https://blog.revistaderecenzii.com/

Cerul părea acoperit cu un văl foarte fin: era palid și boțit. Iar din dosul pânzișului mătăsos al ceței luna privea cu o tristețe picantă, aproape femeiască. Lumina stelelor, era spălăcită, ca și când toate stelele s-ar fi topit sau ar fi vărsat șiroaie subțiri de lacrimi.

În grădină fâlfâiau miresme dulci, pierdute. Globurile de sticlă colorată licăreau în lumina rece a lunei ca niște turbane pestrițe din povești, se înălțau, se îndoiau, se ridicau parcă în vârful picioarelor și, ca și Anastasiu, se uitau pe cărarea prunduită care se pierdea în întunericul depărtării.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Razele orbitoare ale becurilor electrice se răsfrângeau mândre în cristalul oglinzilor venețiene. Bărbierul lucra repede, tăcut și mișcat; în tăcerea încremenită, scârțâitul briciului semăna cu țârâitul timid al unui greier.

Petre Ulvineanu vedea în oglindă, cu multă plăcere, cum i se întinde, se reliefează și îi întinerește, clipă cu clipă, fața obosită, aproape ofilită, pe care barba de o zi o acoperise cu umbrele și brazdele plictisitoare ale bătrâneței.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Stau, mă uit la ceruri, în a lor senin
Trista mea vedere uimit rătăcește.
Mă uit și la soare: de lumină plin
El încălzind lumea pururea lucește.

Dar soarele, cerul nu sunt depărtate,
Iar legea naturii pe om au oprit
Cu țărna-mpreună să poată străbate
Mai sus decât este el înmărginit.

Privesc mândrul vultur cum se-naripează,
Cum fâlfâie-n aer zburând peste nori;
Cum falnic răspică a soarelui rază,
Se urcă, se pierde din ochi muritori.

O! Atunci mâhnirea sufletu-mi apasă,
Atunci îmi plec capul și adânc oftez:
Omule! ființă slabă, ticăloasă,
De ce după vultur nu poți să urmezi!

Dar de-odată gândul în mine răsare
Ca un fulger iute, ce e plin de foc,
Se-nalță la ceruri, trece peste soare,
Și cu neastâmpăr cată în alt loc.

Toate le cuprinde, toate le măsoară,
Află a lor timpuri, regule și curs,
Plin de nemurire mai departe zboară
La poarta veciei, la cel nepătruns!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Prințesa Nadejda se uita pe fereastra castelului mohorât în care trebuia să-și macine tinerețea. Ferestrele castelului erau închise cu un grilaj de fier gros și pântecos și astupate cu geamuri concave, așa că trecătorii, care își aruncau ochii spre ele, credeau că în dosul lor oamenii nu trăiesc, ci doar visează viața. Deasupra porții, o pajură de piatră, înnegrită de bătrânețe, căsca plictisită.

De la fereastra prințesei nu se vedea decât un loc mare, pătrat, înconjurat de o cazarmă joasă, cu pereții galbeni și cu coperișul roșu. Dincolo de cazarmă, însă, se zăreau, ca niște ape mari din basmuri, livezile și lanurile înflorite.

https://blog.revistaderecenzii.com/

La hărăzirea fabulei
„Râul și heleșteul”
Nici gândeam ca pentru versuri să iau în mână condei,
Când țintirea-mi aici este la un altfel de idei,
Care nu cer epistole, nici fabule de glumit,
Ci protesturi, reclamații dreptului de sprijinit.*
Dar dorita întâlnire-ți mă făcu să stau un ceas,
Și din cuprinsul Temidei să mă cațăr pe Parnas.
Rodul astei întreprinderi e fabula ce-ți închin,
Scrisă cu o grabă mare, într-un stil nu prea senin;
Dar a mea dorință este ca tu să fii vecinic râu
De poezii curgătoare, de talentul cel mai viu;
Să scrii pentru-a noastră slavă, ca toți să ne lăudăm,
Câți o limbă românească astăzi întrebuințăm.
Știi prea bine că talentul este de la ceruri dat
Și oricare-și va da sama cum în lume l-au tractat.
Talentul tău este mare și sama-ți va fi mai grea,
Când din orice întâmplare a-l părăsi tu vei vrea.
Toți poeții cearcă-n lume feluri de nemulțumiri,
Dar din ele scânteiază cele mai vie simțiri.
Ațâțați de-mpotrivire ei se luptă ne-ncetat,
Și izbânda le e slava cu care s-a-ncununat.**
Scrie! scrie! iată-ți legea ce trebuie să urmezi,
Pentru ca să fii ca râul și-n viitor să viezi.
*

 * Mă aflam la București în pricini de judecăți.
 * * Precum Tasso.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Întâmplarea făcu să fiu odată de față când intră un țăran într-un magazin de fierărie.

