https://blog.revistaderecenzii.com/

CARTEA ÎNTI
Importanța, folosul și obiectul studiului despre suflet.
Continuă să citești
https://blog.revistaderecenzii.com/

Importanța, folosul și obiectul studiului despre suflet.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cînd Menelaos sosi în Egipt şi urcă fluviul pînă la
Memfis, arătînd [lui Proteus] adevărata faţă a lucrurilor, se
bucură de o bună găzduire ; apoi o luă cu el pe Elena teafără
https://blog.revistaderecenzii.com/

Dar acum rămîneţi cu bine, Homer şi versuri ale
Cypriilor. Cînd, după ·aceea, i-am întrebat pe preoţi dacă sînt
sau nu basme cele spuse de eleni despre războiul cu Troia, mi-au
răspuns, zicînd că au cunoştinţă de fapte chiar din istorisirile
https://blog.revistaderecenzii.com/

Cu desțelenirea câmpiilor, cu înmulțirea satelor pe locuri odinioară pustii, cu extirparea pădurilor, apoi cu vânarea arbitrară de oricine și în orice timp, fără restricțiuni sau vreun regulament, se-nțelege că actualmente vânatul este mai de tot stârpit, și o excursiune vânătorească nu va aduce nici rezultatul dorit, nici vreo plăcere.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/

E amurgirea azi așa frumoasă,
Că parcă soarele nu se îndură
Să părăsească zarea și mai fură
O clipă de iubire dureroasă!
https://blog.revistaderecenzii.com/

Scara – Tălmăcită din limba ellinească și tipărită cu blagoslovenia și ajutorul lui Veniamin Costache Mitropolitul Moldovei, la anul de la Hristos 1814.
S C A R APREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IOANN
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Nu știu cum prin ce minune un țigan a căpătat
Niște lapte acru-odată; dar în post s’a întâmplat.
Bucuros și plin de fală, ori cu cine se’ntîlnea,
Numai tot de lapte acru pretutindenea vorbea.
Mînele ținînd in șolduri și cu nasul sus în vînt
Mergea parcă n’ar atinge cu piciorul pe pămînt.
Chiar ș-acasă cu femeea și copiii se purta
Ca un pașă cu supușii—toată ziua îi certa,
Iată dăscălii și popa numai ca să-i facă bine
Spun că pe la post în casă lapte acru nu se ține.
Ci’n biserică să-l pună, pe țigan au sfătuit
Iară el cu bucurie, l’a și dus; căci s’a gîndit:
„—In biserică cît șede ori ce lucru se sfințește.
Dară laptele? Na! Vorbă!… Ba iei încă și sporește…
Și cîți sfinți mai sunt aice la biserica din sat…
Zeu al dracului du mulți-s; căci leu chiar m’am minunat.
Cînd cu toții se vor pune, laptele să mi-l sfințască
Jos din putină va curge… așa are să sporească.
Toată noaptea sa gîndește laptele cît va spori:
»—Doamne buni mai sînt și sfinții!.. Lasă le voi mulțămi
»Stăi! Mă aduc des dimineață, ca să văd cît a crescut,
Și’ntr’o putină mai mare trebue să cat să-l mut.
https://blog.revistaderecenzii.com/

Într-o seară de noiembrie (în împrejurări pe care ar fi prea lung să le povestesc aici) am găsit la Paris, pe podul Mirabeau, un carnet cu coperți negre, lucioase, de mușama, ca acelea în care obișnuiesc băcanii să-și țină socotelile. Erau exact 126 de pagini – hârtie comercială – scrise mărunt, regulat, fără ștersături. Lectură curioasă, obositoare pe alocuri, pasagii obscure, notații ce îmi erau străine, ba chiar absolut opuse.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/

Adeseori pe munte când soarele-asfințește,
Sub umbra unui arbor eu trist mă odihnesc,
Privirea mea pierdută prin câmpuri rătăcește,
Prin văile frumoase ce lin se prelungesc.