https://blog.revistaderecenzii.com

La ce servește discuția de cuvinte, cârcota de vorbe seacă de miez ? la nimica decât la pierdere zadarnică de vreme. Poporul român, cu minte și fatalist din fire, a avut totdeauna această credință.

Dacă te apucai cu un român get-beget la vorbe, pe la nămiez, când e soarele’n putere, și-l întrebai: Măi Mușate, ce e acuma, zi ori noapte ? – badea se scărpina sub căciulă, se gândea câtva, te măsura cu ochii să vază ce fel de negustor ăi fi, și-ți răspundea: Apoi de ! domnule, zi este. Dar dacă, iubitor de cârcotă, de cei cu sămânță de vorbă, vreai să deschizi cu românul discuție din chiar senin numai de dragul discuției, și te apucai să-i zici: Ce spui tu, măi badeo ! nu vezi că-i noapte ? – Mușat își îndrepta căciula și, fără să mai stea la gânduri, îți răspundea scurt: Apoi de ! domnule, o fi și cum zici dumneata !

https://blog.revistaderecenzii.com

S-au ivit pe rând în soare,
Jos, la capătul potecii,
Turma albă de mioare,
Noatinele şi berbecii.

https://blog.revistaderecenzii.com

Într-o noapte, dăscălița Aglaia Bujor se trezi leoarcă de sudori, gemând și bâiguind ca un om bolnav:

— Vai de mine și de mine!… Oare ce-i?… Aaa…

I se părea că nu i-e bine, dar nu-și putea da seama ce o doare. Se uită împrejur, cuprinsă de o frică neînțeleasă. În odaie stăpânea un întuneric tulbure, cenușiu, din care deabia se deslușeau cele trei geamuri, ca niște lespezi muruite cu leșie, și o tăcere limpede, subțire ca pânza de păianjen, tremurată de respirările tihnite ale celor ce dormeau.

https://blog.revistaderecenzii.com

Termometrul spune la umbră 33° Celsius… Subt arșița soarelui, se oprește o birje, în strada Pacienței, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz’. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit se apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată… nimic; de două, de trei… iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică… În sfârșit, un fecior vine să deschidă.

https://blog.revistaderecenzii.com

Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, și destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândește mintea omului cum pândesc lupii razna oilor. Când inima e spre rele, apoi velințe de flori să-i semeni, că tot ciulini și pălămidă dă și, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la biserică, câini cu covrigi în coadă și apa Dunării prin curtea vecinului, atunci e atunci, să te mai ții, pârleo, că nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare.

https://blog.revistaderecenzii.com

De cîte ori deschid portița și intru în grădină-mi pare
Că mă cuprinde-o vrajă dulce, și florile-mi dezmiardă ochii.
O fantazie uriașă le-a dat un strai la fiecare,
Și fete nu-s pe tot pămîntul să-mbrace mai frumoase rochii.

Pe crin l-a miruit în frunte, lăsîndu-i hlamida regească
Să poată-mpărăți cu fală norodu-i de mironosițe,
Cicorilor le-a dat seninul strîns din privirea omenească,
Iar rîsul fărîmat prin lume l-a nins pe foi de romanițe.

https://blog.revistaderecenzii.com

Văzduhul clocotea de zăpușeală…

O beteală de aur aprins se bălăbănea sub albastrul lăptos al cerului. Fuioarele subțiri de căldură se întortocheau de-a valma peste lanurile gălbejite de soare, alunecau ușor pe deasupra coperișelor țuguiate ale mahalalelor, se zvârcoleau îndârjite printre turlele tinichelate ale orașului nemărginit.

https://blog.revistaderecenzii.com

— Dascăle prea învățate, cel ce-nveți la școală carte, spune-mi mie ce sunt opt!

— Opt sunt Fericirile!

— Așa e! Așa a spus Mântuitorul către gloatele adunate sus pe munte, spre a sorbi dumnezeeștile învățături.

Și se-ncep așa:

https://blog.revistaderecenzii.com

Iată întâiul număr al Epocei literare. O programă amănunțită nu e neapărat; totuși, câteva cuvinte de introducere nu pot fi de prisos.

Dând la lumină această publicație, noi știm bine să ne luăm o sarcină destul de grea, dacă nu chiar covârșitoare față de forțele literare de cari dispunem. Știm că o atatre publicație trebuie să dea mai mult produceri proriu-zise decât dezbateri literare, oricât ar fi acestea de interesante. Asemenea, mai știm că puțini scriitori serioși de la noi, din deosebite cauze, fie politice, profesionale sau curat personale – atât de puțini scriitori și atât de multe cauze! – nu vor veni deocamdată cu noi; căci și republica literelor nu e scutită de animozități și lupte civile. Pentru aceea nici nu am încercat să ne adresăm la toți acei puțini.

https://blog.revistaderecenzii.com

Când să iasă Nicolae Tabără din casă, se poticni în prag și cât p-aci să se prăvale cu desagii de-a umăr, cum era.

— Bagă de seamă, bărbate, îi zise nevastă-sa cu glasul răgușit de spaimă, bagă de seamă să nu pățești ceva, că asta nu înseamnă bine!