https://blog.revistaderecenzii.com
Organul junimist își permite din când în când și accese de lirism.
Așa, de exemplu, focul de la Teatrul Maican îl inspiră să ne dea câteva rânduri de înaltă poezie. Se știe că sinistrele inspiră pe poeți în cel mai înalt grad. Cutremurele, uraganele, trombele, incendiile mari sunt tot atâtea pretexte lirice.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Bre-che-che-chex! coax! coax!
Căci fără apă am rămas!
Aşa striga o broască, ce de cu primăvară
Din valea cea slotoasă, pe deal s-a fost retras,
Şi într-o scursură trăia ca pe Parnas.
Dar seceta de vară
Scursurile-au zbicit,
Iar broasca mea zvântată de-a glodului dar mare,
Striga la zei aşa de tare,
https://blog.revistaderecenzii.com
…să scrii în aer liber nu e ușor, mai ales când în copaci corbii se strâmbă…
…vor trece și aceste câteva zile libere și voi lăsa filosofia pentru filosofi, căci a voi să spui ceva și a nu spune nimic e un stil prea cunoscut al plictiselii
…Se spune că literatura e un plus al vorbirii – o sărăcie a oamenilor; privesc spre fereastră și aș vrea să vorbesc numai ce trebuie; se vor găsi însă cititori pentru fiecare scriitor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Mă las în continuare de mine însumi plâns
ca-n vremea când puneam un ochi albastru
la idee,
şi pe deasupra o sprânceană ca să-l ţină strâns
şi-ntrors din ce e către ce e.
https://blog.revistaderecenzii.com
Era un zgomot ciudat, fâșâit de pași, șoapte de glasuri străine, întretăiate de câte o izbucnire nerăbdătoare, apoi tăcere, apoi plânsete înăbușite.
Bibi se trezi supărat și-și frecă ochii somnoroși cu mâinile-i grăsune. O șuviță răzvrătită îi atârna tocmai pe nas, îl gâdila și-l necăjea. De aceea se porni pe scânceală. Dar se opri curând, foarte mirat că nu vine nimeni să-l mulcomească. Se ridică în pătuceanul împrejmuit cu grilaj de lemn, să se uite prin odaie. Nu era nimeni. Nici măcar guvernanta, uscată ca o scândură și cu un neg pe nas, pe care n-o putea suferi, începu iar să mârâie, dar iar încetă singur plictisit. N-avea chef de plâns cu temei, altminteri s-ar fi pornit pe niște țipete de ar fi sculat toată casa în picioare, ca altădată. Era posomorit, parcă i-ar fi dat să bea ceai de siminichie cu sare amară.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele.
L-am povățuit să meargă la dentist.
— Nu pot, mon cher.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Un om poznaş au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,
Fiind tustrele încă vii.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Ilie Ghinea iese pe poartă cu piciorul stâng…
„Superbă vreme de plimbare, își zice căscând. Dogoreala e pe sfârșite, începe să fie răcoare… nu se poate mai frumoasă!..
Se uită pe stradă în sus și-n jos foarte mulțumit, își netezește gulerul hainei, mângăie cu privirea vârfurile ghetelor care lucesc ca doi ochi de țigancă, apoi scoate o țigară și o aprinde gândindu-se:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Într-o noapte-ndurerată
stam cu fruntea-ngândurată
Peste vechi hrisoave, scrise
de-nțelepți uitați acum.
Și, cum stam în aromeală,
mi-a părut c-aud pe sală
O ușoara ciocăneală
dinspre poarta de la drum,
Musafir, desigur, care
bate- poarta de la drum.
Asta-i tot, — o știu acum.
https://blog.revistaderecenzii.com
Poate să fi avut vreo douăzeci și opt de ani, dar părea mult mai bătrână. Avea niște ochi mici și arși, scufundați în orbite și ascunși sub o broboană de lacrămi, și o gură mare, cu buzele supte și învinețite, cari totdeauna tremurau, gata parcă ori să râdă, ori să plângă.
Trăia așa de pe o zi pe alta, robotind pe unde putea, adăpostindu-se pe unde apuca. Era lucrătoare harnică para focului și zorea cât șapte pentru nimica toată, dar nu putea sta într-un loc cum nu stă apa. Cutreiera, cu pași scurți și grăbiți, toate satele de prinprejur și nu se oprea nicăiri mai mult de o săptămână. Venea la anume răstimpuri, ca și cum vin posturile sau sărbătorile cele mari, și-apoi iar se depărta repede, fără veste, ca o nălucă posomorită.
Continuă să citești