https://blog.revistaderecenzii.com/
Enervat de această lungă agonie a unui veac suspect; umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al frumuseții, veneam spre casă într-o noapte, târziu, înnebunit de mizeria și minciuna în care am apărut. Eram pierdut, inutil, mai ridicol ca niciodată.
Orașul mic dormea în noaptea lui…
https://blog.revistaderecenzii.com/
Vorbesc cu mine însumi, cum aș vorbi c-un frate
Întors rănit din lupta cu zilele de ieri,
Și parcă tot nu-mi vine să cred că n-am dreptate ―
Că El și Eu nu suntem decât același frate,
Și-aceeași rană-i doare pe ambii scutieri.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Arde soarele.
Bate toaca de fer. Lucrătorii de la Banca Națională se odihnesc. Țiganii rîd, strigă, se-njură, pifăie din lulele stinse și se tolănesc la umbra caldă a schelelor. Copii goi, cu pîntecele rotunde, cu părul cîrlionțat și îmbîcsit, înghit lacom îmbucături de mămăligă și se foiesc printre bătrîni, gustînd, pe furiș, din lulelele celor adormiți.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Barometrul se tot lasă –
Vezi numa cum vremuiește …
Ș-apoi ? parcă mie-mi pasă ?
Încă un pocal ! – Noroc !
Să se lase cât poftește,
Că eu nu mă las de loc.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Pe mare-n asfințit…
Și vântul
Îmi poartă barca pe cărarea
Pe care soarele și marea
Se-mbrățișează cu pământul!…
Din larg,
Ca niște mici fragmente
Desprinse din albastrul infinit,
Înamoratele sirene
Apar cu gesturi indecente
Și-n cinstea mea încep să-noate
Pe spate,
Cu câte-un far aprins sub gene,
Ce-mi luminează-n asfințit
Temutul semn de întrebare
Cu care marea m-a-nfrățit…
https://blog.revistaderecenzii.com/
Ședința dela 24 Ibricgie 1294
Ședința se deschide cu formalitățile obijnuite la orele 7 1/2 turcești, sub președinția lui Haham-bașa, prezenți fiind 125 deputați. Sumarul ședinței precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nicio cerere de îndreptare, fiindcă toți deputații dorm.
Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, și toți deputații se deșteaptă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Costache Negruzzi a fost primul junimist. Mă voi încerca să dovedesc acest lucru.
Junimismul a avut pretenția, cum am arătat aiurea, că asistă, ca conștiință, la fenomenele politice, sociale și culturale și că le definește din punct de vedere obiectiv, al adevărului pur. Am arătat atunci că pretenția de conștiință-oglindă este nefundată fiindcă junimiștii au reprezentat și ei un ideal, au fost luptători, au fost un fenomen, că atitudinea lor a fost dictată de subiectivitatea lor, că n-au fost, cu un cuvânt, conștiințe-oglinde. Am arătat că în chestii de ideal, cum sunt chestiile sociale, nici nu poate fi vorba de oglindirea realității, logica luptătorului e condiționată de scopul pe care-l urmărește, mintea sa este „advocatus diaboli”. Și am arătat că, dacă în ideologia patruzecioptistă vorbește instinctul revoluționar, dorința de renovare, în ideologia junimistă vorbește instinctul reacționar, tendința de rezistență la inovațiuni.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme… iacă cea mai mare nefericire din viața mea!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Iată titlul unui volum ce apare zilele acestea. Autorul este un veteran din războiul independenții, căpitanul Mihail Dimitrescu, care a luat parte la memorabilele lupte din Bulgaria cu regimentul 8 de linie.
Le-am citit aceste Amintiri militare cu o deosebită plăcere. Este o povestire simplă și plină de interes a evenimentelor eroice de peste Dunăre, o povestire pe care ne-o face nu un artist prin închipuire, ci un părtaș de fapte.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Fiindcă eram un trist şi grav sfetnic,
Înţelept întru toate şi înaintat în vârstă,
Am părăsit această nebună lume şi mantia
De gheaţă pe care o poartă moşnegii.
Eram puternic, sau cel puţin aşa ziceau
Tinerii ce-n joc mânuiau sabia;