Cântec de primăvară. Poem de Nichita Stănescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Desigur, primăvara mi-a țâșnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi șiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e și nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viață,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în față,
trezindu-mă, le-adulmec și le mângâi.

Și mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
și iar mi se rotește-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat și reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morții sufletu-mi eliberând.

O, primăvara flăcări roșii-nalță.
Pe rugul lor mi-e sufletul întins
până miresmele îmi dau un pumn în față,
și mă trezesc, și-nving și sunt învins.

Sursa: https://www.poezie.ro/index.php/poetry/40264/C%C3%A2ntec_de_prim%C4%83var%C4%83

Un comentariu la „Cântec de primăvară. Poem de Nichita Stănescu

  1. Lebăda Primăverii

    Și nici nu ești, chiar dacă este primăvară.
    E mai presus de interior, ce te respir.
    E în afară, mut de tămâioară,
    Și de parfum, din flori de tei, de mir!

    Și cum ar putea fi – o primăvară?
    Tot primăvară? Fără, în neșter,
    Să gust și toate anotimpurile, iară?
    Din minele din min’-tin’-ne, și cer?

    Ce și-au atins, al liniștilor, mer?

    Și nici n-ai fi, chiar de ai fi chiar primăvară.
    Și nici n-aș fi, chiar orice anotimp,
    De aș cuprinde piscul din Olimp
    Prea mici, pentru atâta, care zboară

    Suflare –
    Pe aripile de timp!

    Spre Bucuria Ochilor Tăi, Mare!

    Senină,
    Și Regală,
    Revenind!
    6 martie 2022

    Lebada Primaverii

    Si nici nu esti, chiar daca este primavara.
    E mai presus de interior, ce te respir.
    E in afara, mut de tamaioara,
    Si de parfum, din flori de tei, de mir!

    Si cum ar putea fi – o primavara?
    Tot primavara? Fara, in nester,
    Sa gust si toate anotimpurile, iara?
    Din minele din min’-tin’-ne , si din cer?

    Ce si-au atins, al linistilor, mer?

    Si nici n-ai fi, chiar de ai fi chiar primavara.
    Si nici n-as fi, chiar orice anotimp,
    De as cuprinde piscul din Olimp
    Prea mici, pentru atata, care zboara

    Suflare –
    Pe aripile de timp!

    Spre Bucuria Ochilor Tai, Mare!

    Senina,
    Si Regala,
    Revenind!
    6 martie 2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *