https://blog.revistaderecenzii.com/
Buciumă toamna
Agonic- din fund-
Trec păsărele
Şi tainic s-ascund.
Ţârâie ploaia…
Nu-i nimeni pe drum;
Pe-afară de stai
Te-năbuşi de fum.
Departe, pe câmp,
Cad corbii, domol;
Şi răgete lungi
Pornesc din ocol.
Tălăngile, trist,
Tot sună dogit…
Şi tare-i târziu,
Şi n-am mai murit…
https://blog.revistaderecenzii.com/
Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată o fetiţă zglobie şi drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea.
Dar mai dragă decât oricui îi era ea bunicii, care nu ştia ce daruri să-i mai facă. Odată, bunica îi dărui o scufiţă de catifea roşie şi pentru că-i şedea tare bine fetiţei şi nici nu mai voia să poarte altceva pe cap, o numiră de atunci Scufiţa Roşie.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Felicităm cu plăcere voința în bine a domnului I. Nădejde, cetind critica domniei-sale din Contemporanul, no. 6, sub titlul Partea științifică din „Învățătoriul copiilor”, întrucît curiozitatea sa nu cere altă mulțămire decît aceea de a-și colinda spiritul pe nesfîrșitul cîmp al științei, care-i suride pe acest timp de secetă cu atîta bunăvoință.
Continuă să citești
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată un om putred de bogat şi omului ăstuia s-a întâmplat să-i cadă nevasta greu bolnavă. Şi când a simţit că i s-apropie sfârşitul, femeia şi-a chemat la căpătâi singurul ei copil, o fetiţă, şi i-a spus:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
De trei ori l-am văzut în viața mea și rămăsese neschimbat: aceeași față, aceeași barbă căruntă, același mers oblu și capul plecat tot pe umărul drept.
Aceeași liniște adâncă. Și l-am văzut în mijlocul unei naturi așa de mândre, că s-ar fi mișcat sufletul celui din urmă ticălos. Pieptul uriaș al Ceahlăului și Dâmbovicioara, despicând în două creierii munților, pentru ca să-și deșire trâmba apelor sale reci și albăstrii, au descrețit fruntea veștezită a atâtor cartofori, au scăpărat în inima a atâtor zgârciți o veselie străină de sunetul banului ș-au desfătat atâți nerozi de negustori câți brazi și câți mesteceni sunt pe ceafa de piatră a acestor ținuturi fericite.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată o capră bătrână şi capra asta avea şapte iezi, pe care-i iubea aşa cum numai o mamă îşi iubeşte copiii. Într-o zi, trebuind să plece în pădure ca să le aducă de-ale gurii, capra strânse în jurul ei pe cei şapte iezi şi le grăi astfel:
– Dragii mei copilaşi, eu trebuie să plec în pădure. În lipsa mea, căutaţi de fiţi cuminţi şi, mai cu seamă, feriţi-vă de lup. Că de-ar izbuti să intre pacostea asta de fiară în casă, pe toţi v-ar înghiţi şi n-ar mai rămâne nici măcar un oscior din voi! Diavolul ăsta de lup ştie să se arate adesea sub chipul unei alte vietăţi, dar pe voi n-o să vă-nşele, sunt sigură, fiindcă o să-l puteţi dibăci de-ndată după glasul cel dogit şi gros şi după labele cele negre.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Este cunoscut de toți aceia cari au cetit istoria culturei popoarelor cît rău a produs activitatea iezuitismului în cele mai multe țări ale Europei. Societatea omenească n-a avut niciodată mai mari adversari, dușmani mai neîmpăcați decît acești monștri, învăluiți în sacul pocăinței, ascunși supt masca cucerniciei, iar în inimă și în suflet, cu cele mai negre planuri, cu cele mai negre vicii și păcate.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Într-o dimineaţă de vară, un croitoraş şedea plin de voioşie la masa lui de lucru de lângă fereastră. Cosea de zor, iar mâinile lui parcă alergau singure pe ţesătură.
Tocmai atunci se întâmplă să treacă pe stradă o ţărancă, strigând cât o ţinea gura:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Oh! Doamne, rău m-ai urgisit,
În soarta mea m-am împietrit
Rămân ca marmura de rece…
Să plâng, să sufăr, am uitat
Am fost un cântec care trece,
Și sunt un cântec încetat.
Rămân ca marmura de rece…
Uscat e tot ce-a înflorit,
Entuziasmul a murit,
Și a mea inimă a-nghețat…
Am fost un cântec care trece
Și sunt un cântec încetat.