https://blog.revistaderecenzii.com/
Persefona cea frumoasă se juca cu alte fete, soațe ale ei, pe cîmpia Enei din fericita țară a Siciliei. Ea era fata mult iubită a mamei Demetre, pe care toată lumea o cinstea; căci mama Demetra era către toți bună și darnică; iar decît fiică-sa, Persefona, nici o fată nu era mai veselă și mai voioasă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Pietrele deschid un ochi de piatră,
oasele deschid un ochi de os.
Câte-un bot au câinii-n loc de ochi, şi latră
din trei boturi, generos.
E un schimb de ochi mereu în aer.
Ochiul de pisică trece-n frunze.
Frunzele foşnesc cu dulce vaier
în orbitele pisicilor lehuze.
Eu rămân cu pleoapele deschise, aburite.
Ochiul meu sticleşte-n turnul primăriei,
şi, deodată, simt cum prin orbite
cu un prunc în braţe-apar statuile Mariei.
Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/orologiu.php
https://blog.revistaderecenzii.com/
Dlui I. Bălăceanu
Într-o seară din luna trecută eram adunați mai mulți prieteni, toți lungiți pe divanuri, după obiceiul oriental, și înarmați de ciubuce mari, care produceau o atmosferă de fum vrednică de sala selamlicului a unui pașă. Afară cerul era învelit de nori vineți, care se spărgeau deasupra Iașului, cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau sudorile!… Eforia nu încuviințase proiectul lor!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Traducere de Petru Dincă
– „Hai, pleacă de aicea, scârnăvie !”
În felul ăsta, un mândru leu, odată,
Vorbea cu-o musculiţă ce zbura.
Dar ea îl provocă la bătălie:
– „Cum poţi a crede tu, că eu, vreodată,
Mă tem de tine şi de faima ta?
E mai puternic decât tine boul,
Şi tot îl mân, după al meu bun plac.”
Şi-abia sfârşi cuvintele-amintite,
Că şi sună semnalul de atac,
Ea trompetistul, tot ea și eroul;
Îşi luă avânt, şi-apoi, pe negândite,
Se repezi în iureş nebunesc
La gâtul lui, scoţându-l din sărite.
E-n spume patrupedul şi ochii-i se măresc,
Răcneşte, şi un tremur cuprinde-orice fiinţă,
Şi-această-alarmă universală
Produsă e de-o biată musculiţă;
Un avorton de muscă pe leu îl bagă-n boală:
Când îl înţeapă-n spate, când îi sare pe bot,
Intrând în nas de tot;
Mânia lui ajunge atunci nespus de mare.
Duşmanul invizibil triumfă, face haz
Văzându-l că nu are
Nici dinţi de-ajuns, nici gheare,
Să-şi sângereze trupul, cuprins de-un viu necaz.
Se sfâşie el singur, sărmanul leu, trudit,
Lovindu-se pe şolduri cu coada ce se-agită,
Plesnind în gol în aer, dar furia-i cumplită
Cu-ncetul îl doboară şi cade jos sfârşit.
Insecta se retrage din luptă-apoi, cu slavă,
Nespus de încântată de fapta ei grozavă;
Cum şi-a sunat asaltul, acum izbânda-şi sună
Şi-aleargă pretutindeni, dorind la toţi s-o spună,
Dar întâlneşte-n drum
O pânză de păianjen
Şi moartea ei, de-acum.
Ce lucruri se desprind din fabula de-aici?
