Vara de Otilia Cazimir

https://blog.revistaderecenzii.com/

Apus de vara de Oltean Madalina

  Apune soarele-n văpăi

                        Şi înserarea, ca un val,

                        Pe subt răchiţile din deal

                        Se lasă-n linişte pe văi.

                        Coboară-ncovoiat la pod

                        Un biet pescar, de pe Siret,

                        Şi-n umbra sură pier încet

                        Pescar, şi apă, şi năvod.

                        De jos, din ceaţa de pe prund,

                        Doi pescăruşi au apărut

                        Şi-n zbor îngemănat şi mut

                        Se duc spre bălţile din fund.

                        Închid pleoapele s-ascult…

                        De pacea largă legănat

                        Mi-adoarme sufletu-mpăcat.

                        Ca un copil ce-a plâns prea mult.

Sursa: https://www.povesti-pentru-copii.com/poezii-pentru-copii/otilia-cazimir/vara.html

Vară de Lucian Blaga

https://blog.revistaderecenzii.com/

VREMEA în VARA 2016. Temperaturi maxime şi precipitaţii în perioada iunie -  august. Când va fi cel mai cald - Alba24

La orizont-departe-fulgere fără glas
zvâcnesc din când în cand
ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cantec de lăcuste.
https://Versuri.ro/w/5d17

În soare spicele îşi țin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

Vara de George Coșbuc

https://blog.revistaderecenzii.com/

Priveam fără de ţintă-n sus –
Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De pază ţării noastre pus.
Şi ca o taină călătoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Şi n-avea aripi să mai zboare!
Şi tot văzduhul era plin
De cântece ciripitoare.

Privirile de farmec bete
Mi le-am întors către pământ –
Iar spicele jucau în vânt,
Ca-n horă dup-un vesel cânt
Copilele cu blonde plete,
Când saltă largul lor vestmânt.
În lan erau feciori şi fete,
https://Versuri.ro/w/p217
Şi ei cântau o doină-n cor.
Juca viaţa-n ochii lor
Şi vântul le juca prin plete.
Miei albi fugeau către izvor
Şi grauri suri zburau în cete.

Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină –
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!

Sursa: https://www.versuri.ro/versuri/george-cosbuc-vara-_p217.html#

Lauda lui Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vladimir Borovikovsky 001 (portrait of Gavrila Derzhavin).jpg

Traducere de Constantin Stamati

O! preaputernice și nemăsurate!
Cel ce învii firea lumii nemărginite,
Tu izvorăști secoli, vremi nenumărate,
Față nevăzută, în trei fețe sânte.
Spiritul, mișcarea de la tine vine,
Tu început nu ai, te-ncepi de la sine,
Nici că te pricepe mintea omenească,
Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău
Și ai privighere nimic să lipsească,
Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu!

Continuă să citești

Eu sunt. Poezie de John Clare

https://blog.revistaderecenzii.com/

John Clare | British poet | Britannica
John Clare

Eu sunt: totuşi, nimănui nu-i pasă şi nu ştie ce sunt,
Prietenii m-au părăsit în nişte imagini uitate;
Consumat de propriile-angoase, n-am unde să mă-ascund,
Ele vin şi dispar fără-avertisment, pe neaşteptate,
Stoluri, ca umbrele care tot scad, în dragoste şi-n moarte;
Şi, totuşi, eu sunt! şi trăiesc toastând cu umbre, de-aproape şi departe:

În vidul dispreţului şi-n larma zilei, în mările cele vii
Fremătând de-ale valurilor neadormite vise,
Unde nu există conştiinţa vieţii, nici bucurii,
Ci doar vastitatea eşuarii mele-n faţa porţilor deschise –
Unde cei pe care i-am iubit ca pe ochii-mi, ferestrele luminii,
Îmi sunt străini – O, nu, nu! Mai străini decât străinii.

