https://blog.revistaderecenzii.com
Cucosul, stiti prea bine, ca are însusire
De a ne da de stire
Prefacerile zilei s-a timpului schimbari.
El, far-a se supune
La reguli si cercari,
Când adevarul spune,
E ca un fabulist;
https://blog.revistaderecenzii.com
Se face beznă. Tremurând apare
Pe pânza albă, fără nici o cută,
Un domn cu cioc… Zâmbeşte şi salută
Jur împrejur pestriţa adunare.
https://blog.revistaderecenzii.com
Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi.
Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Mă fac frumoasă – când te uiţi la mine –
Ca iarbă-nrourată-n dimineaţă ;
Nici stuf înalt , nici rău cu ape line
Nu-mi recunosc strălucitoarea faţă .
De gura mea cea tristă mi-e ruşine ,
De asprii mei genunchi , de vocea spartă ;
Acum când ochii-ţi au privit spre mine ,
Săracă sînt şi despuiata parcă .
https://blog.revistaderecenzii.com
În vremile trecute o jupâneasă mare
Născu un făt-frumos.
Copilul cât se poate era de sănătos;
Dar pentru ca să aibă mai bună căutare,
Cucoana două mance pe lângă dâns’ ţinea
Şi singură-l hrănea.
Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare
Că pruncul va ajunge un urieş sub soare.
https://blog.revistaderecenzii.com
OCTOMBRIE
Întâia zi de școală
Luni, 17.
Azi e întâia zi de școală! Ca un vis au trecut la țară, cele trei luni de vacanță! Mama m-a dus azi dimineață la școala Baretti, ca să mă înscrie în clasa a III-a primară; mi-era gândul tot la țară și mă duceam la școală cu inima rea. Pe toate ulițele mișunau copii; cele două librării erau pline de părinți, care cumpărau: ghiozdane, caiete, condeie, și în fața școlii se grămădise atâta lume, încât portarul și polițistul abia puteau să țină orânduială la poartă. Pe când stam lângă poartă, simții că-mi pune cineva mâna pe umăr; era profesorul meu din clasa a Ii-a, cel cu părul roșu și zbârlit, vesel, ca de obicei. El îmi spuse:
— Va să zică, Enrico, iată-ne despărțiți pentru totdeauna!
Lucrul acesta-l știam și eu, dar cuvintele lui tot mă întristară.
Pătrunserăm cu greu. Domni, doamne, femei din popor, meșteșugari, ofițeri, bunici, servitoare: fiecare cu câte un copil de mână și cu certificatele de promovare în cealaltă, umpleau sala și scara, făcând atâta zgomot încât părea că intrau la teatru. Revăzui cu plăcere sala cea mare din etajul de jos, cu ușile celor șapte clase, unde-mi petrecusem cei dintâi trei ani de școală.
https://blog.revistaderecenzii.com
Bogatul miez al rozei sângerii
E bogăţia fiinţei tale vii.
Lasă-ţi, ca roza, inima-nvoltată.
Nu te închide, neînduplecată,
În tine. Înfloreşte-n joc, în cânt
Şi dragostea aşteaptă fremătând.
Să nu fii rozei aspră păzitoare:
Te-ar arde înfocata ei splendoare.
Sursa. https://poetii-nostri.ro/
https://blog.revistaderecenzii.com
O tabără de care mergea la târg cu oale
A unui neguţător.
El însuşi cu-ngrijire le conducea în cale,
Sperând de Moşi s-adune folos însemnător;
Dar trebuia să treacă o renumită vale,
La care cărăuşii-ndată ce-au sosit,
Aşa s-au sfătuit:
Ca să pogoare valea, pe rând, încet, cu minte;
Iar carul după urmă să facă înainte,
Căci boii ce-l purtau,
Deprinşi fiind şi maturi, mai vrednici s-arătau;
Şi în adevăr, carul mergea încet, ca gândul
Cel încercat de grije şi frământat de ani.
Dar o pereche de juncani
A căror venea rândul,
Pe boii bine învăţaţi
Îi criticau de moarte:
— Uitaţi-vă, boi lăudaţi!
Vedeţi — ziceau — neghiobii, un car nu ştiu să poarte,
Ia uite la Boţolan!
Se târâie ca broasca… Ia vezi alde Prian
În jug cum tot se lasă;
Ar vrea din el să iasă.
O, Doamne! Şi ce boi!
Cu ce renume mare!
Mai bine ar căra gunoi,
Sau ar şedea la bragă, pe somn şi pe mâncare…
Ia să ne vadă şi pe noi!..
Cu-aşa ocări, juncanii pornesc cu carul lor;
Dar greutatea îi apasă;
Ei să oprească vor,
Şi-n dreapta se cam lasă;
Apoi, de la o culme, la stânga-n loc cârmesc,
O culcă drept pe fugă, cât le lua piciorul,
Răstoarnă oalele… şi în râpă se opresc…
Încât neguţătorul,
Cu mâinile crucişe, la hârburi se uita
Şi foarte greu ofta.
Eu nu ştiu cum s-a întâmplat,
Ţiu mult cu viitorul,
Căci de trecut m-am săturat
Şi nu-i păstrez amorul;
Dar vreau s-arăt la unii noi,
Cum ei în timpuri grele
La alţii văd numai noroi
Şi numai fapte rele;
Iar când s-apucă singuri ei
De trebi, ca oameni grei,
Răstoarnă carul drept de râpă
Şi tot încă mai ţipă.
https://blog.revistaderecenzii.com
Așezați unde suntem, în bătaia tuturor vânturilor, ca și cum ne-ar fi fost menirea să stăm de strajă în fața și împotriva celor mai sălbatice vijelii, toată viața noastră de aproape două mii de ani n-a fost altceva decât o trântă cu primejdia.
Am biruit adesea, dar cea mai mare biruință e că avem, în ciuda tuturora, un pământ și un steag pe care ai noștri au fost vrednici să le apere.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Această apă salcie şi tristă,
ca un copil pedepsit
înainte de a veni pe lume,
moare.
Liniştit pomul, liniştit vîntul ;
o, şi-n această linişte minunată
cîntecul acesta duios şi amar,
prăbuşindu-se!