https://blog.revistaderecenzii.com

XIV

La început flăcăii nu se duseseră la premilitară, dar nu pentru că ar fi fost deștepți, sau că l-ar fi „atins“ cineva și i-ar fi pierit cheful celui care îi chema, ci pentru că așa ceva nu se mai întâmplase niciodată în sat. Să se facă instrucția duminica dimineața! Li se păruse o glumă tâmpită, se supăraseră toți și nu se duseseră, dar la prima recrutare se află că repartizările la trei ani plouaseră cu nemiluita, se îngrijoraseră și începuseră să se ducă. Nu se mai întâmplase niciodată în sat? Avea să se întâmple de-aici înainte. Pentru instrucție, satul avea să se numească subcentru premilitar, iar pentru flăcăi, învățătorul Toderici, care era ofițer în rezervă, comandant.

https://blog.revistaderecenzii.com

Măreț amurg de sărbătoare
Domnește-n veselul oraș.
Un nour arde-n depărtare
Ca un tăciune uriaș.

Se-ntoarce lumea din poiană,
Călări, pe jos, boieri, norod ;
Aleargă o căruță-n goană
Din două salturi peste pod.

https://blog.revistaderecenzii.com

De mult înstrăinatul
          De-abia ce ți-a sosit,
Așterne-i, mamă, patul,
Să doarmă dus băiatul
          Bolnav și obosit !

Bătu el multă cale
          De cînd te-a părăsit…
Învins de dor și jale
Pe prispa casei tale
          Se culcă obosit…

Ci nu-ntreba : pe unde
          A fost și ce-a găsit ?
El rana-și va ascunde
Și nu-ți va ști răspunde
          Decît : — Sînt obosit…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/

https://blog.revistaderecenzii.com

XIII

În grădină, Tudor Bălosu îl invită pe vecin în casă. Moromete ezită, spunând că ar avea treabă, dar pe urmă se hotărî:

— Haide, poate mai ai din țuica aia de la munte.

Mai avea și băură aldămașul. Tudor Bălosu era bucuros de mica afacere, salcâmul era dintr-aceia care se foloseau pentru fundamentul caselor și se găseau cam greu. Moromete însă nu prea se îndemnă, nu avea nicidecum înfățișarea celui care a vândut ceva. Erau singuri în odaie și se uita din când în când spre ușă, se uita prin casă, așteptând parcă să mai intre cineva. Tudor Bălosu crezu că îi ghicește gândurile și strigă spre odaia cealaltă:

https://blog.revistaderecenzii.com

XII

Moromete avea uneori obiceiul — semn de bătrânețe sau poate nevoia de a se convinge că și cele mai întortocheate gânduri pot căpăta glas — de a se retrage pe undeva prin grădină sau prin spatele casei și de a vorbi singur.

„Auzi ce idee“, reflectă el cu glas șoptit, oprindu-se lângă poarta grădinii. Apucă o ulucă de vârf și rămase liniștit cu fruntea în pământ. „Dacă ar fi așa, că din cauza păcatelor nu poți dormi — continuă el încercând ușor vechimea ulucii — ar însemna că Paraschiv al meu, care când se apucă să doarmă, doarme până iese apă sub el… ar însemna — și aici Moromete se întrerupse și gândi restul în tăcere — ar însemna că e omul cu inima cea mai curată de pe pământ. Proastă mai e și muierea asta a mea!“ se miră apoi cu glas tare în timp ce constata că ar fi greu de susținut că ulucile curții sale nu sunt putrede. „După încă o ploaie, aceste uluci au să-și rânjească dinții negri spre casă“, gândi apoi mai departe, fără glas.

https://blog.revistaderecenzii.com

Iar s-a dus în târg batrânul
Maistru vraci, și-s eu stapânul!
Hai, că pun eu azi la cale
Toate duhurile sale!
Știu pe dinafară
Farmecele lui,
Și minuni, ca dânsul,
Fac, fără să-i spui.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cu părul nins, cu ochii mici
     Și calzi de duioșie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
     Din frageda-mi pruncie.

https://blog.revistaderecenzii.com

Să mă ierte confrații noștri reporteri dacă nu rămân todeuna uimit de rezultatele activității lor… Eu am cunoscut în copilăria mea, înainte de a merge la școală, pe patroana reportajului român; și iată de ce zic „patroana”.

Toate corporațiile bine organizate au câte un patron sau chiar câte doi: pianiștii au pe sf. Cecilia; vânătorii, pe sf. Hubertus; călăreții, pe sf. Gheorghe; chiriașii, pe sf. Gheorghe și pe sf. Dumitru; doftorii, pe sf. Cosma și Damian; birjarii pe sf. Ilie ș. cl.

https://blog.revistaderecenzii.com

XI

Paraschiv, Nilă și Achim și-au păstrat pentru ei impresia care le-a făcut-o povestirea tatălui lor, dar când au aflat că Bălosu a dat totuși porumbul cu șaptezeci de lei nu s-au mai mulțumit să observe, ca la început, că tatăl lor n-a făcut mare brânză câștigând o mie de lei; trebuia să câștige o mie cinci sute, cum a făcut Bălosu și au început să murmure că a omorât caii și căruța de pomană și că și-a bătut joc de munca lor.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cînd e tîrziu și-abia mai pot
Clipi truditele pleoape,
Te chem pe nume-ncet de tot.
Și, ca în vis, te simt aproape…

Și-adorm… atît de fericit,
Ca un copil naiv ce-și spune,
Vrăjit de somn, abia șoptit,
Aceeași veche rugăciune…