https://blog.revistaderecenzii.com/

Grădina-i părăsită. Unde umblam odată,
Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios,
Pe drumuri crește iarbă, pe micul iaz înoată
O luntre sfărâmată de timpul nemilos.

Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână,
Cu crengile-i plecate spre iazul adormit
Și ca visând se mișcă, când dureros suspină,
Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit

În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume;
O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat,
Apoi făr’de credință a rătăcit prin lume
Și numai bietul arbor numele l-a păstrat.

Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească,
Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut;
Cât e de uitătoare inima omenească…
Ea singură o știe, ea singură-a văzut!

1873

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/R%C4%83chita

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eu sufletul voiesc să-mi scald
În ale crinilor potire
Și din potir să sune-nalt
Un cântec despre-a mea iubire.

Cântare vie-nflorată,
Ca sărutarea ce mi-au dat
A dragei mele buze-o dată
În ceasul dulce, fermecat.

Traducere Letiția Papu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-eu-sufletul-voiesc-sa-mi-scald-poezie-id-15445/

https://blog.revistaderecenzii.com/

 A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre ele, să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi bântuieli, se sileau şi ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l cuprinsese pentru moartea mumei lor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Orchestra începu cu-o indignare gratioasă.
Salonul alb visa cu roze albe –
Un vals de voaluri albe …
Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă …

În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări –
Cântau clare sărutări …
Larg, miniatură de vremuri viitoare …

Sursa: https://poetii-nostri.ro/george-bacovia-alb-poezie-id-78/#google_vignette

https://blog.revistaderecenzii.com/

  A fost odată un biet om sărac. El avea femeie şi trei copilaşi. Lucra bietul om de da pe brânci, zi şi noapte, orice şi pe unde găsea, şi două în tei nu putea lega şi el. Bieţii copilaşi erau mai mult flămânzi decât sătui.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ea nu avea trup,
ceea ce-i ţinea loc de trup
era asemenea unui corn de melc.
Numai un drum dacă i-ar fi atins talpa,
de îndată trupul i s-ar fi retras în sine,
or s-ar fi ascuns, ca un luptător încolţit de săgeţi,
sub propria lui tâmplă, ca un scut de os înflorit
cu ghirlandele pletelor.
N-ar fi putut să calce decât pe nori,
de aceea, ea nu se arăta niciodată pe timp senin.
O singură dată şi-a pierdut urmele,
dar şi atunci, ele au căzut atât de adânc
încât au devenit zid de cetate.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/nichita-stanescu-atena-poezie-id-20956/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Surorei mele

Copii eram pe-atunci, copilă,
Copii drăguți, copii vioi;
Ne cocoțam printre cotețe,
Dormeam în paie amândoi…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dacă spațiul și timpul, așa cum spun înțelepții,
Sunt lucruri care nu pot fi,
Musca care trăiește o singură zi
A trăit atâta timp cât înțelepții și drepții.
Dar să trăim totuși cât ne e cu putință,
Cât iubirea și viața sunt încă un dar,
Căci timpul este timp și este fugar,
Deși înțelepții nu găsesc așa de cuviință.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Bogdan, Vladimir și Nohotiu, colegi de universitate, în același an fură numiți profesori la trei licee din țară. Bogdan, de limba și literatura românească, Vladimir, de istorie, Nohotiu, de științele naturale.

La berărie — „La Căpitanul” — erau și veseli, și triști; veseli de izbîndă și triști că pentru întîiași dată, după atîția ani petrecuți împreună, trebuiau să se desparță.

https://blog.revistaderecenzii.com/

El e:
cel mai frumos,
cel mai înalt!

El e:
cel mai iubit,
și cel mai crezut!