https://blog.revistaderecenzii.com/
*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 5 / 2022
O întâlnire norocoasă între un preot-patriot și un editor dăruit a dat la iveală o carte ce interesează deopotrivă istoria ecleziastică și cea politică, sociologia și economia rurală, relevante pentru un sat de pe Valea Mureșului, cunoscut mai mult prin ruinele unei cetăți medievale decât prin evenimentele care l-au animat în primele decenii ale secolului al XX-lea.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 5 / 2022
Etnolog, antropolog și scriitor, Constantin Eretescu, o personalitate a exilului românesc din America, a publicat de curând o lucrare despre Folclorul literar al românilor (Ed. Spandagino, București, 2022).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
În general, am trăit Paștile, la fel, numai motivele de bucurie erau diferite. Am primit, în copilărie, un maimuțoi albastru de cauciuc, pe care l-am manipulat în fel și chip, atras de constituția lui maleabilă.
A doua zi, îmbrăcam hainele cele mai bune și alegeam oul cel mai tare, pentru a-i învinge pe aceia cu care se întâmpla să mă întâlnesc și să ciocnesc.
În biserică, eram timorat de oamenii pe care ai mei îi cunoșteau, întrucât mă întrebau de vorbă, iar cea mai frecventă întrebare, care mă punea în dificultate, era: „Cum merge școala?”; niciodată, nu eram mulțumit de mine și nu se cădea, în biserică sau pe lângă, să mint, că mă vedea, cu ochiul lui de ciclop, bunul Dumnezeu și mai aveam nevoie de El, în rugăciunile mele din gând.
Când mama mi-a spus, pentru prima dată, despre Dumnezeu, mi s-a părut nedrept să ne ducem traiul sub o tutelă inexpugnabilă și respectul meu pentru condiția de om a fost clătinat, nu atât de tare, precum orașul Pompei, de către Vezuviu, dar suficient cât să mă fi gândit la Cel de Sus, altfel decât la părinții mei, pe care, până în acel moment, îi socoteam cei mai puternici de pe pământ. Mă simțeam supravegheat de divinitatea din capul meu, care divinitate, paradoxal, locuia în sfere înalte; se cuvenea, într-un fel sau altul, s-o cunosc și am dezvoltat dialoguri sublime, noaptea, când puneam capul pe pernă, fie cu îngeri, fie cu Iisus.
Astăzi, mă întreb unde este Dumnezeu, pe ce jilț stă El în acest cosmos imens; sau este în afara cosmosului, iar ceea ce noi contemplăm, stele și planete, sunt sinapsele minții Lui? Mi-ar fi atât de simplu să-mi spun că nu există, însă frica de a nutri un asemenea gând mă copleșește și o consider o dovadă a prezenței împărăției cerești. De asemenea, este aproape imposibil să imaginezi, ca om, ceva nepopularizat anterior, darmite să ajungi să vorbești despre altă lume, spectaculară și imbatabilă! Pentru aceasta, trebuie să deții motive clare și să fi observat ceva pe cer. Sfinții Părinți au scris că au vizualizat, mai mult decât s-au putut ei exprima, și nu avem nicio înclinare morală să negăm.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Mustăți de abur ies din punga de popcorn și fac din aerul camerei o față prelungă. Grădinile suiseră în floare, în zadar, le-ai fi căutat în preajmă, numai gardul rămăsese la drum, ca semn al sprijinitului meu de uluci, pe când, vrăjit de amor, te așteptam și nimic nu-mi mai trebuia. Ne luăm de mâini, însă, acum, și traversăm strada fericirii, care s-a întins în noi, cu popas de înghețată, pe o bancă, sub coastă. Ce liniște descoperim în propriul nostru sine! O vorbă a firului de iarbă, dacă se ivea, o auzeam atât de bine! În crengi, se preocupă să cânte un cuc, pe care-l răsplătesc, în mod generos, cu versuri, elaborate în această amiază de gală.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Cântul I Zeii, a căror putere (veghe), surprinsă de amploarea luptei recente, se lasă ca o pradă somnului vânător, înainte de a-și întinde, pe mari paturi de rouă, constituția clară de abur și piatră, au tras, de o sfoară albastră, soarele, în eclipsă, în locu-i mocnind un jar de vacanță. Ruguri nestinse torc vini concrete și, în aer, păsări pâlpâitoare mor, ca vorbele pe buzele muribunzilor. Supremă audiție a felului de arderi se întâmplă în timpane, dar aheii își spun că este vuietul luptei oprit să se adape cu pacea din caracter. O gură flămândă și mare parcă ar dormi peste ei, amenințând să le rupă din piepturi liniștea, când aceasta se așterne în purul lor cord. De ce aheii, totuși, acceptă gura aceasta să dormiteze în armura lor? Așteaptă vorbe plăcute de la ea, să le propage în aer, cu buze răsfrânte să treacă în răsunet sentimentul de vatră. Este o înfățișare moale de gură, ca în desene, sclipind ca o proteză de porțelan, când buzele-și mișcă. Ahile e stăpânul speranței, al taberei care lui Zeus nu-i place. Oricât de mult mobilul iubirii distruse l-a speriat, Ahile ascultă, în noapte, zborul visului insuflat de Zeus înspre el. Hades are un cuprins de suflete sub palmă, sub titlul Pieriți în războiul troian. Ideea zilelor, care au rămas netrăite, agită mult sufletele de sub capac, care își caută corpul primar. Pe câmpuri, mari câini și hultani destramă, de foame lacomă, leșuri.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Mai văd și astăzi luna de atunci,
din călătorie,
cu aceiași ochi,
dotați cu vedere optimă,
o surprind agitată în cuier,
în care se mai zbat haine de-ale vreunui angel.
