https://blog.revistaderecenzii.com

Soarele ăsta violent, malul lutos de la Fecamp, plaja desfășurată monoton pe nesfârșiti kilometri, aerul mirosind a iarbă udă – din ce pierdută conștiință de animal vine bucuria de a le regăsi pe toate?

Între Montigny și Vinmes, am fost opriți cinci minute în drum, până să cadă un platan tăiat. Îl retezaseră de la rădăcină și așteptau să se rupă acum singur, sub propria lui greutate, de ultimele fibre care îl mai țineau. Lucrători, automobiliști și trecători se dăduseră respectuos doparte, făcând gol în jurul lui, pe o rază de 50 de metri.

https://blog.revistaderecenzii.com

„Este regretabil faptul că nu dispunem de un cuvînt mai precis decît acela de „religie” prin care să numim experienţa sacrului. Termenul are o istorie îndelungată, deşi întrucîtva limitată din punct de vedere cultural. Ne putem întreba dacă poate fi el aplicat fără discriminare Orientului Apropiat antic, iudaismului, creştinismului şi islamului sau hinduismului, budismului şi confu- cianismului, precum şi popoarelor asa zis primi- tive. Dar este poate prea tîrziu să căutăm alt cuvînt şi „religie” poate fi încă un termen util cu condiţia să ne amintim mereu că el nu implică necesarmente credinţa într-un Dumnezeu, în zei sau în spirite, ci se referă la experienţa sacrului si prin urmare are legătură cu ideile de fiinţă, sens si adevăr. 

https://blog.revistaderecenzii.com

Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire, lumea-ntreagă.
Merge, merge, se tot duce,
Spre pieire au pornit,
Zi ce merge, rău ne-aduce
Rău, tot rău, fără sfârşit.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ora serii e cea care-şi lasă
sângele desfăşurat peste munţi.

Cineva în această oră suferă ;
o femeie-şi pierde, nedumerită,
în această înserare, pieptul
zdrobit în strângere bărbătească.

https://blog.revistaderecenzii.com

Poate că la starea sufletească ce mă cuprinde când intru în curtea palatului de la Cotroceni, contribue și amintirea neuitatei nenorociri ce au trebuit să sufere odinioară Suveranii noștri acolo; îmi pare, poate, că, din atâtea lacrimi ce s-au vărsat în acele locuri, iese încă o exalare amară, dar, când nici nu bănuiam că zidurile acestea erau menite să încapă iar atâta spaimă, priveliștea lor îmi pricinuia un fel de neînțeleasă neplăcere.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cu fruntea în mână, dorind de tine,
ascult povestea trecutului,
în toamna asta, în care au murit gherghine,
și a rămas mireasma lutului.

Văd și acum vorbele zburate,
ca un roi de fluturi.
(În surâsuri curate,
le mai fluturi?)

https://blog.revistaderecenzii.com

Într-o seară de noiembrie (în împrejurări pe care ar fi prea lung să le povestesc aici) am găsit la Paris, pe podul Mirabeau, un carnet cu coperți negre, lucioase, de mușama, ca acelea în care obișnuiesc băcanii să-și țină socotelile. Erau exact 126 de pagini – hârtie comercială – scrise mărunt, regulat, fără ștersături. Lectură curioasă, obositoare pe alocuri, pasagii obscure, notații ce îmi erau străine, ba chiar absolut opuse.

https://blog.revistaderecenzii.com

Există sărutări pe care le pronunță singure
sentința de iubire condamnatoare,
sunt sărutări care se dau cu aspectul
sunt sărutări care se dau cu amintire.

Sunt sărutări tăcute, sărutări nobile
există sărutări enigmatice, sincere
sunt sărutări pe care doar sufletele le dau reciproc
există sărutări interzise, adevărat.

https://blog.revistaderecenzii.com

Dorul meu zboară spre tine, iubită,
porumbel călător spre țările primăverii.
În cetatea asta neagră, prăfuită,
abia înfloriți, s-au scuturat merii.

Trec zilele ca oamenii rătăciți pe stradă
în umbra caselor de mult întunecate.
Aici numai la înmormântări e paradă,
iar fetele sunt urâte toate, toate!

Nici nu mai cred – gândul de-acum
să-ți mai ajungă sub albastrele priviri:
aici chiar albatrosul cerului e înecat de fum
și bântuie moartea printre trandafiri.

Sursa https://poetii-nostri

https://blog.revistaderecenzii.com

Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.