https://blog.revistaderecenzii.com/
Astăzi, ca şi în alte zile, ne-am trezit istoviţi
şi înfricoşaţi. Nu deschide uşa la camera de lucru
şi nu începe să citeşti. Pune jos instrumentul muzical.
Lasă frumuseţea pe care o iubim să fie ceea ce dorim.
Există sute de feluri pentru a îngenunchea şi a săruta pământul.
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-astazi-ca-si-in-alte-zile-poezie-id-10379/
https://blog.revistaderecenzii.com/
În munții Apeninilor , în masivele de piatră pe care cataclismele străvechi ori nervozitățile epidermice ale coajei noastre terestre zbuciumate de vulcani le-a ridicat și îngrămădit sub bolta cerului veșnic senin al Italiei, dormea de veacuri și un bloc de marmură albă. Dormea acolo piatra aceea îngrămădită între stînci și în somnul ei milenar nici nu visa că odată va fi obiectul atîtor discordii și dispute. Nu știa biata piatră, și cum ar fi putut să bănuiască, că în sînul ei marmorean doarme o formă predestinată, o formă a cărei contururi precise trebuia să poarte pe occiput o coroană. Nu știa că odată se va rostogoli din munte într-un nour de praf, tîrînd după ea o avalanșă de pietriș și nisip, și că va descătușa un rîu negru de cerneală care va curge nepotolit și tulbur. Dar dălți și ciocane au bătut în ea cu vrednicie ; așchii mari și luminoase au sărit din trupul ei, și cel ce sta de veacuri condamnat în alba-i închisoare a reintrat în lume grație abilităței de prestidigitator a unui Romanelli oarecare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
I. Contemplare
Dacă te trezeşti,
iată pînă unde se poate ajunge:
Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntru
ca un tunel, privirea
se face una cu tine.
https://blog.revistaderecenzii.com/
O clipă ținu noaptea, cât țin nopțile de vară, când întunericul e numai o strângere de aripi a luminii. Și totuși, îndată ce se trezi, fluturul, în răcoarea umedă a dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind:
„Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!”
Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi de câteva ori aripile și, din vârful galben al tulpinii de lumânărică, unde poposise de cu seară, își luă, zglobiu, zborul. Fiindcă nu fusese de mult pe la târg, o luă într-acolo.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
| Publicată în Sămănătorul VI. 47. 18 nov. 1907, p. 961—963. |
Nu țin să precizez o formulă de artă.
Sînt destui critici savanți cari, din două linii și trei culori, vor zidi un sistem, vor înjgheba o problemă, opunînd asemănări sau stabilind comparații. Da, sînt destui cari se vor tăvăli prin cobalt sau indigo, etalîndu-se pe paleta bietului pictor, ca, în sfîrșit, să-și afirme personalitatea lor multiplă de oameni cari au colindat toate muzeele și pinacotecile din lume și, prin urmare, pot decreta.
Ceea ce vreau să însemn aci sînt numai impresiile primite direct, bucuria sufletească ce mi-a dat-o o oră trăită în expoziția deschisă de curînd la Ateneu. Las la o parte pentru astăzi delicatele acuarele ale d-lui Grant, care expune alături, și trec în sala unde domnește Verona.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngerași,
Cu alai
De toporași.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le lași?
https://blog.revistaderecenzii.com/
E de neam! Între toate lighioanele lumii, gândește el, nu era alta care să aibă strămoși mai aleși și mai de viță. Pământul era o nimica toată, un boț de humă ce orbecăia făr’ de nici un căpătâi prin văzduh, când neamul lor greieresc își ridica osanale lui însuși, sub frunzele uriașe din care astăzi nici măcar urme n-au rămas. Ei biruiseră vremea, dăinuiau stăpâni în lung și-n lat, ca și pe atunci. Chiar un străbunic al lui, cu mii de ani înainte, fusese cântăreț în cuptorul brutăriei lui Por-împărat. Și astea nu erau vorbe de ici, de acolo, ci le povesteau bătrânii în toate mințile lor, și ei, firește, de la alți bătrâni pricepuți le auziseră. Căci, doar așa rămân poveștile pe lume.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
lui Vasile Pârvan
În fiecare scorbură era aşezat un zeu.
Dacă se crăpa o piatră, repede era adus
şi pus acolo un zeu.
Era de ajuns să se rupă un pod,
ca să se aşeze în locul gol un zeu,
ori, pe şosele, s-apară un asphalt, o groapă,
ca să se aşeze în ea un zeu.
O, nu te tăia la mână sau la picior,
din greşeală sau din adins.
De îndată vor pune în rană un zeu,
ca peste tot, ca pretutindeni,
vor aşeza acolo un zeu
ca să ne-nchinăm lui, pentru că el
apără tot ceea ce se desparte de sine.
Ai grijă, luptătorule, nu-ţi pierde
ochiul,
pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza în orbită un zeu
şi el va sta acolo, împietrit, iar noi
ne vom mişca sufletele slăvindu-l…
Şi chiar şi tu îţi vei urni sufletul
slăvindu-l ca pe străini.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/nichita-stanescu-elegia-a-doua-getica-poezie-id-20275/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Am ars; am râs; cenușa mea trăiește. Am murit de o mie de ori. Cenușa mea dansează iar O mie de fețe noi. Am strigat: ”Sunt propriul meu stăpân!” Apoi: ”Sunt propria-mi victim!” Ce joc banal! Iubire, ajută-mă Să aleg – să nu aleg. ”Iubirea a spus – Jocul” Traducere Simona Trandafir Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-am-ars-am-ras-cenusa-mea-traieste-poezie-id-14720/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Închiată lui Dedal, întemeietorul vestitului neam de artişti, al dedalizilor I El începe cu sine şi sfârşeşte cu sine. Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l urmează nici o coadă de cometă. Din el nu străbate-n afară nimic; de aceea nu are chip şi nici formă. Ar semăna întrucâtva cu sfera, care are cel mai mult trup învelit cu cea mai strâmtă piele cu putinţă. Dar el nu are nici măcar atâta piele cât sfera. El este înlăuntrul – desăvârşit, şi, deşi fără margini, e profund limitat. Dar de văzut nu se vede. Nu-l urmează istoria propriilor lui mişcări, aşa cum semnul potcoavei urmează cu credinţă Caii... II Nu are nici măcar prezent, deşi e greu de închipuit cum anume nu-l are. El este înlăuntrul desăvârşit, interiorul punctului, mai înghesuit în sine decât însuşi punctul. III El nu se loveşte de nimeni şi de nimic dăruit în afară prin care s-ar putea lovi. IV Aici dorm eu, înconjurat de el. Totul este inversul totului. Dar nu i se opune, şi cu atât mai puţin îl neagă: Spune Nu doar acela care-l ştie pe Da. Însă el, care ştie totul, la Nu şi la Da are foile rupte. Şi nu dorm numai eu aici, ci şi întregul şir de bărbaţi al căror nume-l port. Şirul de bărbaţi îmi populează un umăr. Şirul de femei alt umăr. Şi nici n-au loc. Ei sunt penele care nu se văd. Bat din aripi şi dorm – aici, înlăuntrul desăvârşit, care începe cu sine şi se sfârşeşte cu sine, nevestit de nici o aură, neurmat de nici o coadă de cometă.