https://blog.revistaderecenzii.com/
Eram mai mulți în drumul-de-fer. Calea lungă, zăpușeala nesuferită și uruiala monotonă ne aromniseră pe toți; pe unul cu capul pe spate, pe altul cu capul între mâni și cu coatele pe genunchi. Al treilea moțâia; al patrulea sforăia; ș-altul se încerca să doarmă iepurește, cu ochii deșchiși.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
24 Aprilie. Am primit scrisoare de la Alix. Mi-a făcut la ’nceput mare bucurie, dar scrisoarea nu-mi aducea nimica nou.
Am petrecut ziua întreagă pe canapea. Cerul s’a limpezit mai spre amiază. Soarele s’a prelins prin transparente în dungi de lumină paralele, cari s’au întins din ce în ce mai tare; apoi au început să se ’ngălbenească, și am auzit pe pietrișul curții scurgându-se șivoiul de apă al „furtunului”. Întins pe canapea, am încercat să citesc. Câtă vreme citeam, mă persecuta imaginea lui Alix. O vedeam, in rochie albă, vrând să-și dreagă pieptănătura, cu brațele ridicate în sus; lăsam cartea ca să mă gândesc doar la dânsa, dar atunci gândul se lenevea, se imobiliza fără sens, repetat, mecanic, și iar luam cartea.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Condrumeţilor mei din călătoria prin Crimeea
Plutesc ca într-o mare pe unde de verdeaţă.
Trăsura pare-o luntre săltată pe un val
De pajişti fără margini ce bat, foşnind, la mal,
De insule – atoluri cu flori şi iarbă creaţă.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev?
Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
A zilei licăriri nu se mai țin,
Ardoarea patimilor ce a fost s-a dus,
Vărsatu-s-a al bucuriei vin,
Iar inima îmi plânge spre apus
După junețea sărbătorilor cascade,
Ce-n întuneric lin se pierde mută,
Asemeni umbrei, frunza veștejită cade
Pe-un părăsit mormânt de toamnă slută.
traducere Christian W. Schenk
Sursa: https://poetii-nostri.ro/georg-trakl
https://blog.revistaderecenzii.com/
Pânze şi cârmă-s rupte-n vârtejul ce vuieşte,
Voci îngrozite strigă, gem pompele de apă,
Parâmele din mână matrozilor le scapă,
Soarele-apune-n sânge, luând ultima nădejde.
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată o capră bătrână şi capra asta avea şapte iezi, pe care-i iubea aşa cum numai o mamă îşi iubeşte copiii. Într-o zi, trebuind să plece în pădure ca să le aducă de-ale gurii, capra strânse în jurul ei pe cei şapte iezi şi le grăi astfel:
https://blog.revistaderecenzii.com/
Fiindcă eram un trist şi grav sfetnic,
Înţelept întru toate şi înaintat în vârstă,
Am părăsit această nebună lume şi mantia
De gheaţă pe care o poartă moşnegii.
Eram puternic, sau cel puţin aşa ziceau
Tinerii ce-n joc mânuiau sabia;
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată un croitor şi un giuvaergiu şi au pornit ei împreună la drum, că aveau amândoi cam aceeaşi ţintă.
