https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată
Ca niciodată;
Dacă n-ar fi
Nu s-ar povesti
pe vremea când chiar și dobitoacele ajungeau să se facă domni și boieri aci pe pământ…, a fost un pui de leu, mândru și frumos, carele, fiind el din viță de domni, fiarele și lighioanele îl aleseră pe dânsul ca să fie peste ele mai mare, și de aceea îi și ziseră Leonilă împărat.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Copil cu părul brun. Blând frig de seară
Se-ntunecă de rugi și-amin, și-n ramă
De floarea-soarelui, un roșu-n ceară,
Surâsul Afrei, sur zăduf și teamă.
Monah cu rasă-albastră în acele
Vitralii o vedea smerit pictată,
Și azi urmându-l în dureri, când stele
Ea-i nălucește-n sânge câteodată.
Sfârșit de toamnă; șocul în muțenii.
Atinge frunte-a ploii-albastră-urnire,
Năframă grea de păr pe-o năsălie.
Din pomi cad fructe putrede; bejenii
De păsări negrăite-s, întâlnire
Cu muribunzi; ani grei or să fie.
Traducere Mihail Nemeș
Sursa: https://poetii-nostri.ro/georg-trakl-afra-%E2%80%93-a-2-a-varianta-poezie-id-33958/
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti.
A fost odată un împărat, un împărat mare și puternic; împărăția lui era atât de mare, încât nici nu se știa unde se începe și unde se sfârșește.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
În veacul al patrusprezecelea după Christos, Franța avu un război foarte trudnic cu Englezii. Craiul acestora, care dobîndise printr-o moștenire oarecare drept la tronul Franței, ceru coroana și sceptrul acestei țări.
Mai multe ținuturi de către miazănoapte, spre pildă Normandia, se supuseră de bună voie sau de frică străinului ce amenința de a cotropi regatul întreg. Dar fiindcă celelalte provincii nu primeau aceleași condițiuni umilitoare, armata engleză intră pe pămîntul Franței. Puțin după aceasta muri și regele francez Carol al VI-lea, lăsînd un fiu june, slab de minte și de caracter, nedestoinic de a-și scăpa țara printr-o voință puternică și vitejească. Englezii nu lăsară să le scape această ocazie, ce le era așa de favorabilă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
(Traducere de Csata Ernő)
Ce-mi mie Carpații sumbri
Cu ținut romantic de brădeți!
Doar, te admir, dar nu te ador,
Pe acolo nu voi pribegi.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Copiilor mei
La marginea dinspre miazănoapte a orașului, pe malul iazului, e o grădină frumoasă în care sînt patru clădiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecătoriei și a casieriei; restul grădinii e numai tufișuri dese de lemn cîinesc, de bațachină și de rugi, în care primăvara cîntă privighetorile de e o frumusețe. Chiar pe marginea malului e o movilă pe care cînd te-i sui, ai înaintea ochilor o minune de tablou. Aici sub mal, iazul umbrit de sălcii și de anini cu o moară vorbăreață; mai departe valea verde a Ialomiței, închisă în fund de dealurile viilor, pe culmea cărora stă de streajă mănăstirea; iar mai în fund, topită ’n aburi albăstrii, toată coama munților de la Piatra-Craiului pînă la Penteleu; în tot o priveliște frumoasă, de parcă ți se primenește sufletul uitîndu-te la ea.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Copil cu părul brun. În frig de seară
Un pas alungă flăcări negre-n ramă
De aurie floare-a-soarelui; coboară
Jivină pe-așternuturi de aramă.
De os, o umbră peste-oglindă piere,
Din ruje-albastre-ncet tăcere apare,
O gură roșie, pecete de mistere,
Lucesc ochi negri din arțaru-n care
Teribilă roșeață te orbește.
Un trup a părăsit pereții, blândul,
Splendoare-albastră ce-n amurg sfârșește.
Alene zăngăne-n străzi goale vântul.
La geam deschis se sting lin ore ale
Iubitului. Semeții nori în larguri
Se țin de-a singuraticului cale,
De-argint, privirea cade-n brune parcuri.
Atinge mâini a ploii sumbră-urnire.
Un duh pios în transparență-nvie
zbor negrăit de păsări, întâlnire
Cu muribunzi; ani grei or să fie.
Traducere Mihail Nemeș
Sursa: https://poetii-nostri.ro/georg-trakl-afra-%E2%80%93-1-a-varianta-poezie-id-34269/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, și-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana și vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Primăvară cum s-arată,
Împodobită-nflorată,
Multe inimiori rănește
Și spre amor le pornește.
Cu dor mare le cuprinde
Și cu foc greu le aprinde.
Care alt leac nu mai are
Decît exohi plimbare.
Unii plec rîu pă vale,
De să răcorese în cale.
AIții ies la Olt, să plimbă,
Vîntu-i bate, doru-și schimbă.
Unii la Inățești afară
Își potolesc a lor pară.
Și de văd că nu le trece,
Beau și cît-o apă rece.
Alții pă Ia Cetățuie
Merg focul ca să-și răpuie
Și d-acolo să pogoară
Cu durere mai ușoară.
Alții în Capela suie,
Sicreturile să-și spuie
Precum să obicinuiește,
Fel de fel să răcorește.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/La_R%C3%AEmnic
https://blog.revistaderecenzii.com/
Amintire: pescărușul alunecând peste sumbrul cer
Al melancoliei virile.
În tihnă, la umbra întomnatului frasin,
Te cufunzi în dreapta măsură-a colinei.