https://blog.revistaderecenzii.com/
Un ziar de provincie face darea de seamă a unei „mici serate dansante” din localitate.
Reproducem câteva din șirurile și impresiunile confratelui nostru:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Clopoțelul de la gară
Dând sămnalul de pornire,
Toți-n grabă alergară,
Toți cu toți într-o unire,
Rar rămâne un drumeț
Surd la astă deșteptare;
Somnorosul e isteț,
Când e ora de plecare.
Sare iute în trăsură
Călătorul îngrijit.
Trenu-n grabă se smuncește,
Trenu-iată-l a pornit!
Fumul iesă, trenul zboară,
Călătorii liniștiți,
Orice vreme-a fi afară,
Au pornit, îs buni porniți.
Animalul ce odată
Sub jug greu se chinuia,
În trăsură, astă-dată,
Parte dreaptă și el ia.
Mașinistu-i surugiu,
Țipătoarea, biciul său,
Iar vaporii, cai fugari,
Îmboldiți de foc mereu!
Nici te simți, și ai ajuns
La părinți, rude, amici,
Când odată puteai perde
Interese mari și mici.
Iaca mintea omenească
Apa, focul a-njugat,
Și de-atunci cu înlesnire
Țări cu țări mâna au dat.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Ia!
https://blog.revistaderecenzii.com/
În țara mea, tot cerul pare-o pată
De sânge, scurs din rana unui soare,
Ce-abia-și deschide ochii-n zări; și moare
Ca cei mușcați de-o gură-nveninată!
https://blog.revistaderecenzii.com/
De zece ani și mai bine, presa românească se bucură de o libertate aproape, ca să nu zicem cu totul nemărginită — stare binecuvântată, ce poate încă n-o visează cel mai democrat dintre democrații Apusului. Nu aci este locul să judecăm daca aceasta spre folosul sau paguba publicului românesc a fost, ori să cercetăm daca presa românească, bucurându-se de o așa desăvârșită libertate, a binemeritat-o prin înțelegerea misiunii culturale ce are presa în societățile moderne.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
D-atunci nu s-a mai văzut atîta lume la Șosea; elegantele nu sunt mîhnite; a fost cea din urmă zi frumoasă.
Teii, triști și prăfuiți, stau ca niște soldați în linii drepte ce par a se împreuna în depărtare, tăind Șoseaua și micile alee cu umbrele lor; un vînt ușor adie, mișcînd frunzele ofilite, ce abia se mai țin de bătrînețe pe ramuri. Soarele și-aruncă oblic razele sale, mai avînd cîteva sulițe de coborît pînă a părăsi orizontul; cerul e liniștit, picat ici și colea cu cîteva pale de nori, albe ca laptele, ce-și schimbă formele necontenit, părînd a fi cînd un vultur ce-și ia zborul, cînd un urs ce se ridică în două labe, cînd un taur zvăpăiat.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Toamna trecută am făcut o cunoștință foarte interesantă — un tânăr poet și literat, fruct prețios al unui gimnaziu de provincie: tânărul meu a renunțat să termine cursurile, neputând reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
E o zi posomorâtă de primăvară; dar e zi de sărbătoare, mare repaus duminical.. . Ai observat și dumneata, cititorule, câte progrese o făcut opinia noastră publică de când avem legea repausului duminical?.. E zi de sărbătoare. Pe stradele principale este o mișcare febrilă neobișnuită. Mulțimea circulă cu mare greutate; grupuri se aglomerează la răspântii, unde discută ferbinte; toată lumea e cuprinsă de nervozitate… Miroase în aer, nu, după expresia clasică, a iarbă de pușcă, — din norocire, moravurile poporului nostru sunt mai blânde decât ale altor popoare, mai civilizate chiar, — miroase a… ghiontuială. Dar ce e? De ce fierbe lumea? Se face o manifestație populară monstră în contra guvernului, care vrea să treacă prin cameră à la vapeur legea pentru înființarea Monopolului băuturilor spirtoase! De când ne bucurăm de binefacerile regimului parlamentar, n-a trecut această țară printr-o agitație mai grozavă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Sfărâmături de urne — oriunde —
lespezi de marmoră mari
sub care zac atâţi legionari,
iată Hinovul; — în el s-ascunde
potopul de secoli ce-a curs.
Călcând această ţărână mută,
văd ce nu vedeţi voi
umbrele-acelor eroi
ai căror urmaşi suntem noi;
şi stând în valea tăcută,
îmi râd de ritm
şi de-orice reguli îmi râd;
ritmul meu e zgomotul
ce-l fac cu zalele lor.
Îi văd… s-arată: sculatu-s-au toţi
de sub pietre…
Trec —
Trec sute; iată-i: de-oţel le e coiful,
lat era romanul în spete,-ondulat
avea părul; puternic braţul.
Roma veche întreagă
se-nşiră pe dinaintea mea
Consuli,
proconsuli,
matroane, copile, liberţi —
Roma veche întreagă
pontifeci, apoi, şi vestale,
flamini,
saturnale. —
Salutare, eternă stea,
pe-aceste ţărmuri pribeagă.
Tăceţi, o! versuri deşerte…
Şi tu, la pământ, poete; —
trec Cezarii —
sărută pământul acesta
e sfânt.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Joi seara, doctorul Urechia a ținut la Ateneul nou conferința sa despre Elementele de succes în o conferință publică.
Doctorul Urechia este amicul nostru; nu putem, prin urmare, decât să-i facem multe laude. Ne mărginim azi a rezuma spirituala sa conferință, care se va publica de aminteri în curând.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
-„Grădina se chemase Paradis şi
Rai.
Acolo totdeauna-i mai, –
Oftează Eva a pustiu,
Când povesteşte, mai târziu,
Copiilor ţinuţi în poală
De câte ori îi culcă şi îi spală, –
Acolo anul ţine, fără greş,
De la caise până la cireşi,
De la cireşe până la caise.
De două luni e anul pare-mi-se,
Ba, mi se pare, nici de-atât.
Nu-i viscol, ger şi timp urât,
Doar poame bune, cu toptanul.
Cât e grădina şi cât ţine anul.
Un râu de miere şi un râu de lapte
Se-mpreunau în miazănoapte.
Şi am văzut şi altceva:
Bomboane-n flori şi gârle de cafea.
Zahăr movili şi cornuri mari cu mac,
Stafide, nuci cu cozonac.
Puneai o chiflă şi ieşeau o mie,
Crescute câte cinci pe-o farfurie,
Cu frişcă şi muiate în sirop,
Cu rom o picătură ori un strop.
Ziceai în gând şi, tăvi, nu mai ţin minte,
Veneau pe fugă cu plăcinte,
Frigări cu pui intrau pe uşi
Aduse de băieţi şi de păpuşi.
Peştii ieşeau, să întrebaţi pe tata,
Din iazuri, la dorinţă, copţi de-a gata,
Şi alegeai, pe sus, orice friptură,
Şi se prăjea prin aer, pân’ la gură.
Orice ai fi vrut şi jinduit
Era de ajuns să fi râvnit.
Tata mişca numai sprânceana
Şi vinul alerga cu damigeana.
Aşa era în Paradis. Păcat
Că l-am pierdut şi nu am ascultat!”.