Sunt două: primul este că dintre inamici,
Mai de temut sunt tocmai aceia ce-s mai mici;
Şi-apoi: chiar dacă mari primejdii-ai depăşit,
Un lucru de nimic îţi poate fi sfârşit.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/jean-de-la-fontaine-leul-si-musculita-poezie-id-47089/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Pe malul Kefisului, zâna Echo văzu pe frumosul Narcis și îndată se prinse a-l iubi. Dar lui Narcis puțin îi păsa de dorul fecioarei de la munte; căci el ducea dorul surorei sale, pe care i-o răpise Hermes, și o dusese în negrul pământ, dincolo de tristele ape ale Stixului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Masă mare era întinsă în palatele din Feres, căci domnitorul de acolo își adusese acasă ca mireasă pe frumoasa Alcesta, cea mai gingașă dintre fetele lui Pelias. Cântăreții sărbau măririle casei domnești din Feres și, povestind izbânzile lui Admet, spuneau cum, prin ajutorul lui Apolon cel cu mândre plete, acest voinic înhămase alături, la carul său, un leu și un mistreț și cu astfel de telegari intrase în cetatea Iolcos, ca să îndeplinească dorința lui Pelias, carele dase pretutindeni de știre că va mărita pe fiică-sa numai după acela ce într-astfel se va arăta dinaintea lui.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Traducere de Petru Dincă
Doi Tauri – este mult de-atunci
Se războiau cu străşnicie
De dragul unei junci
Şi pentru-o mare-mpărăţie.
O Broască ce privea-ntristată
Cum ei luptau cu-nverşunare,
Fu, de-alta, astfel, întrebată:
„Ce suferi soro ? Ce te doare ?”
„Dar nu vezi tu” îi zise-atunci,
„Că la sfârşitu-acestei lupte,
Învinsul, izgonit din lunci
Şi din livezile cu fructe,
Aici în mlaştină-o veni,
Iar noi, călcate, vom pieri,
Din pricina acestei junci?”
Iar teama-i fu întemeiată,
Căci Taurul cel biruit
În mlaştină-a pătruns îndată
Şi sub copitele lui tari,
El mii de broaşte a strivit.
Cei mici întotdeauna-au suferit
Din pricina gâlcevii celor mari.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/jean-de-la-fontaine-taurii-si-broastele-poezie-id-49035/
https://blog.revistaderecenzii.com/
A treia zi după această întâmplare, îmi luai ziua bună de la bătrânul marinar care mă găzduise în vreme de patru săptămâni la Biariț și, zicând adio mărețului Ocean, plecai la Baiona, unde ajunsei după o oră de cale. Fiind însă că mai aveam vreme de așteptat până la plecarea malpostei, o întrebuințai primblându-mă prin oraș, cu gând de a găsi pe noul meu tovarăș de călătorie.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Ierte-l Dumnezeu pe dascălul Pintilie! Era cântăreț vestit. Și murăturile foarte mult îi plăceau. Mai ales dacă era cam răgușit, le bea cu gălbenuș de ou și i se dregea organul, încât răsunau ferestrele când cânta Mântuiește, Doamne, norodul tău! Era dascăl în Butucani, bun sat și mare, oameni cu stare și socoteală, pomeni și ospețe de bogat. Iară copii n-avea dascălul Pintilie decât doi: o fată, pe care a măritat-o după Petrea Țapului, și pe Trandafir, părintele Trandafir, popa din Sărăceni.
Pe părintele Trandafir să-l țină Dumnezeu! Este om bun; a învățat multă carte și cântă mai frumos decât chiar și răposatul său tată, Dumnezeu să-l ierte! și totdeauna vorbește drept și cumpănit, ca și când ar citi din carte. Și harnic și grijitor om este părintele Trandafir. Adună din multe și face din nimica ceva. Strânge, drege și culege, ca să aibă pentru sine și pentru alții.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Oglinda când ț-ar arăta
Întreaga frumuseța ta
Atuncea și tu ca mine,
Te-ai putea- nchina la tine.
Dar fi mijloc să te privești
Așa-ntocmai după cum ești
Și idolatrie
Ț-ai aduce tu ție.
Dar ia t-arată mai puțin
De cât cum ești și nu deplin,
Fiindcă cum te și vede
Toată puterea își perde
Ochii în ia când iți arunci
De tot să-ntunecă atunci,
Și de te și arată
Dar nu adevărată.
D-aceia nu da crezemânt
Oglinzii cei cu scăzământ.
Că-ți face înșălăciune
Și mai tot minciuni îți spune,
Ci pre cât ești să știi de vei
Dă credință ochilor mei
Fiind că nu te-nșală
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Poezii_deosebite_sau_c%C3%A2ntece_de_lume/Oglinda_c%C3%A2nd_%C8%9B-ar_ar%C4%83ta