https://blog.revistaderecenzii.com/

24 Aprilie. Am primit scrisoare de la Alix. Mi-a făcut la ’nceput mare bucurie, dar scrisoarea nu-mi aducea nimica nou.

Am petrecut ziua întreagă pe canapea. Cerul s’a limpezit mai spre amiază. Soarele s’a prelins prin transparente în dungi de lumină paralele, cari s’au întins din ce în ce mai tare; apoi au început să se ’ngălbenească, și am auzit pe pietrișul curții scurgându-se șivoiul de apă al „furtunului”. Întins pe canapea, am încercat să citesc. Câtă vreme citeam, mă persecuta imaginea lui Alix. O vedeam, in rochie albă, vrând să-și dreagă pieptănătura, cu brațele ridicate în sus; lăsam cartea ca să mă gândesc doar la dânsa, dar atunci gândul se lenevea, se imobiliza fără sens, repetat, mecanic, și iar luam cartea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Condrumeţilor mei din călătoria prin Crimeea

Plutesc ca într-o mare pe unde de verdeaţă.
Trăsura pare-o luntre săltată pe un val
De pajişti fără margini ce bat, foşnind, la mal,
De insule – atoluri cu flori şi iarbă creaţă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev?

Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A zilei licăriri nu se mai țin,
Ardoarea patimilor ce a fost s-a dus,
Vărsatu-s-a al bucuriei vin,
Iar inima îmi plânge spre apus

După junețea sărbătorilor cascade,
Ce-n întuneric lin se pierde mută,
Asemeni umbrei, frunza veștejită cade
Pe-un părăsit mormânt de toamnă slută.

traducere Christian W. Schenk

Sursa: https://poetii-nostri.ro/georg-trakl

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pânze şi cârmă-s rupte-n vârtejul ce vuieşte,
Voci îngrozite strigă, gem pompele de apă,
Parâmele din mână matrozilor le scapă,
Soarele-apune-n sânge, luând ultima nădejde.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată o capră bătrână şi capra asta avea şapte iezi, pe care-i iubea aşa cum numai o mamă îşi iubeşte copiii. Într-o zi, trebuind să plece în pădure ca să le aducă de-ale gurii, capra strânse în jurul ei pe cei şapte iezi şi le grăi astfel:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fiindcă eram un trist şi grav sfetnic,
Înţelept întru toate şi înaintat în vârstă,
Am părăsit această nebună lume şi mantia
De gheaţă pe care o poartă moşnegii.
Eram puternic, sau cel puţin aşa ziceau
Tinerii ce-n joc mânuiau sabia;

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată un croitor şi un giuvaergiu şi au pornit ei împreună la drum, că aveau amândoi cam aceeaşi ţintă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Personajele dramei

https://blog.revistaderecenzii.com/

din Kitai

– după Rihaku, secolul 8 al erei noastre –

Corabia asta-i din lemn de şato, şi copastiile
din lemn de magnolie,
Muzicanţi cu flaute-n giuvaiericale
şi cu cimpoaie de aur
O umplu rânduri-rânduri, dintr-o parte-n alta
şi vinul nostru
Ajunge prisoselnic pentru-o mie de cupe.
Ducem cu noi cântăreţe, ne duce şuvoiul apei la vale,
Totuşi Sihastrul are nevoie
Drept cal de-un cocostârc galben şi toţi vâslaşii noştri
Ar lua-o pe urma pescăruşilor albi sau i-ar călări.
Cu soarele şi luna de pe el atârnă
Poemul în proză al lui Kuţu.