https://blog.revistaderecenzii.com/

*Recenzie apărută în revista „Ramuri”, Nr. 5 / 2022

Cronica de la Șoimoș de Ilie Chebeleu a apărut la editura David Press Print (Timișoara, 2020), în colecția Studii și cercetări umaniste, seria Istorii și studii culturale, în prezentarea prof. univ. dr. Crișu Dascălu, care semnează Prefața. Studiul introductiv aparține lui Bogdan Mihai Dascălu, care alcătuiește și tabelul cronologic, nota asupra ediției, precum și glosarul, bibliografia și anexele. Coordonatele spațio-temporale ale evenimentelor consemnate de Ilie Chebeleu, un „preot patriot, conștient de menirea lui pastorală și, totodată, preocupat să lase posterității imaginea lumii în care a trăit, așa cum a văzut-o și a înțeles-o el” (Bogdan Mihai Dascălu), sunt următoarele: zona dintre Arad și Lipova, în perioada anilor 1912 – 1940. Anii consemnați în cronică „i-au supus la amare încercări pe țăranii de pe Valea Mureșului, dintre care cea mai nedreaptă și cea mai crudă a fost Prima Mare Bătaie, când mulți dintre feciorii satului au pierit și al cărei sfârșit nu a însemnat decât în parte sperata îmbunare a sorții lor” (Crișu Dascălu).

https://blog.revistaderecenzii.com/

Conu Leonida față cu reacțiunea*. Fragment din lucrarea: Absurdul în opera lui I. L. Caragiale (Editura Junimea, Iași, 2018)

            „Cu scufia de noapte” pe cap se schimbă lumea. Cele mai multe permutări au pornit de la situații banale, care au inspirat pe acei oameni puternici ai zilei. Unul dintre aceștia își închipuie și Leonida că este, cel puțin în fața Efimiței. Din rutină, pune mâna „întâi și-ntâi pe „Aurora Democrată” să văz cum merge țara”. A captura zeița dimineții în fiecare zi, care în loc să așeze rouă pe flori, instalează democrația în țară, este viziunea lui de bază și, implicit, a autorului care, undeva de foarte sus, de la planul mitologic, inițiază situațiile piesei. Tot ce intră în unghiul de comentariu al protagonistului nu va ma atinge nivelul acesta de iluzie. Exclusivismul este însușirea lui primordială. Se devotează unei singure gazete, crezând că numai lecturarea ei îi va aduce informația absolută asupra mersului țării, dar se întâmplă ceva menit să-i augmenteze fixismul. Ochii îi cad pe titluri și, în dimineața amintită în piesă, pe știrea neașteptată: „11 / 23 făurar. A căzut tirania! Vivat Republica!” pe care o consideră fundamentul de la care se va întrema societatea și nu va admite aporii într-un asemenea crezământ. Din acest moment, tendința de a se izola față de cursul de afară pune stăpânire pe el. Știrea prelucrată este credibilă acolo unde spune Efimița: „I-auzi colo!”, în niciun caz în realitate. Aici, înregistrăm un avertisment subtil al autorului către spectatori, a căror atenție trebuie să urmărească un fir al acțiunii, în afara celor jucate, într-un plan teoretic, unde ideile au dreptul la mobilitate. Nedumerirea femeii la cele auzite este motivul pentru care Leonida este interesat să pară autentic în expunerea amintirii. El vrea să mențină treaz interesul pentru orice subiect și să nu dezamăgească în relatare, mirându-se el însuși ce să mai spună.

https://blog.revistaderecenzii.com/

*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 5 / 2022

O întâlnire norocoasă între un preot-patriot și un editor dăruit a dat la iveală o carte ce interesează deopotrivă istoria ecleziastică și cea politică, sociologia și economia rurală, relevante pentru un sat de pe Valea Mureșului, cunoscut mai mult prin ruinele unei cetăți medievale decât prin evenimentele care l-au animat în primele decenii ale secolului al XX-lea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 5 / 2022

Etnolog, antropolog și scriitor, Constantin Eretescu, o personalitate a exilului românesc din America, a publicat de curând o lucrare despre Folclorul literar al românilor (Ed. Spandagino, București, 2022).

https://blog.revistaderecenzii.com/

În general, am trăit Paștile, la fel, numai motivele de bucurie erau diferite. Am primit, în copilărie, un maimuțoi albastru de cauciuc, pe care l-am manipulat în fel și chip, atras de constituția lui maleabilă.

A doua zi, îmbrăcam hainele cele mai bune și alegeam oul cel mai tare, pentru a-i învinge pe aceia cu care se întâmpla să mă întâlnesc și să ciocnesc.

În biserică, eram timorat de oamenii pe care ai mei îi cunoșteau, întrucât mă întrebau de vorbă, iar cea mai frecventă întrebare, care mă punea în dificultate, era: „Cum merge școala?”; niciodată, nu eram mulțumit de mine și nu se cădea, în biserică sau pe lângă, să mint, că mă vedea, cu ochiul lui de ciclop, bunul Dumnezeu și mai aveam nevoie de El, în rugăciunile mele din gând.

Când mama mi-a spus, pentru prima dată, despre Dumnezeu, mi s-a părut nedrept să ne ducem traiul sub o tutelă inexpugnabilă și respectul meu pentru condiția de om a fost clătinat, nu atât de tare, precum orașul Pompei, de către Vezuviu, dar suficient cât să mă fi gândit la Cel de Sus, altfel decât la părinții mei, pe care, până în acel moment, îi socoteam cei mai puternici de pe pământ. Mă simțeam supravegheat de divinitatea din capul meu, care divinitate, paradoxal, locuia în sfere înalte; se cuvenea, într-un fel sau altul, s-o cunosc și am dezvoltat dialoguri sublime, noaptea, când puneam capul pe pernă, fie cu îngeri, fie cu Iisus.

Astăzi, mă întreb unde este Dumnezeu, pe ce jilț stă El în acest cosmos imens; sau este în afara cosmosului, iar ceea ce noi contemplăm, stele și planete, sunt sinapsele minții Lui? Mi-ar fi atât de simplu să-mi spun că nu există, însă frica de a nutri un asemenea gând mă copleșește și o consider o dovadă a prezenței împărăției cerești. De asemenea, este aproape imposibil să imaginezi, ca om, ceva nepopularizat anterior, darmite să ajungi să vorbești despre altă lume, spectaculară și imbatabilă! Pentru aceasta, trebuie să deții motive clare și să fi observat ceva pe cer. Sfinții Părinți au scris că au vizualizat, mai mult decât s-au putut ei exprima, și nu avem nicio înclinare morală să negăm.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mustăți de abur ies din punga de popcorn 
și fac din aerul camerei 
o față prelungă. 

Grădinile suiseră în floare,
în zadar, le-ai fi căutat în preajmă, 
numai gardul rămăsese la drum, 
ca semn al sprijinitului meu de uluci, 
pe când, vrăjit de amor, 
te așteptam și nimic nu-mi mai trebuia. 

Ne luăm de mâini, însă, acum, 
și traversăm strada fericirii, 
care s-a întins în noi, 
cu popas de înghețată, pe o bancă, 
sub coastă.

Ce liniște descoperim în propriul nostru sine! 
O vorbă a firului de iarbă, 
dacă se ivea, 
o auzeam atât de bine!

În crengi, se preocupă să cânte un cuc,
pe care-l răsplătesc, în mod generos, 
cu versuri, elaborate în această amiază de gală. 

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cântul I

Zeii, a căror putere (veghe),
surprinsă de amploarea luptei recente, 
se lasă ca o pradă somnului vânător,
înainte de a-și întinde, 
pe mari paturi de rouă,
constituția clară de abur și piatră,
au tras, de o sfoară albastră, soarele, 
în eclipsă, 
în locu-i mocnind un jar de vacanță.
Ruguri nestinse torc vini concrete
și, în aer, păsări pâlpâitoare mor,
ca vorbele pe buzele muribunzilor.
Supremă audiție a felului de arderi 
se întâmplă în timpane, 
dar aheii își spun 
că este vuietul luptei oprit să se adape 
cu pacea din caracter.
O gură flămândă și mare parcă ar dormi peste ei,
amenințând să le rupă din piepturi liniștea, 
când aceasta se așterne în purul lor cord.
De ce aheii, totuși, acceptă 
gura aceasta să dormiteze în armura lor?
Așteaptă vorbe plăcute de la ea, să le propage în aer, 
cu buze răsfrânte să treacă în răsunet sentimentul de vatră.
Este o înfățișare moale de gură,
ca în desene, sclipind ca o proteză de porțelan, 
când buzele-și mișcă.

Ahile e stăpânul speranței, 
al taberei care lui Zeus nu-i place. 
Oricât de mult mobilul iubirii distruse 
l-a speriat, 
Ahile ascultă, în noapte, zborul 
visului insuflat de Zeus înspre el.  

Hades are un cuprins de suflete 
sub palmă, 
sub titlul Pieriți în războiul troian.
Ideea zilelor, care au rămas netrăite,
agită mult sufletele de sub capac, 
care își caută corpul primar. 
Pe câmpuri, 
mari câini și hultani destramă,
de foame lacomă, 
leșuri.   

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mai văd și astăzi luna de atunci,

din călătorie,

cu aceiași ochi,

dotați cu vedere optimă,

o surprind agitată în cuier,

în care se mai zbat haine de-ale vreunui angel.

Of, cobor în mine și mai clatin,

cu o mână de gânduri,

banca primei întâlniri!

Aveam nevoie de avans în viață

și nimeni din afară

nu avea cum să ni-l dea.

Nu întrevedeam, duși de probleme,

acele idei încercând să ne salte între stele.

Vulcanul,

simțindu-ne reci,

sufla, înspre noi, jar.

Spațiul dintre mâinile noastre,

înghețate în tatonări,

se tot dilata

și nu aveam îndrăzneala de a ni le atinge

ori de a ne mișca.

În sufletul nostru, mai adânc

trebuia căutată simțirea prezentă,

a celor patruzeci și patru de ani.

https://blog.revistaderecenzii.com/

*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 4 / 2022

Avangarda este un subiect la modă, cu atât mai mult cu cât una dintre cauzele apariției acestei mișcări culturale a reprezentat-o intenția scriitorilor și a artiștilor, care s-au revendicat de la cutumele acesteia, de a se opune germenilor și chiar războiului în sine, printr-o nouă formulă de exprimare estetică (lipsită de bariere diverse și cât mai aproape de vocea interioară a creatorilor).

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vâlva urbană se frânge brusc 

la intrarea în cetatea medievală. 

Pisicile torc în colțuri, pe bănci, 

pe unde apucă. 

Mai multe familii, 

care-și întind rufele, 

ca în picturile venețiene, 

au fir în istorie, 

tors de aceleași mâțe, 

negre și albe. Gonești una mai încolo, 

face un „miau!” mărunt 

și vezi după ea, 

în imaginație, 

șirul de șoareci, 

tocat de străbunele ei, 

pe corăbii.