https://blog.revistaderecenzii.com/
Trecuse două luni de la întrevorbirea dintre principele Caragea și banul C…, fără ca secretul ei să poată fi cunoscut curtezanelor și boierilor. Toți se întrebau despre acest secret, căci pe timpul acela, ca și totdeauna, secretele de cabinet interesau pe toți și erau comentate de curtezani în toate modurile; chiar postelnicul Andronache, favoritul lui Caragea, când era întrebat în cauza aceasta, răspundea evaziv și mai mult prin gesturi.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Era mai mult de o oră de când banul aștepta în camera grămăticiei venirea domnitorului. În timpul acela nenorocitul bătrân, rămânând singur, începu a se gândi la toate nenorocirile ce apăsau țara; uneori i se ridica sângele în față și devenea teribil, iar alteori se concentra în inimă și devenea palid ca un mort. În aceste momente dureroase el zicea în sine, oftând din adâncul inimii: “Doamne! de ce ne-ai părăsit? Pentru ce ne-ai dat în mâinile acestor oameni nelegiuiți, care ne omoară și sufletele și trupurile prin intrigile, tirania și scandalele lor? Până când vei suferi ca acești mârșavi să batjocorească biata țara noastră, pe care ai împodobit-o cu toate darurile dumnezeieștii tale iubiri? Scoală-te, Doamne! Apucă în mâini trăsnetele mâniei tale și stârpește în sfârșit aceste fiare nesățioase!”
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Să lăsăm pe ambițiosul nostru ciocoi în pace a-și face planurile sale pentru exploatarea averii stăpânului său și, în loc d-a-l întrerupe din visările sale ambițioase, să facem cunoscut lectorilor noștri pe postelnicul Andronache Tuzluc.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Într-o dimineață din luna lui octombrie, anul 1814, un june de 22 de ani, scurt la statură, cu fața oacheșă, ochi negri plini de viclenie, un nas drept și cu vârful cam ridicat în sus, ce indică ambițiunea și mândria grosolană, îmbrăcat cu un anteriu de șamalagea rupt în spate; cu caravani[1] de pânză de casă vopsiți cafeniu; încins cu o bucată de pânză cu marginile cusute în gherghef; cu picioarele goale băgate în niște iminei de saftian, care fuseseră odată roșii, dar își pierduseră culoarea din cauza vechimii; la încingătoare cu niște călimări colosale de alamă; în cap cu cauc de șal, a cărui culoare nu se poate distinge din cauza peticelor de diferite materii cu care era cârpit, și purtând ca veșmânt de căpetenie o fermenă de pambriu ca paiul grâului, căptușită cu bogasiu roșu; un astfel de june sta în scara caselor marelui postelnic Andronache Tuzluc, rezemat de stâlpii intrării și absorbit în niște meditațiuni care, reflectându-se în trăsurile feței sale, lăsau să se vadă până la evidență că gândirea ce-l preocupa nu era decât planuri ambițioase ce închipuirea lui cea vie îi punea înainte și obstacolele ce întâmpina în realizarea lor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
mâncau la o masă lungă şi bogată
aşa după cum este
obiceiul prin părţile noastre răsăritene şi
pot să spun că m-au
întâmpinat cu un tulbure salut
cum să nu mă întâmpine cu un tulbure salut
mâncau
ce să facă
dar mai târziu m-au pierdut pe mare
ce să facă şi ei
visaseră trei zile şi patru nopţi
insule cu neveste frumoase
şi nevestele se ştie sunt ca sufletul
dar mai târziu m-au găsit în burta peştelui
despicau burţile peştilor pe rând căutându-mă
ce să facă şi ei
prietenii
Sursa: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Virgil+Mazilescu
https://blog.revistaderecenzii.com/
O țară unde mâinile aveau inimă bună
spicul ți se-nchina la drum spunându-și numele
și nimeni nu era grăbit să iasă dintr-o fabulă.
Multe scandaluri de ciocârlii e adevărat
peste culmile dealurilor și mai sus
doamnele înalte ciocârlii
toate de bună dimineața sculate
dar când era ceas potrivit pământul dormea leneș
cu noaptea ca o perlă atârnându-i în ureche
Acolo s-a inventat roua și carul mare și carul mic
un strămoș când trăgea cu săgeata de pe cer
în deltă lebăda
pelicanul sfâșiindu-și inima
din te miri ce și din nimic
Acolo-a fost țara
unde umbra cădea alături de om
unde omul căde-alături de umbră
1955
Sursa: http://poetii-nostri.ro/alexandru-busuioceanu-tara-din-gand-poezie-id-42590/
https://blog.revistaderecenzii.com/
De-acel bărbat cu minte-așa de mare
Ce multă vreme-a rătăcit de cînd
Prădat-a sfîntul Ilion cel tare
https://blog.revistaderecenzii.com/
Aleargă trenul, zi și noapte-aleargă !
Prin gări o clipă gîfîind petrece.
N-așteaptă multă vreme semn să plece,
Și chiotă, și-i gata iar să meargă !
Lung șuieră cînd preste poduri trece…
Carpații prind în zare să se șteargă…
Ce-i pasă lui ?… Mă duce-n lumea largă !
Nici zmeul din poveste nu-l întrece.
Mărețul soare joacă printre nouri…
Sub ochii mei fug șiruri de tablouri :
Cîmpii și văi, și munți, și ape iară…
Ah, zi și noapte zboară, zboară trenul,
Tot repetînd în ropot viu refrenul:
„Adio dar ! Adio, dragă țară !”
https://blog.revistaderecenzii.com/
Coapsele-nguste renunţând la secret
o fugă elastică alunecă prin fibre
şi-ntr-un goticism împletit al genunchiului
Sub gleznă o vână mică bătea
grăbit ca o guşă de şopârlă
În fotoliul incapabil de-a se adapta
atâtor sinuozităţi
braţul iubitului îi încinge mijlocul
care exagerează-anticipând
în vreme ce voci pe care ea nu le-aude
o măgulesc mai mult violent decât gingaş
Inutilă neliniştea lămpii
Lumina-şi pierde orice indiscreţie
în intimitatea revelată
Un covor e o junglă
o moarte dulce de gazelă lângă izvor
Dintr-odată o gheară avantajoasă
face să ţâşnească din carne amorul
Vulnerabili duşman şi pradă
O singură rană îi doboară
Aceeaşi îi va trezi să cunoască şi zorile.
Sursa: http://poetii-nostri.ro/alexandru-busuioceanu-peisaj-poezie-id-42596/
https://blog.revistaderecenzii.com/
La doamna A*** M***
„Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate,
Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!