Campania marca Ştirile TVR – difuzată în luna decembrie pe posturile Televiziunii Române

 Campania marca Ştirile TVR – difuzată în luna decembrie pe posturile Televiziunii Române

E deja o tradiţie ca, înainte de Crăciun, când atmosfera sărbătorilor ne învăluie şi cu toţii ne pregătim să primim vestea cea mare a Naşterii Domnului, TVR să aducă în case binele şi speranţa și să ne dea întâlnire, la „Telejurnal” sau la „Ora de ştiri”, cu oamenii care, prin fapte bune, reuşesc să schimbe vieţile celor din jur.

De câţiva ani, în luna decembrie, prin campania „#TuFaciSarbatoarea”, Ştirile TVR ne arată că există bine, că generozitatea şi gândurile bune ne unesc şi că fiecare dintre noi, printr-un gest mai mic sau mai mare, putem să aducem în case sau în suflet sărbătoarea pentru cei din jurul nostru. Astfel că, în această perioadă, în lumina reflectoarelor vin oamenii şi proiectele care reuşesc ofere bucurie şi speranţă în pragul sărbătorilor.

Astfel, în fiecare zi, în emisiunile informative ale posturilor TVR 1 şi TVR 2, jurnaliştii Ştirilor TVR ne prezintă poveşti despre semeni ai noştri care fac sărbătoare din puţin, care au înţeles că puţinul oferit la nevoie poate însemna infinit mai mult.

Suntem la finalul unui an greu, în care lacrimile au înlocuit deseori zâmbetele. Deşi întunecate, zilele pandemiei au scos în faţă români cu suflet de aur. Este şi cazul unor tineri care au sărit în ajutorul vârstnicilor singuri, nedeplasabili, cărora le procură alimente sau medicamentele necesare supravieţuirii şi le livrează la domiciliu. Sau al studenţilor la facultăţile de medicină care au venit în sprijinul celor din linia întâi în spitale. Ori al unei asociaţii care se preocupă şi ajută la o mai bună integrare pe piaţa muncii a unor tineri cu autism şi alte dizabilităţi. De admirat sunt şi faptele unui jandarm clujean (din Detaşamentul Antiterorist) devenit antrenorul unor tineri nevăzători. Ba chiar şi al unor liceeni din Timiş care au organizat un târg caritabil, iar cu banii obţinuţi din vânzarea jucăriilor fac sărbătorile mai frumoase pentru micuţi mai puţin norocoşi. Iar exemplele pot şi vor continua.

Toate aceste poveşti pline de emoţie şi gesturi frumoase pot fi urmărite, în luna decembrie, în „Telejurnalele” TVR 1 şi la „Ora de ştiri”, pe TVR 2.

Materialele campaniei „#TuFaciSarbatoarea” pot fi văzute şi pe stiriletvr.ro.

Campania TVR „#TuFaciSarbatoarea” se desfășoară până la sfârșitul lunii decembrie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *