https://blog.revistaderecenzii.com/

Unul din cei mai mari poeți ai Franciei, omul care prin geniul său a fost și va rămânea o glorie pentru secolul nostru, Lamartine, a murit! Această tristă veste va deștepta un răsunet dureros în sufletul acelor care au gustat încântările armoniei mărețului poet. Cât pentru noi, românii, e bine să ne aducem aminte încurajările ce ne-a dat Lamartine în anul 1848, când el ținea ochii lumii întregi țintiți asupra lui, și adresa cuvinte mângâietoare națiilor ce aspirau la libertate.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Oare-ai fost ciutǎ – acum câteva veacuri
Sau pentru ce ți-s gleznele așa zvelte,
Jivina mea, vânatǎ-n veacuri celte
Și-adusǎ din pǎduri ȋn vechi iatacuri?

Oare-ai fost val ȋmpins de alte valuri
Sau vânt ușor pe care-alt vânt ȋl bate,
De ți-s atât de moi și legǎnate
Plimbǎrile sub largile portaluri?

Sǎlbǎticiune prinsǎ-n negre cuiburi,
Când umbli, tu parcǎ dezmierzi pǎmântul…
Nu vrei sǎ-mi calci și mie azi mormântul
Și-odihna mea cu pasul tǎu s-o tulburi?…

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-ciuta-poezie-id-2925/

https://blog.revistaderecenzii.com/

DIN CARNETUL UNUI VECHIU SUFLEOR

NENOROCIREA UNEI REGINE

Seara când are să joace, își aduce fiecare actriță slujnica, s-o aibă de ajutor la costumat — mai coase ici, mai prinde-mă dincoace, ori du-te de-mi adu un ceai, sau cere de a cineva o țigară șcl.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Degeaba vorovesc că nu-i la draci dreptate,
Când ei o și păzesc cu mare scumpătate
Și cel ce au făcut în lume rău mai mult
La Tartar purure-i mai bine cunoscut.
Acestui adevăr am fabulă dovadă.

Mergînd în șir la o paradă,
Un șarpe prea înveninat

Cu pizmătarețul s-au fost împricinat;
Căci șarpele voia să meargă înainte,
Iar pizmătarețul își da a lui cuvinte,

Precum că are
El drit mai mare.

Când iată, Velzevul la ei s-au arătat
Și dând mai înapoi pe șarpe, înciudat
Au zis: „Eu recunosc a tale vrednicii,
Dar după drept cuvânt, în urma lui să fii.
Ești rău în adevăr și foarte muști cumplit:

Ești plin
Tu de venin;
Dar n-ai primejduit

Pe cel ce de aproape de tine s-au ferit.
Iar pizmătarețul pe toți au pizmuit,

Și limba lui cea rea străbate
Oriunde, de departe.

Așadar de acum, vă hotărăsc să știți:
Că pizmătareții în iad sunt mai cinstiți
Și de la locuri voi să nu vă mai sfădiți.

https://blog.revistaderecenzii.com/

De prin veacul al treilea, de la spărtura pe care-au făcut-o goții încoace cu duiumurile lor, curgând mereu noroade sălbatice pe poarta cea mare a șesului dunărean, și, văzând daco-romanii că nu mai e chip de trăit pe locurile acestea așa de bântuite, încep săși ridice turmele și ce bruma le-a mai rămas, și se retrag la deal din bătaia năvălirilor, până ce se adâncesc cu totul în adăposturile munților, unde frați de-ai lor sunt, încă de la începutul domniei romane, sălășluiți pe valea Oltului, pe valea Timișului și-n Ardeal. — Aci, în mândra îngrădire de codri și de stânci, își înfiripează cu încetul așezări noi prin locurile mai ascunse, împărțindu-se unii cu turmele pe înălțimile plaiurilor, alții cu puțină semănătură pe luncile apelor, având țara de-a valma și ducând laolaltă aceeași viață retrasă și neștiută de nimeni, pe care tot în părțile acestea au fost trăit-o și agatirșii în vremurile de demult. Din când în când se ivește câte-o nouă ceată de pribegi, izgoniți și ei din vetrele lor, de pe sub poalele munților, sau de prin câmpiile Moesiei. Ei aduc știri de ce grozăvii se mai petrec în lumea deafară, de ce barbari mai vântură țările, vorbesc de vitejiile împăraților, de puterea cea sfântă a Papei, care-a domolit pe cumplitul Atila, biciul lui Dumnezeu, numai cu vraja cuvântului și l-a întors îndărăt de la porțile Romei, vorbesc de frumoasele învățături creștine, ca de-un izvor de lumină mântuitoare, la care aleargă să se adape toate neamurile pământului…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Țăranul au găsit un galben ruginit,
Pe care lui îi da destui bani de argint.

