https://blog.revistaderecenzii.com/
Inaugurăm emisiunea Literatura la Craiova, parte a unui proiect național de amploare, România literară, realizat de către Uniunea Scriitorilor din România, în parteneriat cu Televiziunea Română.
Literatura la Craiova, emisiune săptămânală, moderată de către Dan Ionescu, își propune promovarea activității scriitorilor din Oltenia, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Producător: Simona Ștefania Mușuroi.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Inaugurăm emisiunea Literatura la Craiova, parte a unui proiect național de amploare, România literară, realizat de către Uniunea Scriitorilor din România, în parteneriat cu Televiziunea Română.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Preocupat de starea anterioară proprie-i nașteri, Ionuț Pătularu explorează, prin intuiție și prin artă, plasa de mistere situată dincolo de censura transcendentală, instituită de către Eonul Dogmatic între om și esențele universului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Ionuț Pătularu intră în lumea artelor plastice, exact așa cum este el: spirit plenar și energic.
La prima lucrare, intitulată De vorbă cu Freud, m-am uitat cu atenție, pentru a-l redescoperi pe psihanalistul austriac, dar am dat peste o destăinuire de sine, care aparține lui Ionuț Pătularu. Linia discretă din partea de jos a tabloului marchează diferența dintre mai multe etape din viața lui, nașterea / copilăria, tinerețea și maturitatea. Evident, predomină culorile sobre, expresii ale vârstei curente.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 6 / 2023
Constantin Cubleșan, unul „dintre cei mai prolifici scriitori români contemporani” – după cum îl consideră Gheorghe Glodeanu – , a publicat mai multe cărți „în care sunt fixate avatarurile receptării operei eminesciene” (Iulian Boldea): Eminescu în conștiința criticii, Eminescu în perspectivă critică, Eminescu în orizontul criticii, Eminescu în oglinzile criticii, Eminescu în universalitate, Eminescu în reprezentări critice, Eminescologi clujeni, Mihai Eminescu. Lecturi analitice, Defăimarea lui Eminescu etc. În cea mai recentă lucrare, intitulată Repere critice eminesciene (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2023, 288 p.), Constantin Cubleșan selecționează și pune în discuție cele mai relevante studii recente despre opera lui Eminescu.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Natura s-a adăpostit în mine, de frica toamnei Castanii-s viguroși... Un templu de minune îmi pare strada, aș vrea pe bancă să mă așez și, în curând, pe foaia de hârtie să trec, în rânduri, vraja. E o peliculă de soare, întinsă printre pomi, în ramuri, stau cucii, pătrunși de semeție. Jos, margaretele s-au pitit, din calea pașilor mamei. Ceva le-a trezit din melancolie. La masa din curte, întinsă la umbră, sub nuc, se pornesc discuții aprinse. În crengi, vremea veștejind se aude răgușit. În primăvară Țăranca pleacă, dornică să revadă câmpurile. Ca o zvârlugă trece pe drum și cântă. Straiul ei își va scutura figurinele din cusătură. I se va lua urma țărăncii, după bobocii în floare, răsăriți din stamba plăcut mirositoare. Ceea ce și face bărbatul cu pălărie neagră, răsucindu-și mustața în oglinda neștearsă - el a întârziat prin gospodărie, dând animalelor fânațuri și apă. Ogorul nu este departe de casa lor... Cu sapa în spate, îi vei vedea urcând colina, cu un suflet ușor, ca fulgul de adineauri. O, pierit-a melancolia din glasul păsărilor! Primăvara. Pastel sofisticat Prin pomii care încă nu au înverzit, ținuți de frig în starea aceasta tristă, o pasăre își face veacul, trudind și ea la templul zilei, cu o bătaie, în plus, de aripi. Cuiele pătrund mai adânc în uluci. Ajunge în tesla gureșă, mânuită de gospodari, vibrația de la zborul deșteptat în văzduh de foamea păsării. Am legat de piciorușele ei o privire, încercând să o apropii, astfel, de pământul încă rece în martie. O, văpăile din adânc - cum se aud urcând! La o aruncătură de băț, a stat, o iarnă întreagă, precum lava adormită, o rezervă de lumină, veghind la rădăcinile pomilor, să nu înghețe. Pasărea se întoarce în cuib, seara, aducând din depărtări priveliștea de mai sus, înscrisă în creierul ei, ca pe mucava, urma creionului chimic. Bucuria de a mă uita în curțile oamenilor s-a topit, odată cu zăpada.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Din 22 iunie, joia, de la ora 16,00, la TVR Craiova, o emisiune moderată de Dan Ionescu.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 5 / 2023
Sub semnul melancoliei își va fi scris Alex Gregora volumul, sugestiv intitulat mi-e toamnă, mă văd înger (Editura PIM, 2023). Peisajul pe care-l vizualizează, mai mult cu sufletul, este presărat de zborul păsărilor înspre țările calde (acolo unde își vor construi noile cuiburi). Rememorând evenimentele propriei vieți, poetul descoperă și urma păsărilor preistorice, dintre care unele, precum Phoenix, au intrat în mitologie, datorită fascinației pe care au exercitat-o asupra imaginației fecunde a oamenilor. Într-un mediu natural, mereu în expansiune și relevant prin legătura cu trecutul îndepărtat, principalul obiectiv devine, totuși, regăsirea iubitei: „foșnetele unor urme / se transformau în copaci africani, / în păduri lepădate de odihnă, // nu întrebam de unde atâtea jivine pietrificate / a trebuit să am o lumină / din lumina / trupului tău zidit cu lumină” (Am început). Ultimele versuri insinuează eventualitatea unui sacrificiu anterior (a contribuit la sublimarea în lumină a femeii iubite, renunțând la unele plăceri personale), însă în date platonice, mai puțin tragice decât în balada populară, Meșterul Manole. Ipostaza pe care poetul și-o asumă este asemănătoare aceleia lui Dante din Infernul (când, însoțit de umbra lui Vergilius, bardul florentin nu contenește a o căuta pe Beatrice).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Natura s-a adăpostit în mine, de frica toamnei Castanii-s viguroși... Un templu de minune îmi pare strada, aș vrea pe bancă să mă așez și, în curând, pe foaia de hârtie să trec, în rânduri, vraja. E o peliculă de soare, întinsă printre pomi, în ramuri, stau cucii, pătrunși de semeție. Jos, margaretele s-au pitit, din calea pașilor mamei. Ceva le-a trezit din melancolie. La masa din curte, întinsă la umbră, sub nuc, se pornesc discuții aprinse. În crengi, vremea veștejind se aude răgușit. În primăvară Țăranca pleacă, dornică să revadă câmpurile. Ca o zvârlugă trece pe drum și cântă. Straiul ei își va scutura figurinele din cusătură. I se va lua urma țărăncii, după bobocii în floare, răsăriți din stamba plăcut mirositoare. Ceea ce și face bărbatul cu pălărie neagră, răsucindu-și mustața în oglinda neștearsă - el a întârziat prin gospodărie, dând animalelor fânațuri și apă. Ogorul nu este departe de casa lor... Cu sapa în spate, îi vei vedea urcând colina, cu un suflet ușor, ca fulgul de adineauri. O, pierit-a melancolia din glasul păsărilor! Primăvara. Pastel sofisticat Prin pomii care încă nu au înverzit, ținuți de frig în starea aceasta tristă, o pasăre își face veacul, trudind și ea la templul zilei, cu o bătaie, în plus, de aripi. Cuiele pătrund mai adânc în uluci. Ajunge în tesla gureșă, mânuită de gospodari, vibrația de la zborul deșteptat în văzduh de foamea păsării. Am legat de piciorușele ei o privire, încercând să o apropii, astfel, de pământul încă rece în martie. O, văpăile din adânc - cum se aud urcând! La o aruncătură de băț, a stat, o iarnă întreagă, precum lava adormită, o rezervă de lumină, veghind la rădăcinile pomilor, să nu înghețe. Pasărea se întoarce în cuib, seara, aducând din depărtări priveliștea de mai sus, înscrisă în creierul ei, ca pe mucava, urma creionului chimic. Bucuria de a mă uita în curțile oamenilor s-a topit, odată cu zăpada.
https://blog.revistaderecenzii.com/
*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 4 / 2023
Ion Șerban Drincea, un caracter hotărât, și-a decis ceasul propriei nașteri: „Nu am vrut să mă nasc / în ziua echinocțiului / nu am vrut / uite așa (…) // am dat cu capul / în poarta vieții / mama s-a speriat / și a deschis-o” (Salutare echinox). Ulterior unei așa intrări valvârtej în lume, eul liric devine precaut și își explică atitudinea (de a fi preferat ziua sa de nașterea altora anterioare), prin inserarea unor detalii pe care le-ar fi luat în calcul: „M-am născut într-o luni / din secolul trecut / când soarele se pregătea / să mai coboare o treaptă / lăsând nopții ușa deschisă / să împartă cerul în două / cu ziua următoare” (Înainte de echinox). Destul de repede, își dă seama despre starea lumii în care a ajuns: „S-a dus dracului / iubirea de oameni / (…) / frații nu se mai recunosc / în poze / părinții se retrag în gânduri / pentru iubirea eternă” (Iubiri deghizate).
Continuă să citești