https://blog.revistaderecenzii.com/

Câmpurile și plăcerea de a le cultiva încântă inimile. 
Poruncește ca taurii îmblânziți să supună gâturile jugului,
ca plugul să rănească adânc ogorul dur.
Acoperă cu pământ semințele cerealelor: 
acestea țarina ți le înapoiază cu multă dobândă. 
Privește ramurile pomilor, îndoite de greutate;
pomul poartă, cu dificultate, povara care a rodit. 
Privește râurile care dispar, într-un murmur plăcut;
Privește oile păscând o iarbă fertilă. 
Iată și căprițele: ele atacă peretele din râpa stâncoasă 
și bolovanii porniți;
deja se vor întoarce (căprițele, n.m.), cu ugerele pline, la iezii lor.
Păstorul intonează cântece dintr-un flaut neregulat (nai, n.m.)
și nu lipsesc câinii însoțitori, o gloată zeloasă. 
Într-o parte, alte înalte păduri răsună de tunete
și bivolița se tânguiește că lipsește vițelul ei.

Ce să mai spun, când roiurile (de albine, n.m.) fug de fumurile puse dedesubt,
ca să iei din știubei (stupi, n.m.) mierea de care este plin. 
Toamna dă poame și vara este frumoasă pentru recolte,
primăvara furnizează flori, 
iarna este despovărată de foc (de caniculă, n.m.).

Țăranul culege strugurele copt în toamnă
și musturile curg sub talpa goală,
în anumite timpuri, strânge ierburile retezate (fânețele, n.m.) 
și curăță cu un pieptene rar (greblă, n.m.) ogorul tuns. 

Însuți poți pune, în grădinile udate, o plantă;
însuți poți dirija undele unui izvor. 
Va fi venit vremea altoirii: fă creanga să primească 
ramul nou
și pomul va sta blând printre străini. 
De la un timp, sufletul a prins să se încânte de aceste îndeletniciri 
și Amor l-a părăsit, cu aripile zdrențuite.

https://blog.revistaderecenzii.com/

D. R. Popescu este un scriitor complet, a cărui operă se încadrează, în cea mai mare parte, în realismul modern. Cu toate acestea, romanele F și Întoarcerea tatălui risipitor sunt integrabile în absurd, mișcare de avangardă mereu în vogă. 

            În anul 1969, când a publicat romanul F, D. R. Popescu era deja un scriitor consacrat, autor, între altele, al mai multor volume de nuvele, al romanelor Zilele săptămânii (1959) și Vara oltenilor (1964), precum și al pieselor de teatru Mama (debut ca dramaturg, 1960), Vara imposibilei iubiri (1966), Vis (1968) și Cezar, măscăriciul piraților (1968).

https://blog.revistaderecenzii.com/

În anul 1995, am primit o ofertă, din partea directorului unei prestigioase edituri, de a traduce opera Remedia Amoris de Publius Ovidius Naso, într-o ediție modernă, carte de buzunar. După ce am tradus peste patru sute de versuri, i-am prezentat rezultatul (conform înțelegerii) și, fiindcă nu a spus nimic, am abandonat proiectul, din păcate. Mulți ani, am considerat traducerea pierdută, între zecile de caiete, dar, de curând, am regăsit-o. Menționez că traducerea mea este foarte apropiată de textul lui Ovidius, marele poet latin.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Reforma culturală depinde, în principal, de factorul economic. Marile curente literare, precum Umanismul sau Iluminismul, au pătruns la noi, mai întâi, prin Transilvania, datorită condițiilor social-economice din această parte a țării.

O primă reformă fundamentală a fost determinată de revista „Dacia literară”, al cărei articol de idei, Introducție, semnat de Mihail Kogălniceanu, a pus bazele romantismului românesc. Până la acel moment, cărțile puse în circulație reprezentau traduceri ale romanelor de succes din străinătate, cu predilecție, din Franța. Inițiativa lui Mihail Kogălniceanu, de a stabili sursele de inspirație, în paralel cu ideea că „traducerile omoară în noi duhul național”, a avut ecou imediat. Astfel, C. Negruzzi a publicat prima nuvelă inspirată din istoria națională – și cea mai reușită – , Alexandru Lăpușneanul.

*Cronică publicată în revista „Scrisul românesc”, Nr. 9 – 2022

În panoplia marilor poeți români Nichita Stănescu se înscrie, fără îndoială, la loc de
cinste, fiind considerat „cel mai important poet român de după cel de Al Doilea Război
Mondial” (Șt. Aug. Doinaș), poetul care, prin poezia sa, realizează „trecerea în literatura
autohtonă de la modernismul începutului de secol la postmodernismul sfârșitului de mileniu” (Alexandru Condeescu), făcând parte din categoria „foarte rară a inovatorilor lingvistici
și poetici” (Eugen Simion).

https://blog.revistaderecenzii.com/

Într-un spațiu fără dimensiune fantastică, mai degrabă modest, are loc pregătirea protagonistului și de plecare și de preîntâmpinare a capcanelor de pe drumul acesta al inițierii, fie într-o profesie, fie într-o aventură a cunoașterii lumii, la pas sau treaptă cu treaptă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Despre Defăimarea lui Eminescu

*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 6 / 2022

Tema unei astfel de lucrări, precum Defăimarea lui Eminescu, de Constantin Cubleșan (Editura Junimea, Iași, 2022), oferă ocazia cititorului de a privi în trecutul, nu prea îndepărtat și de a se minuna, la propriu, de „podoabele” estimative ale atâtor așa-zise personalități, deși efectul imediat al cunoașterii acestor opinii, afirmate, la vremea lor, ostentativ și de pe o mare poziție de… spiritualitate, este de profundă indignare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Hai să ne apropiem de cel dintâi conac
din zarea pe care o scrutăm cu trăsura!
Hornul fumegând nu-ți pare pește marinat, 
căzut, dintr-o mână mai nătângă,
pe grătar?
La cină, au sosit câțiva nori
și înfulecă, în mișcare, bucăți de boltă albastră. 
Unul se ferește din calea fumului,
revenind, în formația înnorată,
ca un soldat, din rătăcire momentană
și se tăvălește pe boltă de râs, 
amețit de pipa de pe casă. Așa a crezut ulterior
despre horn, însă, întâi, a dat năvală și el 
ca înspre o halcă.
Sărmanul nor! Uite-l! dispare în râs. 

Hai să lăsăm norii în pace, 
strânși în văzduh ca un mănunchi de păpădii!
Îmbrățișați pe bănci, 
îndrăgostiții s-au îngrijorat; unde să meargă
mai departe, feriți de interpretarea părinților, 
pentru a-și dezvălui unul altuia lumea?   
Luna este oftatul lor mai luminos, 
dar și mai greu, 
scoțând planeta din minți. 

https://blog.revistaderecenzii.com/

*Recenzie apărută în revista „Ramuri”, Nr. 5 / 2022

Cronica de la Șoimoș de Ilie Chebeleu a apărut la editura David Press Print (Timișoara, 2020), în colecția Studii și cercetări umaniste, seria Istorii și studii culturale, în prezentarea prof. univ. dr. Crișu Dascălu, care semnează Prefața. Studiul introductiv aparține lui Bogdan Mihai Dascălu, care alcătuiește și tabelul cronologic, nota asupra ediției, precum și glosarul, bibliografia și anexele. Coordonatele spațio-temporale ale evenimentelor consemnate de Ilie Chebeleu, un „preot patriot, conștient de menirea lui pastorală și, totodată, preocupat să lase posterității imaginea lumii în care a trăit, așa cum a văzut-o și a înțeles-o el” (Bogdan Mihai Dascălu), sunt următoarele: zona dintre Arad și Lipova, în perioada anilor 1912 – 1940. Anii consemnați în cronică „i-au supus la amare încercări pe țăranii de pe Valea Mureșului, dintre care cea mai nedreaptă și cea mai crudă a fost Prima Mare Bătaie, când mulți dintre feciorii satului au pierit și al cărei sfârșit nu a însemnat decât în parte sperata îmbunare a sorții lor” (Crișu Dascălu).

https://blog.revistaderecenzii.com/

Conu Leonida față cu reacțiunea*. Fragment din lucrarea: Absurdul în opera lui I. L. Caragiale (Editura Junimea, Iași, 2018)

            „Cu scufia de noapte” pe cap se schimbă lumea. Cele mai multe permutări au pornit de la situații banale, care au inspirat pe acei oameni puternici ai zilei. Unul dintre aceștia își închipuie și Leonida că este, cel puțin în fața Efimiței. Din rutină, pune mâna „întâi și-ntâi pe „Aurora Democrată” să văz cum merge țara”. A captura zeița dimineții în fiecare zi, care în loc să așeze rouă pe flori, instalează democrația în țară, este viziunea lui de bază și, implicit, a autorului care, undeva de foarte sus, de la planul mitologic, inițiază situațiile piesei. Tot ce intră în unghiul de comentariu al protagonistului nu va ma atinge nivelul acesta de iluzie. Exclusivismul este însușirea lui primordială. Se devotează unei singure gazete, crezând că numai lecturarea ei îi va aduce informația absolută asupra mersului țării, dar se întâmplă ceva menit să-i augmenteze fixismul. Ochii îi cad pe titluri și, în dimineața amintită în piesă, pe știrea neașteptată: „11 / 23 făurar. A căzut tirania! Vivat Republica!” pe care o consideră fundamentul de la care se va întrema societatea și nu va admite aporii într-un asemenea crezământ. Din acest moment, tendința de a se izola față de cursul de afară pune stăpânire pe el. Știrea prelucrată este credibilă acolo unde spune Efimița: „I-auzi colo!”, în niciun caz în realitate. Aici, înregistrăm un avertisment subtil al autorului către spectatori, a căror atenție trebuie să urmărească un fir al acțiunii, în afara celor jucate, într-un plan teoretic, unde ideile au dreptul la mobilitate. Nedumerirea femeii la cele auzite este motivul pentru care Leonida este interesat să pară autentic în expunerea amintirii. El vrea să mențină treaz interesul pentru orice subiect și să nu dezamăgească în relatare, mirându-se el însuși ce să mai spună.