Of, cobor în mine și mai clatin,
cu o mână de gânduri,
banca primei întâlniri!
Aveam nevoie de avans în viață
și nimeni din afară
nu avea cum să ni-l dea.
Nu întrevedeam, duși de probleme,
acele idei încercând să ne salte între stele.
Vulcanul,
simțindu-ne reci,
sufla, înspre noi, jar.
Spațiul dintre mâinile noastre,
înghețate în tatonări,
se tot dilata
și nu aveam îndrăzneala de a ni le atinge
ori de a ne mișca.
În sufletul nostru, mai adânc
trebuia căutată simțirea prezentă,
a celor patruzeci și patru de ani.
https://blog.revistaderecenzii.com/
*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 4 / 2022
Avangarda este un subiect la modă, cu atât mai mult cu cât una dintre cauzele apariției acestei mișcări culturale a reprezentat-o intenția scriitorilor și a artiștilor, care s-au revendicat de la cutumele acesteia, de a se opune germenilor și chiar războiului în sine, printr-o nouă formulă de exprimare estetică (lipsită de bariere diverse și cât mai aproape de vocea interioară a creatorilor).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Vâlva urbană se frânge brusc
la intrarea în cetatea medievală.
Pisicile torc în colțuri, pe bănci,
pe unde apucă.
Mai multe familii,
care-și întind rufele,
ca în picturile venețiene,
au fir în istorie,
tors de aceleași mâțe,
negre și albe. Gonești una mai încolo,
face un „miau!” mărunt
și vezi după ea,
în imaginație,
șirul de șoareci,
tocat de străbunele ei,
pe corăbii.
https://blog.revistaderecenzii.com/
*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 3 / 2022
Comparațiile la care Cristina Monțescu apelează cu predilecție, pentru a-și exprima stările sufletești, sunt din sfera mediului urban în care trăiește, semn al încântării de a fi avut ocazia experimentării altui spațiu lingvistic (limba franceză): „îmi tremura ploaia în pleoape / ca un scaun lovit de furtună / o statuie pe un soclu de fier / ruginită într-un parc al copilăriei”. Chiar titlul celui mai recent volum al ei, Pedalând pe cuvinte (vol. bilingv, româno-francez, apărut la editura Scrisul Românesc, Craiova, în colecția Orfeu), include o aluzie mecanică, anume acțiunea de a pedala, însă pe cuvinte și nu pe bicicletă, datorită încrederii pe care i-o inspiră universul livresc, ale cărui componente (cărțile, prelegerile, vocabulele etc.) sunt proprii dobândirii cunoașterii apolinice. Alianța dintre material și imaterial, echivalentă alternanței dintre realitate și aspirație, reprezintă principala trăsătură a volumului de față.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 3 / 2022
Marcat de imaginea lui Vladimir Nabokov, mare scriitor, dar și lepidopter de prestigiu, Virgil Dumitrescu încearcă o reevaluare a lucrurilor, de la scara de vedere a unui fluture, după cum sugerează titlul celui mai recent volum al lui, Fluturele Nabokov (Editura Napoca Star, Cluj – Napoca, 2021).
Continuă să citești