https://blog.revistaderecenzii.com
Am să merg mai înspre seară
Prin dumbrăvi, ca mai demult,
În priveghetori să-mi pară
Glasul Linei că-l ascult.
Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult!
Că-n zori Lina sta-n portiță,
Sălta-n vânt a ei altiță,
Vântul îi sălta-n cosiță
Și-i făcea floare-n obraz:
Eu mergeam la plug în laz,
Și, când trec, Lina s-ascunde,
Parcă nici nu m-a văzut.
Îi vorbesc, și nu-mi răspunde,
Nu-mi răspunde!
Și-o întreb, și nu-mi răspunde!
Și mă mir ce i-am făcut!
https://blog.revistaderecenzii.com
Trad. de Ion Sân – Georgiu
Privește tufele-ncărcate,
Cu ramuri lungi și grele;
În învelișuri verzi, ghimpoase
Stau fructele pe ele.
De mult atârnă-n umbra deasă
Ascunse tuturor;
Pe ramurile ce s-apleacă,
Se leagănă ușor.
https://blog.revistaderecenzii.com
Tudor Bălosu cel puțin nici nu se gândea în clipa aceasta la ea. Pentru el măritișul Polinei se și terminase. Stan Cotelici avea douăzeci de pogoane de pământ și hotărâse în mintea lui — deocamdată nu știa nimeni de acest lucru — să-și mărite fata fără zestre și anume cu obligația scrisă din partea ginerelui că renunță la ea, ceea ce însemna la urma-urmei înzestrarea pe socoteala ginerelui, lucru greu de înfăptuit, dar acum nu se gândea la asta. În timp ce călușarii jucau și lumea se înghesuia în curtea lui mică, Tudor Bălosu constata încă o dată că locul din spatele casei lui Moromete îi trebuia ca aerul. Nu se mai gândea nici la Boțoghină, socotea afacerea încheiată, se întreba mereu ce anume ar fi de făcut să pună mâna pe locul Moromeților și nu vedea nimic și ura împotriva lui Moromete creștea în el în așa fel încât își dădea seama că această ură nu se va opri până ce nu-și va împinge curtea până sub casa acestuia.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la ferești,
Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i povești…
El povestește despre moarte foi
Pe care le gonește ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morți, și ți le-aruncă-n geamuri,
https://blog.revistaderecenzii.com
Străin pierdut, pe lume fără parte,
Răznit de-ai tăi, de tot ce-ai scump departe,
În van ai blestema și-n van ai geme :
Nu vor veni, în orele supreme,
Plîngînd încet pe nume să te cheme,
Nici să-ți închidă ochii după moarte…
https://blog.revistaderecenzii.com
Umpli iară crâng și lunci
De văpae-ncet
Și desferici azi din munci
Sufletul meu biet.
Mângâios ți-aștemi pe gând
Uitătura grea
Ca un ochi de prieten blând
Pe ursita mea.
https://blog.revistaderecenzii.com
În drum spre Moromeți, Birică se luptă din răsputeri să alunge supărarea pe care i-o pricinuise tatăl său. Acesta îi vorbise ca și când el, Birică, ar fi uitat vreo clipă felul cum trăiesc ei. Ce-a vrut să spună? Că surorile lui… Era de neînțeles! Doar știa că trebuie să se însoare cât de curând, să lase drum surorilor, știa totul, ce rost avea să-i reamintească?!…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Culori şi fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă –
Vorbeşte încet, păşeşte încet,
Că totul cade cu o jale nouă.
Vinul, şi mierea, şi grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut…
Tuse, şi plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut…
https://blog.revistaderecenzii.com
1
cântul unui dadaist
care-avea dada de dor
istovea al său motor
care-avea dada de dor
ascensoru-urca un rege
liber greu lin ca fantoma
brațul drept i-l rupse-n lege
l-a trimis papei la roma
https://blog.revistaderecenzii.com
M-am dus în pădure,
Așa m-am dus eu;
Nimic să nu caut
Era gândul meu.
Și iată la umbră
O floare văd stând,
Ca ochi și ca stele
Frumos luminând.