Mi-e dor de spaţii unde omul nu a ajuns nicicând;
De-un loc unde femeia niciodată nu a râs, nici n-a jelit,
Acolo mă-aş aciua lângă Creator – extras din vis, lipsit de gând –
Şi-aş adormi, precum copil dormeam, somn dulce, liniştit:
Fără-a şti ce-i grija, fără-a îngrijora pe altul;
Sub mine, iarba verde – deasupra, cerul înstelat, înaltul.

trad. de Petru Dimofte

Sursa: http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=236827

Astrologia de Anton Pann

https://blog.revistaderecenzii.com/

Anton Pann - Wikipedia
Anton Pann

La o masă boierească din vorbă-n vorbă veni
Şi vorba de calendare, d-astrologi a pomeni;
Fiindcă-n anul acela câte prevestiri s-au pus
Niciuna nu se-mplinise, ci tot minciuni le-au fost spus.
Unul ce şedea la masă împreună a prânzi
Şi de astrologi cuvântul îndată cum auzi,
„Domnilor! — el le răspunse — s-am audenţă mă rog,
Eu vă-ncredinţez că-n viaţă n-am văzut un astrolog
Toţi creierii-n cap să-i aibă, ci sunt toţi nişte lipsiţi,
Cărora lumea le zice învăţaţi şi procopsiţi.”
Aceste cuvinte zise, cum le auzi un prost,
Carele la acea masă servitor şi el a fost
Şi era atunci la masă să dea un cap de viţel.
Îl aduse fără creieri, carii îi mâncase el;
Stăpânul său, luând capul ş-în el creieri nevăzând,
S-a întors cu supărare şi îl întrebă, zicând :
„Dar ce va să zică asta, n-a-avut creier ast viţel?”
„Nu, domnule — îi răspunse — a fost astrolog şi el.”

Sursa: http://poetii-nostri.ro/anton-pann-astrologia-poezie-id-32804/

Lupul și câinele de Jean de La Fontaine

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lupul şi câinele

Un lup numai piele şi os,
se-ntâlni cu un dulău foarte frumos.
Durduliu, fălcos, cu ceafa lată –
mamă, ce i-ar fi sărit la beregată,
dacă nu s-ar fi temut c-o să iasă tăvălit.
Aşa că lupul îl abordă smerit,
că ce bine-arată, ce mină-nfloritoare
şi ce ţinută distinsă are.

– Depinde numai de tine
să fii şi tu rotofei ca mine.
Lasă naibii codrul, ce, eşti prost
s-o ţii tot într-un post?!
Tu şi toată haita sunteţi nişte jigăriţi,
vai de capu’ vostru de nenorociţi!
Crăpaţi de foame întreaga viaţă,
că nu vă pune nimeni o strachină,
colea, în faţă.
Fă ce fac şi eu
şi n-o să-ţi mai fie deloc greu.

– Păi, şi ce-aş avea de făcut anume?
– Mai nimic: latri la lume –
la cerşetori, la şleahta răpănoasă,
da’ niciodată la cei din casă!
Trebuie să te guduri la stăpâna,
iar stăpânului, să-i lingi mâna,
iar în schimb, el îţi dă oase,
împieliţate, frumoase,
başca zgrepţănări drăgăstoase.

Lupul deja se visa boier
şi era într-al nouălea cer,
când, cum mergeau ei, la o cotitură,
vede, la gâtul câinelui, o rosătură.

– Auzi, dulăule, da’ ce-i cu urma aia lată?
– Bah, o nimica toată!
– Nimica-nimica, da’ de unde vine?
– E-un fleac, o bagatelă, vezi-bine!
– O fi, dar bănuiala începe să mă ardă!

– Ei bine, da, e de la zgardă,
de la lanţul cu care sunt legat.
– Legat? Cum adică?
Nu poţi să fugi în lung şi-n lat?
– Păi, nu prea… Dar ce contează!
– Ba foarte contează, dă-mi voie!
De-aşa strachină cu oase n-am nevoie
nici de-ar fi de foame-n paişpe să mă rup!

Zicând astea, jupânul lup
îl lăsă pe dulău în drum,
o luă la fugă – şi fuge şi-acum.

Sursa: http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=81316