Calificarea Naţionalei României la Europeanul de handbal feminin se joacă în direct la TVR 1. Articol de Mihaela Berinde

https://blog.revistaderecenzii.com/

Calificarea Naţionalei României la Europeanul de handbal feminin se joacă în direct la TVR 1

România – Austria, partida care decide calificarea Naţionalei de handbal feminin la Campionatul European 2022, se joacă duminică, 24 aprilie, în direct la TVR 1. Comentează Dragoş Cojocaru şi Dragoş Bocanaciu.

Competiţiile sportive importante care ţin românii împreună continuă la TVR 1 cu meciul decisiv pentru Naţionala de handbal feminin a României, care speră să ajungă pentru a 14-a oară la un Campionat European. Pe 24 aprilie, suntem alături de fetele din Naţională care joacă în compania reprezentativei Austriei, în preliminariile Campionatului European de Handbal. Meciul desfăşurat la Râmnicu Vâlcea şi care decide calificarea României la CE 2022 este în direct la TVR 1, de la 18.00.

România vine după un succes cu 31-21, la Torshavn, cu Insulele Feroe şi se află pe locul 2 în grupă, la egalitate de puncte cu Austria, dar cu un golaveraj mai bun. Doar primele două echipe din fiecare grupă se califică la Campionatul European ce va fi găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru în luna decembrie. Danemarca este deja calificată, având 5 puncte avans faţă de România şi Austria.

„Cu siguranţă, nu va fi un meci uşor cu echipa pregătită de Herbert Muller, antrenor născut la Timişoara şi care cunoaşte foarte bine handbalul românesc (el a fost antrenor la Rulmentul Braşov şi a lucrat cu multe dintre tricolore, atât la echipa de sub Tâmpa, cât şi la formaţia germană pe care o pregăteşte în paralel, Thuringer HC)”, ne pune în temă jurnalistul Dragoş Cojocaru, cel care va comenta meciul tricolorelor de duminică.

Reprezentantele noastre au remizat cu austriecele în meciul tur (33-33), după ce Bianca Bazaliu a înscris golul egalării în ultima secundă de joc. „Un impediment pentru tricolore ar putea fi oboseala acumulată în lunga deplasare din Feroe, în timp ce adversarele noastre de duminică şi-au conservat energia în meciul de miercuri seara, pierdut acasă în faţa Danemarcei (22-38). Trioul Sonja Frey, Patricia Kovacs, Katarina Pandza reprezintă principalul pericol pentru defensiva noastră, în timp ce, în poarta rivalei se află experimentatul portar Petra Blazek, care a evoluat 4 ani în România (la SCM Rm. Vâlcea şi Gloria Buzău) şi cunoaşte foarte bine handbalistele pregătite de Adi Vasile”, adaugă Dragoş Cojocaru.

Atuurile echipei noastre sunt plusul de experienţă, dar şi faptul că România are jucătoare decisive – Cristina Neagu, Crina Pintea, Eliza Buceschi, care pot influenţa în momente importante soarta calificării. Apoi, faţă de meciul tur cu Austria în care a absentat, prezenţa Cristinei Neagu, de patru ori cea mai valoroasă handbalistă a lumii, poate aduce un alt avantaj important echipei în meciul de duminică. La toate acestea, mai adăugăm faptul că partida se desfăşoară în Sala Traian, unde publicul vâlcean poate fi al 8-lea jucător pentru reprezentativa României.

În prima zi de Paşti, la Râmnicu Vâlcea, tricolorele îşi joacă şansa în ultimul meci al grupei, cel cu reprezentativa Austriei, din preliminariile CE 2022. Să le fim alături duminică, 24 aprilie, de la ora 18.00, în direct la TVR 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *