https://blog.revistaderecenzii.com
A fost odată un împărat și o-mpărăteasă sănătoși și voinici, dar tot mâhniți, fiindcă de aproape zece ani, de când se luaseră, duceau degeaba dorul unui copil măcar.
Venind vremea să plece împăratul la război departe, cum trebuie să se-ntâmple orcărui împărat într-o poveste, după ce și-a sărutat soția, i-a zis:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
În câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari.
Era începutul verii.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Acum credem că va fi un lucru plăcut pentru cetitorul cel poftitor de știință, ca să-i descoperim împreună și pompa și orânduiala care se păzește pe la alaiurile cele răsfățate și ospețele Domnești, precum și la biserică.
Ori și când ese Domnul afară din oraș, ca să meargă la vreo biserică sau mănăstire sau și la război, atuncea nu se întâmplă mergerea lui într’alt chip, decât numai cu cea mai mare pompă sub petrecerea a mulțime de ostași. Înainte merg vreo câțiva povățuitori și îndreptători de drum, care sunt buni pentru această treabă dintre ostași și dintre alergători.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Duminică, — se face dimineață.
Pe ulicioara ninsă și plină de-ntuneric
Doar crivățul, unchieșul cel nebun,
Își face mendrele și zburdă-n voie,
Tot grămădind zăpadă
În dreptul ferestruiei mici
Ca s-o astupe.
Dar ferestruia licărește vesel
Și nu se lasă stinsă.
https://blog.revistaderecenzii.com
Țiu să fiu bine înțeles totdeauna că de părerile pe cari odată pe săptămână le dau în această rubrică a „Universului”, absolut nimeni altul decât mine nu poate fi făcut răspunzător.
Întrucât, precum am mai spus odată, un colaborator care iscălește articolele sale, nu ofensează prin indecență dignitatea unui organ de publicitate, directorul acestuia nu trebue tras la nici o răspundere de părerile colaboratorului, fie ele cât de cornorate.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
De cîntece Parisu-i plin
Ca marea de sirene,
Și nu mai pleacă cei ce vin
Pe țărmul mîndrei Sene.
La Napoli, grădinele
Nu știu ce e zăpada,
Și-n golfuri mandolinele
Îngînă serenada.
https://blog.revistaderecenzii.com
Fiindcă am vorbit pentru punirea și pentru înoirea Domnilor Moldovei, cu dreptate poate să ceară dela noi cetitorul cel poftitor de știință, să spunem și pentru maziliea lor.
Deci vom rămâne la acea orândueală ce am arătat mai sus și din izvoarele care le avem înaintea ochilor, vom ispiti cu amăruntul, obiceiurile ce se urma în vremile vechi, cum și într’aceste de acum, la scoaterea Domnilor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice:
– Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?… Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?… Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști!
Da Dumnezeu – nu prea avea chef de vorbă în ziua aia – zice răstit:
– Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră…
– Doamne…
– Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai?
https://blog.revistaderecenzii.com
Asfințește. Printre ramuri
Aurite-n foc de soare,
Tremură nenumărate
Mici ferești strălucitoare.
Sub arțar, plecat, moșneagul
Șade cu luleaua-n gură,
Pare că-i cioplită-n piatră
Luminoasa lui figură…
https://blog.revistaderecenzii.com
Într’acest chip precum am arătat mai sus, se da Domnilor Moldovei stăpânirea de la Poarta Otomană care măcar că se vede a fi prea bună, însă atâta este de nestatornică, încât neavând ei cele mai tari legături, nici gândesc când le cade din mâini; căci cu ce chip se arată Otomanii asupra Moldovenilor, au arătat ei îndestul de luminat, încât cu dreptate să zice pentru dânșii acest proverb: că ei nu gonesc pe epure cu câinii, ci cu carul; nici pe cal nu caută să-l amăgească cu traista deșartă.
Continuă să citești