https://blog.revistaderecenzii.com
Frunză neagră: mătrăgună…
A rămas un ciob de lună,
lumină dulce de miere,
lună veche în scădere,
scăpătând fără zăbavă
în sfințirea mai bolnavă…
Din paragini de otavă.
Pe-nalt arcul cerului,
nicio stea, niciuna nu-i…
Nori adînci se dărăcesc,
destrămați se vîrcolesc,
cearcăn vânăt ruginesc.
Lună veche, stând să moară,
aur bătrân, de comoară,
peste zări vrea să se-ascundă,
și în negură se-afundă,
într-a neființei ape,
singură să se îngroape.