Dar el au zis în sine:
„Să-l schimb așa nu-i bine.

Acum am priceput că trebui curățit,
Pentru ca să câștig pe el preț îndoit”.
Și înturnându-se acasă au luat

Nisip și cărămidă,
Cu care galbenul atâta l-au frecat,
Încât l-au și făcut curat ca o oglindă,
Dar numai au scăzut din greutate mult
Și prețul cel dintâi la galben au pierdut.
*

Ideea fabulei e lesne de-nțeles.
Părinților! pe voi privește mai ales.
Căci voi nu trebuie să vă siliți
Întru științe multe pe fii să pospăiți;
Ca să le dați un lux, un amăgitor nume,
Și să disprețuiți plecări firește bune,
Scăzând greimea lor în cumpenele lumei.

https://blog.revistaderecenzii.com/

O noapte furtunoasă, Conul Leonida față cu reacțiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului – cine din cei ce se duc la teatrul român nu a văzut una sau alta din aceste comedii? Mulți cunosc pe cea dintăi, mai toți pe cea de-a treia și câțiva pe celelalte.

De meritat toate merită să fie cunoscute și, după părerea noastră, lăudate – toate fără excepție.

https://blog.revistaderecenzii.com/

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare ? »
O întrebă în şoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare :
« Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an ? »
« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean »…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pietrenii au ieșit cu totul din răbdare,
Nemaiputând a suferi
Ei pagube struncinătoare,
Pe care nu putea feri:

Pentru că în tot anul, Cuejdiul** nimicit
Pe mulți au sărăcit.
Dar cine e deprins, ca viermele în hrean,
Greu schimbă locul lui, unde au trăit an.
Așadar, târgul tot, odat’ s-au sfătuit
Să deie jalobă la Bistrița cea mare,
Prin care arătând dovezi lămuritoare
De păgubirile ce mulți au suferit

Și sufăr mai necontenit,
Zicea: „Că pe Cuejdi, precum pe Bistrițoară***
Nici într-o primăvară
Nu se stăvesc cu moară;
*

Și case cu zăplaz, ba uneori și vite
Le sunt primejduite.”
Deci dar, ei socotind că Bistrița cea mare
Va face celor mici căzuta înfrânare,
Ca una ce folos de obștie aduce,
Căci plute la Galați* cu cherestele duce,
Au mers cu jaloba; dar știți ce au văzut?
Pe însăși Bistriță, răpitul lor avut,
Trecând cu valuri plini de spume!

Iar un bătrân cu minte
Au zis către un alt șoptind așa cuvinte:
— Eu știu mai de mult, că oamenii în lume
Asupra celor mici dreptatea nu-și găsesc:
Când ei cu cei mai mari răpirile-mpărțesc.

Note

• Locuitorii unui târg de acest nume și un râu repede care spală

malurile acelui târg.

• Un pârău ce dă în Bistrița.
• • Alt pârău asemene.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mucenicii sângelui tău n-au zile oare?: „Și Domnul va scula pe unul din voi, care va așeza pe urmașii voștri iarăși în libertatea și puterea lor…”Cântarea României

Țările Apusului își căutau hotarele învălmășite. Pământul fumega încă de sângele războaielor lui Napoleon I. În Răsărit, se numărau zilele bătrânei, putredei împărății Musulmane. Austria și Rusia, deopotrivă de lacome, își făceau socotelile moștenirii. Popoarele asuprite suflau în scânteile aruncate de „Revoluția cea mare” ce luminase cu flăcările ei sfârșitul veacului al XVIII-lea. Serbia se zvârcolea în sângele eroilor ei, strigând, că „moartea-i mai dulce decât robia”, iar Grecia trecea, de la „Clefții”, și „Palicarii” codrilor, la oastea hotărâtă e Eteriei, ai cărei vitejii izvorau din toate orașele mari ale Europei.