.

1831 – S-a născut prozatorul, dramaturgul şi publicistul Pantazi Ghica (d. 1882)

1848 – La Budapesta, a fost declanșată revoluţia maghiară împotriva dominaţiei habsburgice.

1876 – La Bucureşti, a apărut ziarul „Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ion Slavici şi I.L. Caragiale.

1908 – La Paris, a avut loc prima audiţie a „Rapsodiei spaniole”, de Maurice Ravel.

1916 – Preşedintele Woodrow Wilson a trimis 4.800 trupe americane peste graniţa SUA-Mexic, pentru urmărirea lui Pancho Villa.

1917 – Ţarul Nicolae al II-lea a abdicat, eveniment care a marcat sfârşitul dinastiei Romanovilor şi a Imperiului Ţarist.

1939 – Ca urmare a intrării trupelor hitleriste în Cehoslovacia, în România s-a decretat mobilizarea generală. Pe întreg teritoriul României au avut loc manifestaţii în sprijinul Cehoslovaciei.

1940 – A murit filosoful Nae Ionescu (n. 1890)

1964 – Echipa de handbal masculin a României a câştigat campionatul mondial din Cehoslovacia după ce a învins în finală echipa Suediei cu scorul de 25 – 22 şi a devenit pentru a două oară campioană mondială.

1975 – A murit armatorul grec Aristotel Onassis (n. 1906)

Sursa:https://historia.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *