https://blog.revistaderecenzii.com/

din Kitai

– după Rihaku, secolul 8 al erei noastre –

Corabia asta-i din lemn de şato, şi copastiile
din lemn de magnolie,
Muzicanţi cu flaute-n giuvaiericale
şi cu cimpoaie de aur
O umplu rânduri-rânduri, dintr-o parte-n alta
şi vinul nostru
Ajunge prisoselnic pentru-o mie de cupe.
Ducem cu noi cântăreţe, ne duce şuvoiul apei la vale,
Totuşi Sihastrul are nevoie
Drept cal de-un cocostârc galben şi toţi vâslaşii noştri
Ar lua-o pe urma pescăruşilor albi sau i-ar călări.
Cu soarele şi luna de pe el atârnă
Poemul în proză al lui Kuţu.

Palatul cu terase al lui King So
e-acum doar un deal pleşuv,
Dar eu zgârâi cu tocul pe-acest şlep
Făcând să tremure cele cinci vârfuri de ancoră
Şi mă bucur de-aceste cuvinte
ca de bucuria ostroavelor albastre.
(Dacă ar putea gloria dăinui de-a pururi
Atunci apele Hanului ar curge-nspre miazănoapte.)

Am lâncezit în grădina împăratului, în aşteptarea
unei porunci ca să scriu!
M-am uitat la iazul balaurului, cu apa
colorată a salcie
Oglindind aidoma obrazul cerului,
Şi-am auzit cele o sută de privighetori
cântând fără ţel.

Vântul de la soare-răsare aduce culoarea
verde-n ierbile ostrovului de la Yei-şu,
Casa în purpuri şi cea stacojie pline-s
de dulceaţa primăverii.
La miazăzi de iaz vârfurile sălciilor sunt
pe jumătate-albastre şi mai albastre,
Ramurile lor se-ncâlcesc în brumă, prefirându-se
pe zidurile de brocart ale palatului.
Lungi lăstari de viţă de câte-o sută de picioare
atârnă de pe sculptate balustrade,
Şi deasupra sălciilor, măiestre păsări
îşi cânta una alteia şi-ascultă,
Ţipând – „Kwan, Kuan”, la vântul timpuriu
şi-adulmecându-l.

Vântul se-ncolăceşte-ntr-un nor siniliu
şi se-ndepărtează.
Adie peste-o mie de porţi, peste-o mie de uşi
cântec de primăvară.
Iar împăratul este la Ko.
Cinci nori atârnă sus, strălucitori pe cerul de purpură,
Cu platoşă lucitoare, straja-mpărătească
iese din casa aurie,
Împăratu-n careta bătută-n nestemate
se duce să ia seama florilor,
Se duce către Hori să privească la cocostârcii vâşlaşi,
Se-napoiază pe drumul de la stânca Sei,
s-audă privighetorile tinere,
Căci grădinile de la Jo-run pline-s de tinere
privighetori,
Viersul lor se-mpleteşte cu flautul acesta,
Guşile lor tresaltă-n aceste douăsprezece cimpoaie.

(traducere de Ion Caraion)

Sursa: https://poetii-nostri.ro/ezra-pound-cantecul-