https://blog.revistaderecenzii.com
Din vremele întru care s’au ivit armele turcești la țărmurile Dunărei și până în zilele lui Ștefan Voevod cel mare, și-au apărat Moldovenii tot cu vitejie slobozenia, neplecându-și grumajii sub jug strein, fără ca să înșele nici prin măguliri nici prin promisiuni mari, dară nici prin pilda megieșilor săi a Muntenilor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Mai mulți prietini – impiegați în diferite administrații publice – stau de vorbă, la masa lor obicinuită într-o berărie, despre chestiunile la ordinea zilei. Firesc lucru ca, dintre toate, să-i intereseze una mai cu seamă: e vorba de nenorocirea unui coleg, vechi impiegat, reputat până mai zilele trecute ca un funcționar model, ca om de o probitate mai presus de orice bănuială, și care fuge din țară lăsând la casa publică o foarte însemnată lipsă de bani. Fiecare dintre camarazi comentează în felul său această tristă aventură: unul înfierează cu toată asprimea fapta, altul nu și-o poate explica îndestul, altul încearcă să găsească o scuză pentru fugar; în fine, d. Anghelache deplânge pe nenorocitul acela, „care nu e decât o victimă a neglijenții altora!“. La această părere, aruncată cu toată seriozitatea de d. Anghelache, toți ceilalți fac niște ochi mari; din aceasta, vede d. Anghelache că amicii lui nu i-au priceput deloc vorbele, și astfel se simte obligat a le da explicațiunile necesare. Și nu trebuie să uităm a spune că dintre toți cel mai competent în materie este d. Anghelache: d-sa este mânuitor de bani publici într-o mare administrație.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
E mult de-atunci… e mult, nepoate,
Și ca prin vis le văd pe toate…
Hei ! să te miri, să te cutremuri
De cîte-au fost nainte vremuri…
Și-i mult, e mult de-atunci, nepoate !
https://blog.revistaderecenzii.com
Băiatul se urni de lângă poartă și intră în tindă. La vatră, femeia se chinuia cu o mână să mestece mămăliga, iar cu alta să prăjească niște ceapă în tigaie. Alături de vatră, prinsă între două cărămizi, clocotea o oală cu ceva verde înăuntru. Femeia dăduse jos căldarea cu mămăligă și o mesteca aprig, încercând din când în când s-o țină pe loc cu talpa piciorului.
— Veniși cu oile, mă? Du-te repede și prinde-o pe Bisisica… Viu și eu acum să le mulgem… Să torn mămăliga… Unde sunt fetele alea?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Fiindcă până aici am pomenit de multe ori pentru boierii Moldovei, dupre cum și în capetele următoare avem să vorbim încă și mai de multe ori, socotim a fi de folos ca să arătăm cetitorului celui iubitor de știință și pentru boieriile lor.
Ei se numesc în limba țării Boieri, care nume este împrumutat dela slavoni, prin schimbarea cuvântului celui drept slavonesc, boleariu, cu care popoarele slavonești obișnuia în vremile vechi a numi cu acest nume pre toți magnații lor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Caut casă cu chirie, caut și nu găsesc. E absurd ce se petrece la noi, în București! În fiecare an, se clădesc sute de binale, acareturi peste acareturi, și, în loc să scază, chiriile cresc. Și ce construcții! tot cum nu-mi convin mie.
— Aide-nainte! strig eu samsarului, care mă poartă de azi-dimineață. Înainte, jidove rătăcitor!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Salută zdrăngănind din strune,
Bătînd cadența din picior,
Și cîntă, legănându-și capul,
Cobzarul, mândru cerșetor…
https://blog.revistaderecenzii.com
Dupre cum toți Domnii pământului obișnuesc a iubi vânatul, asemenea îl iubesc și Domnii Moldovei foarte. Nu ca să se gândească, că ei, ca un popor ce este cu totul plecat la arme socotesc mai mult vânatul (pentru că este în chip de războiu) decât toate celelalte deprinderi trupești, ci numai pentru aducerea aminte că le-au dat prilej de ș’au aflat patriea lor și au luat-o iarăși în stăpânire.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
A fost odată un împărat și o-mpărăteasă sănătoși și voinici, dar tot mâhniți, fiindcă de aproape zece ani, de când se luaseră, duceau degeaba dorul unui copil măcar.
Venind vremea să plece împăratul la război departe, cum trebuie să se-ntâmple orcărui împărat într-o poveste, după ce și-a sărutat soția, i-a zis:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
În câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari.
Era începutul verii.
Continuă să citești