https://blog.revistaderecenzii.com

Trecea în cîrjă sprijinit
      Pe ulița pustie,
Și-n caterincă, ostenit,
El învîrtea necontenit
      O veche melodie.

https://blog.revistaderecenzii.com

Stimate domnule Director

Am citit în Românul de joi 14/27 Aprilie, între altele că:

Scriitorii din România pot veni între românii din Ungaria, numai și numai ca literați, ca să-și recite operele lor, să facă adică petrecere de salon literar; n’au dreptul aci să se vîre, nici chiar să aibă păreri, în afacerile interne ale românilor supuși ungari…

https://blog.revistaderecenzii.com

Începe carnavalul! și-n salele bogate
Se cerc artiști și muzici plăceri mai noi s-arate,
În nouă veselii!
O! ce de griji acuma la nouă toalete!
Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete!
Ce mii de bucurii!

Fetița tot visează la flori, l-a ei ghirlantă,
La gaza cea subțire, la rochia-i elegantă
Și la ai ei cercei;
Gândește la răspunsuri, la grații, la cuvinte;
Își râde în oglindă de loc ce-și pune-n minte
Ceva ce-i place ei.

https://blog.revistaderecenzii.com

Pornește-n zvon de zurgălăi
Vuind caleasca boierească,
Dănciugii goi s-alungă droaie,
Boierul strigă din calească :
      — Hei! cine vrea această pungă ?
      Voinicul ăla s-o ajungă !

https://blog.revistaderecenzii.com

Acum cîțiva ani, unul dintre cei mai de seamă studenți ai Universității noastre era și tînărul Coriolan Drăgănescu. Avea inteligență vie, caracter de bronz, temperament de erou; pe lîngă acestea, natura-l înzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibilă. Se-nțelege că, posedînd astfel de calități, Coriolan trebuia să ajungă în fruntea camarazilor lui. El conducea toate mișcările studențimii. De cîte ori generoasa tinerime universitară, nemaiputînd sta indiferentă față cu împrejurările politice, se hotăra să-și spună și ea cuvîntul ei, Coriolan îi strîngea rîndurile, o organiza, o îmbărbăta, o înflăcăra și o ducea — la statua lui Mihai Viteazul. Pînă aci, Coriolan era mare, era incomparabil; dar aci, la statua eroului de la Călugăreni, era prodigios. Cuvîntarea lui era așa de zguduitoare încît, auzindu-l, te mirai de nepăsarea eroului de bronz: cum oare nu descăleca, precum odinioară comandorul lui Don Juan, spre a face și el o demonstrație?

https://blog.revistaderecenzii.com

Lumina aurie ce cerne printre cetini,
Trecînd, ca o nălucă, în zarea din apus,
Haiducul rătăcește, cu flinta-n spate, dus :
În toată lumea largă el n-are alți prieteni
Decît copacii-n codru și nourii de sus.

https://blog.revistaderecenzii.com

Dă-dămult, mai dă-dămult stăpânea o împărăție fără margini Barlaboi-împărat, ce-i mai zicea și Ciungumpărat…
— Dă ce-i mai zicea și Ciungu-mpărat?…
— Iac-așa! Îi mai zicea de pe când era tinerel și Ciungu-mpărat, fiindcă mai târziu era să-și piarză o mână… în război…
— Bietul împărat Barlaboi!…

https://blog.revistaderecenzii.com

V

Când se despărțise de Tita lui Moromete, lui Birică numai de cântat nu-i ardea; se grăbise să se ducă acasă, să stea la masă și să plece pe urmă s-o cheme pe Polina la poartă. Se dusese acasă, dar nu putuse să mănânce și plecase devreme, nu mai avusese răbdare să aștepte până după mâncarea oamenilor.

Birică avea douăzeci și patru de ani și era în vorbă cu Polina de prin iarnă. Nu știa ce să mai creadă despre ea. I se mai întâmplase o dată să țină la o fată și nici atunci nu înțelesese pentru ce la început fetei îi plăcuse și mai pe urmă, tot așa, nu mai vrusese să iasă la poartă. Acum însă era parcă mai rău, înțelegea și mai puțin. Intrase în vorbă cu Polina la un clic, la curățat porumb, se juca inelușul. Polina nu ghicise că inelul e la Birică și cel care avea cureaua și conducea jocul îl întrebase:

https://blog.revistaderecenzii.com

Nu plouă, norii, nici nu vor să treacă…
Stau în halat, privind mahmur afară ;
Mi-e lene rău ; urîtul mă omoară ;
Deschid fereastra : pîcla mă îneacă.

https://blog.revistaderecenzii.com

IV

— Treceți la masă, ori vreți să vă chem cu lăutari? strigă Catrina Moromete din pragul tindei. Ilie, unde s-au dus fetele alea? Numai tu le-ai dat nas; unde-or fi ele acuma? Sculați în sus! Paraschive, Nilă, voi n-auziți? Niculae, tu ce mai aștepți? Ai băgat nasul între picioare…

Femeia se opri deodată din vorbit și chipul i se schimonosi de spaimă. Pe alături de ea țâșni Duțulache, câinele, ieșind din tindă cu o bucată mare de ceva alb în gură, pesemne brânză. Femeia îl întrebă: