https://blog.revistaderecenzii.com/
lui Nichifor Crainic
Se uită soarele-napoi…
O fi pierdut ceva,
Sau, poate,
Așteaptă-n deal vreun car cu boi,
Să-l plimbe și prin alte sate
Cu gospodari și holde mai bogate?…
https://blog.revistaderecenzii.com/
Am de mult intenția să dau publicului o sumă de note asupra vieții lui Eminescu – fiindcă inexactitățile, nimicurile născocite, neadevărurile absurde ce se spun de trei ani de zile pe socoteala lui mă revoltă și scandalul cu portretele și busturile puse fără sfială în circulație ca fiind ale lui, ca și cum ar fi vorba, încă o dată zic, de un tip din evul mediu, iar nu de cineva care a trăit în mijlocul nostru atâta vreme; pînă atuncea este, crez, aici locul să spun următoarele:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
O, cât sunt de fericiți
Cei de soarta lor slăviți!
Căci ei și spre fapta mare
Au a slavei îndemnare.
Dar și cei ce ostenesc
Întru binele obștesc,
Neprivind la răsplătire,
Sunt prea vrednici de cinstire.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Gazetele toate ne-au povestit minuni despre expoziția de vite care s-a ținut zilele trecute la domeniul Cocioc, nume vestit pentru crema, laptele bătut, coșulețele, ștreangurile și sforicelele sale. Cu drept cuvânt, gazetele au adus și de astă dată laude administratorului domenielor coroanei, onor d. I. Kalinderu, pentru patriotismul cu care d-sa se sacrifică pentru îmbunătățirea producțiunilor diverse ale acelor domenie. Expoziția de vite de la Cocioc a dovedit o dată mai mult că, cu metodă științifică și cu stăruință, se pot obține și la noi dobitoace bine cultivate, cu instrucțiune și educațiune raționale.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
În vremile trecute o jupâneasă mare
Născu un făt-frumos.
Copilul cât se poate era de sănătos;
Dar pentru ca să aibă mai bună căutare,
Cucoana două mance pe lângă dâns’ ţinea
Şi singură-l hrănea.
Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare
Că pruncul va ajunge un urieş sub soare.
El însă deodată trăia mai mult sugând,
Căci mancele şi muma mi-l îndopau pe rând,
Încât după o vreme aşa îl ghiftuise,
Că copilaşul gingaş de tot se bolnăvise.
Mai-mai era să moară, dar soarta l-au scutit.
Iar într-o zi când muma de-acasă au lipsit,
Lăsând femei şi mance de cuconaş să cate,
Ca prin un farmec ele se-mprăştiară toate,
Şi, rămânând copilul în leagăn singurel,
Se răsturnă din el…
Chiu, ţipete prin casă se auzeau de-ndată.
Boierul, supărat,
Veni să vază singur pe prunc cu capul spart.
El într-o plecare pe gânduri afundat,
Rosti aşa cuvinte: „Că mance de prisos,
Oricum, şi-n orice stare, n-aduc vreun folos”.
https://blog.revistaderecenzii.com/
De am vreo poftă și-aplecare
E doar de glod și piatră tare.
Prânzesc tot din văzduh din cer.
Din stâncă, din cărbuni, din fier.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Baloane mari de spumă albă prin grădini
(Şi zarzărul, şi vişinul, şi perii)
Stau gata să se-nalţe din tulpini
Spre cerul primăverii…
Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Şi cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie.
Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Două mahalagioaice asistă la examenul copiilor lor.
Profesorul, pedagogul nostru absolut, ascultă pe copiii mahalagioaicelor.E foarte aspru și fără chef.Mamele stau înțepate pe scaune, unde s-au așezat fără să fie poftite.
Profesorul (către elevul Popescu, care n-a răspuns la trei întrebări): No, prostule, dacă nu știi pe estea, care-s ghe tot simple și jenărale, apoi spune-ne rațiunea pântru care românii au kins să urmeză o polikikă jermână pe timpul lui Mihaele Bravul?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev?
Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului.
Continuă să citești