— Bună ziua! zise dânsul.

— Ce dorești?

— Aș vrea să cumpăr o coasă…

Negustorul se repezi și trânti pe tejghea un mănunchi de coase.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Să fie România de-acum în veci unită
Și propășind în toate să fie ea menită,
La răsărit să-nalțe pavilionu-i sus,

Ca cele de apus.

Să aibă România industrie și arte,
Școli bune, răspândite în orișicare parte;
Încât românii toți să fie luminați

Ca cei de stat bărbați.

Să fie România întinsă, mare, lungă,
Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă,
Să turbe alungând-o și rătăcind în dar,

Să piară la hotar.

Să aibă România puternică armată,
În numele lui Ștefan ș-al lui Mihai chemată,
Ca orișicând prudența o luptă-ar rândui,

Să știe birui.

Să fie România tot binecuvântată,
Ca țară mult mănoasă, ca țară-mbelșugată;
Străinul să-i aducă a sale bogății,

Pe-a ei producte vii.

Să aibă România comori asigurate,
Să aibă navigații, să-și facă căi ferate;
Comerțul ei să fie activ și răspândit,

Ca mijloc de-nflorit.

Să fie Domnitorul de Dumnezeu lăsat,
Ca să renască astfel frumoasa Românie,
Întru eternitate mult binecuvântat;

O fie, fie, fie!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Din nou la pragul meu natal,
Meleaguri tandre, gânditoare!
Cu mâna, semne de pe deal
Îmi face palida-nserare.

Zburlită, ziua ce s-a dus
Îşi trage pletele spre casă,
Şi, dezolat, acest apus
Mă copleşeste şi m-apasă.

Peste cupolele perechi
Penumbra serii cade moale.
Dar voi, prietenii mei vechi,
Nu-mi mai ieşiţi voioşi în cale!

Pieriţi sunt anii mei de joc,
Şi voi plecarăţi cu cocorii.
Doar apa clocoteşte-n scoc
Ca mai demult în dansul morii.

Şi-adesea-n pâcla serii, când
Prin pipirig foşneşte luna,
Mă rog de lutul fumegând
Pentru cei duşi pe totdeauna.

1916 ( Ceaslovul satelor )

traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-din-nou-la-pragul-meu-natal-poezie-id-15494/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Alexandru Ralea era de vreo opte zile în Roma și încă nu izbutise să isprăvească cu Forul Roman. Fiindcă nici nu se poate isprăvi cu Forul Roman în opt zile. Cu totul altceva a fost Forul pe vremea republicei, ca, de pildă, în epoca de aur a lui August sau subt împărații de mai târziu. Fiecare secol trebuie să-l scormonești, să-l găsești printre ruinele acelea mărețe…

Ba chiar, dacă e să vorbim drept, Alexandru nici în Forul Roman n-a pătruns încă decât până la templul lui Saturn, iar templul acesta e de-abia „începutul începuturilor”. Opt coloane uriașe de granit au mai rămas în picioare, și în jurul acestora sunt atâtea de văzut și de cercetat, încât Alexandru nu se îndura să se despartă de ele.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un om bețiv odată se ispoveduia,
Iară duhovnicul așa îl sfătuia:

— Aproapele tău să-l iubești,
Și pe vrăjmaș să nu urăști!
De vin cu totul să te lași

Că-ți este cel mai rău și ne-mpăcat pizmaș.
— O contrazicere ce nu-i de înțeles, –
Răspunse bețivașul:

Mai înainte, cum? iar singur îmi ziceși
Să nu-mi urăsc vrăjmașul
Și iată prin urmare,

Că la aceasta eu nu-ți pot da ascultare.