https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată un împărat, și-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea și dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un om bătrîn oarecînd
Tot numai un cal avînd,
Sui p-al său copilaș
Ș-așa ieșea din oraș.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Concertul de violin dat pe teatrul nostru de d. Hiubsch ne inspiră ideea de a da lectorilor noștri o prescurtare din viața și operile celebrului și neimitabilului Paganini, cel mai mare virtuozo de violin dintre toți aceia ce se consacrară la studiul acestui delicios instrument de la invențiunea lui și pînă în zilele noastre. Ideea nu ni se păru greșită și credem că aducem un serviciu lectorilor noștri puindu-i în relațiune cu acest fenomen, care prin magicul efect al arcușului său electriză inimile tutulor acelora ce avură fericirea de a-l asculta și ale cărui compozițiuni au rămas și vor rămînea mai mult timp nereproduse de violoniștii moderni din cauza insuperabilelor dificultăți ce știu cu atîta artă a semăna în operile sale.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată ce-au fost; a fost un om și-o femeie, bărbat și muiere, oameni de treabă, el bun și ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine și toți se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieșea din voile lui, și de aceea era liniște la casa lor și toate le ieșeau bine și cu spor.

Aveau însă și oamenii aceștia o mare și nesecată mâhnire-n sufletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, și fără de copii viața, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar numai unul, ca să aibă de cine să poarte grijă și cu ce-și bate capul, căci așa numai ei amândoi își nădeau zilele în sec și nu se alegeau cu nimic din ele.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când au împlinit vârsta de șapte ani, Lir și Tibișir au fost duși de părinții lor la școală. Se nimerise ca ziua aceea să fie o zi de Marți.

Nici eu nu prea știu bine pricina pentru care au fost duși într-o zi de Marți și nu într-o zi de Luni, cum ar fi fost mai firesc. Se prea poate ca ziua de Luni din săptămâna aceea să fi fost o zi de sărbătoare. Fapt este că au fost duși și înscriși la școală în dimineața unei zile de Marți.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Stă soarele-ncins după-amiaza solemn.
Lin zumzetu-albinelor piere.
Surori în grădină șoptesc. În tăcere
Băiatul ascultă-n cămara de lemn,

Vrăjit de imagini și cărți care-l ard.
Tei vestezi se-afundă-osteniți în albastru.
Un stârc stă-n văzduh neclintit și sihastru,
Fantastice umbre se joacă pe gard.

Surorile-n casă pășesc și-n curând
Mai slab din odăi luminoase
Sclipește veșmântul lor alb de mătase
Și tufele freamătă tot mai plăpând.

Băiatul dezmiardă-un motan, fascinat
De-oglinda din ochii-i, senină.
Un sunet de orgă în zări pe colină
Se-nalță spre cer, minunat.

Traducere Mihail Nemeș

Sursa: https://poetii-nostri.ro/georg-trakl-amintiri-din-copilarie-poezie-id-33374/

https://blog.revistaderecenzii.com/

I se urâse și lui Păcală să tot umble răzleț prin lume, așa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora și să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă și el om așezat, ca toți oamenii de treabă, să-și întemeieze casa lui, să-și agonisească o moșioară, — vorbă scurtă, — să se astâmpere odată.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un cardinal într-o casă
Șezînd cu alții la masă,
Întrebă pe oarecine
Ce vorbea cu nerușine
Zicînd : -N-auzi vorbă multă,
Nu tot spori, ci m-ascultă,
Tu vei fi știind prea bine
Ce zic oamenii de mine.
-0 ! zice el, ai un nume
Cam prea defăimat de lume.
Te pun în rînd cu nebunii
Și mai vîrtos te zic unii
Că ești un bețiv în formă,
Bei pînă să te adoarmă.
Alți te zic lup cu bărboaie,
Schimbat în piele de oaie.
Si alți în vers-uri te cîntă
Că numa vorba ț-e sfîntă,
lar încolo totdauna
Ești cu mireanul mai una.
Cardinalul știind bine
Ce vorbește fiecine :
-Ha, ha, ha, rîzînd îi zise,
Aste crez că nu sînt vise.
Dar de n-ar vorbi neștine
De un cardinal ca mine,
De un ca tine, Pacală,
Flecar fără de zăbală,
Lumea o sâ se pornească
Ca să te ponosluiască !
Asta, cum zice cuvîntul,
Este de cînd e pămîntul,
Cel slab, pre cel cu putință,
Cel prost pre cel cu știință
A-l defăima totdauna,
Ca cîinii cum latră luna.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Ce_zic_oamenii_de_mine

https://blog.revistaderecenzii.com/

Stăpînea odată o împărăție mare împăratul Drăgoi, ce-i zicea și Ciolac-împărat de la un război cu Roșu-vodă.

Roșu-vodă fusese umilit din moși-strămoși de moșii și de strămoșii lui Drăgoi și, îndată ce ajunse la domnie, se puse pe lucru, ziua și noaptea, și strînse ordii, și le împărți, după priceperea lui ageră, în flăcăiandri de cincisprezece ani, în voinici de pînă la douăzeci și cinci, și în oameni copți la minte, mai mari de douăzeci și cinci și pînă la patruzeci de ani. Porni întîi băieții cu prăștiile, după ei, ceva mai departe, voinicii cu săbii și cu lănci, și mai la urmă pe cei în vîrstă, cu căruțe ferecate, cu coase și cu arcane aruncătoare. Așa intră în împărăția lui Drăgoi, prefăcînd în scrum satele pe unde trecea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obișnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet mi se părea că venea din fundul odăii și că ieșea dintr-o cutioară de fildeș săpată, ce se zărea pe masă în razele lunii care răzbătea prin fereastră. M-am sculat iute din pat pentru ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mână acea cutie unde pusesem dimineața un galben olandez și o para mare turcească, am deschis-o cu luare-aminte, și adâncă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieșind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte.