Cântarea dimineţei de Ion Heliade Rădulescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cântarea dimineţei
Din buzi nevinovate
Cui altui se cuvine,
Puternice Părinte,
Decât ţie a da?

Tu eşti stăpân a toate,
Tu eşti preabunul tată;
A ta putere sântă
Făptura ţine-ntreagă,
Ne ţine şi pre noi.

În inimă,-n tot omul
Tu ai sădit dreptatea,
Unirea şi frăţia,
Tu conştiinţa scumpă,
Tu bun ce-avem ne-ai dat.

P-aceste saduri sfinte
Răcoritoare ploaie
De adevăr să pice,
Să crească, să dea rodul,
Să fim preafericiţi.

Îndreptătorul lumii,
Tu ai slăvit noroade,
Le-ai dat tu legi preasfinte
Ce ţin aceste saduri;
Slăveşte şi pe noi!

Şi-aceste legi prea drepte
Orice norod le calcă,
Sau care nu le ştie,
Cade, ruini rămâne,
Se face neştiut,

Din slava strămoşacă
De am căzut, ne nalţă;
De am uitat unirea
Ce-i întărea în toate,
Acum ne fă uniţi.

Să ştim c-avem dreptate,
Să ştim ce, cine suntem,
Ş-aşa să nu se uite
O naţie slăvită
Ce-am fost şi ce-am fi noi.

Cu toţii, dară, ţie
Cântăm cântare nouă;
În flacăra unirii
Întindem mâini la tine;
Rugăm să ne-nsoţeşti.

Ne luminează mintea
Să te cunoaştem, bune,
Să ştim că ne eşti tată,
Să te cântăm mai bine,
Ş-aşa să ne-mpacăm.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/ion-heliade-radulescu-cantarea-diminetei-poezie-id-3359/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *