https://blog.revistaderecenzii.com/

*Cronică de carte apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 4 / 2021

Un periplu cultural

Între lectură și interpretare de Rodica Grigore (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2020), o culegere de eseuri, studii și cronici, fapt menționat și în subtitlu, este segmentată în trei secțiuni: Lecțiile capodoperei, Sub semnul poeziei și Repere ale prozei contemporane.

M-am născut într-o zi de duminică, 26.VI.1947. Cum am văzut lumina zilei, am apărut ca un musafir nedorit. Atunci, purtai în pântec nouă luni un copil și nu știai ce apare la naștere, băiat sau fată. Eu eram a treia fetiță. Așteptându-se la băiat, mama s-a supărat, nu mai voia să-mi dea țâța să sug, când țipam de foame. Și sora ei, Constanța, care asistase la naștere, căci se năștea acasă, fără medic, i-a zis: „Dă-i, dadă, să sugă, că uite ce frumoasă este!”.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Băiete, am strigat la puşti: Ulise a fost matur! Însă ca sabia din teacă, s-a tras dintr-un tânăr fervent ca mine (mi-a răspuns cu mândrie). Înţelepciunea acestui copil mi-a amintit de o întâmplare cu Diogene, când, în căutare de-un om, cu lampa aprinsă prin agora, şi de simplitate, împovărat superfluu cu un pocal de lemn, l-a aruncat văzând un copil bând apă din pumni. Pe bicicletă, îmi păstram echilibrul între o perspectivă statică şi alta mobilă, fără să mă las pradă mirajului unui context – deprins instantaneu din mersul bicicletei, ori altuia – înrădăcinat în propriile-i cupe vegetale, ca o pastă. Cu ochii la Anca, n-am mai pedalat, dar perspectiva preluase vechiul meu elan şi împingea pedalele spre nemărginire. A clipei? De unde! Momentul are margini, pe care, la dispariţie, le proiectează în fiinţe, ca pentru el să nu mai rămână aproape nimic din supliciul finitului. Împrumutată altora, durerea nu impresionează timpul cel mare. Anca nu se încărcase de etapele cursei eventuale.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eu totuşi încep altfel ziua m-am gândit. Nu aveam destul curaj să-mi recunosc dispreţul pe faţă pentru că alţii m-ar fi privit în reciprocitate, din unghiuri de vedere pe care eu le-aş fi deschis asupra urii, invidiei şi mândriei. Am ieşit pe uşă cu Anca de mână. Am avut orgoliul să cred că închizând uşa la plecare, am pus un capac definitiv peste gura încăperii. Mi-am petrecut zilele următoare împreună cu Anca. În faţa Palatului, a întrezărit chipul meu răsfrânt în oglinda pe care o damă o scosese din geantă, pentru dichis. Douăzeci de metri, Anca m-a interogat: Aşa bine stătea răsfrângerea în cristal, încât părea fotografie. Dar dacă era poza ta, la dimensiuni mici, lipită pe capacul oglinzii? Probabil te-a fotografiat pe când, în casa ei, te-ai privit în oglinda băii. Răsfrângerea nu sunt eu. Contează unghiul din care se uită la mine superba femeie: mişcând oglinda, chipul meu va fi şters din reflexie de puful alb, ca un vârf de pensulă, al unei îngâmfări de bufniţă. Bufniţa e nocturnă şi niciodată citadină. Înainte de alb, vei fi înlocuit, dacă femeia va sta nemişcată, în acelaşi unghi al surprinderii tale frecvente, de întunericul orb, instalat ca un înfometat corb, pregătit să rupă din reflexie culori şi forme ori însăşi reflexia din oglinzi. Eu însă te iubesc. Liniştea s-a instalat ulterior în spaţiul proxim. Cântecul păsărilor a îngheţat în coroanele pomilor. Ca într-o vitrină, păsările aşteptau semnul de baghetă al unui dirijor infatuat. Am ridicat un deget în aer, să vorbesc despre planetă oricui m-ar fi ascultat.

https://blog.revistaderecenzii.com/

*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 3 / 2021, p. 16

Cea mai recentă carte semnată de George Vulturescu, Maladiile lămpilor (Ed. Tracus Arte, București, 2019), este structurată în trei părți: Poemul de la ora trei noaptea, Discret precum cineva chemat la morgă să identifice un cadavru și Jurnal de provincie. Titlul este urmuzian, sugerând un aliaj între maladie, afecțiune umană, și lămpi.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A doua zi, prins de grija revederii cu Anca, mi-am amanetat ceasul de buzunar îl moştenisem de la tata -, ca un prolog al timpului pe care aveam să-l acord Ancăi. Timpurile vechi păreau confiscate de cifrele reprezentând ore pe cadranul ceasului. Mi-am apropiat urechea de ora 15,00: am auzit cu surprindere zăngănituri de arme. Aproape ştearsă, ora 16,00 conţinea o perioadă pură, fără poze, în care m-aş fi încadrat oportun cu fapta mea gândită mereu, dar încă sălăşluind în taine şi fără peripeţia realului. Mi-am trecut în caiet, cu atenţie, preocupările avute în solitudine şi la care aveam să renunţ pentru Anca, pentru ca, mai târziu, în cazul unei despărţiri, să ştiu exact unde să revin şi să mă fi salvat vertijului presupus de recăderea în conul solitudinii, ca într-un trombon uriaş emiţând salutar imnul naţional. De unde suflul care să mă redea realităţii? M-am întors la cartea sfântă şi din imboldul lui Iona de a se fi rugat iar din pântecele chitului pentru a i se mai da şansa revenirii în misie, la suprafaţă, am luat anvergura faptei.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Aş fi plecat dinspre starea mea, vibrantă ca un plan şi destul de intens urmărindu-mă, înspre dispoziţia sufletească a unuia dintre personajele pe care le urmăream dând pagini, numai să mă sustrag prezentului în care, iată, plăteam chirie. Imaginile trecutului stăruiau ca o pânză pictată în aerul blând al camerei şi mi se părea că nu pot curăţa vopseaua uscată de pe unele scene; dăruit cu un har instantaneu de artist plastic, aş fi refăcut în loc schiţa nouă a unui gest, însă în culoarea locală. Îmbinam prezentul cu trecutul la nivel imaginar, iar în voinţă, ideea viitorului liber de griji deschidea uşi întunecate. Clipe din prezent se întretăiau cu fire din viitor: în locul pomului, instantaneu se instala întâlnirea unui cuplu; răsfoiam jurnalul: starea pe care trebuie s-o fi avut, traducea altfel ştirile, cu nostalgia celui care altădată făcea parte din ele. Dar pentru a capta o astfel de variantă, potenţial seducătoare, când nu mai rezişti preocupărilor şi tumultului devastator al tinereţii, aveam nevoie să parvin.

https://blog.revistaderecenzii.com/

*Articol apărut în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 2 / 2021

https://www.revistascrisulromanesc.ro/work/reviste/sr_02_2021.pdf

În general, cărțile publicate de Adi Popescu au o dublă dimensiune, motivațională și autobiografică; prima derivă din preocuparea față de soarta societății actuale, iar a doua, care este și cea mai importantă, din talentul său înnăscut, care-l poate defini drept un povestitor marcant. În ultimii ani, autorul a mizat pe o singură temă, a fericirii, stare despre care susține că trebuie dobândită cu orice preț, în orice împrejurare, de către fiecare locuitor al planetei. În acest sens, a publicat: Secretul fericirii (2009), Despre succes și fericire (2011), Citate alese – ghid de dezvoltare personală (2012), O țară fericită (2014) și Aur curat pentru învingători (2016). În cel mai recent volum, intitulat Despre fericire, apărut în 2020, în condiții grafice deosebite, la editura Scrisul Românesc, dincolo de propunerile sale futuriste, precum aceea de a se înființa Institutul Român de Fericire, Adi Popescu vine cu veritabile texte literare, care au ca temă evocarea propriei copilării, petrecute în satul montan Licurici, și chiar a trecutului istoric. 

https://blog.revistaderecenzii.com/

3 ianuarie, ora 5, 30 a.m.:

https://blog.revistaderecenzii.com/

*Comunicare apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 12 / 20, p. 13:

https://www.revistascrisulromanesc.ro/work/reviste/sr_12_2020.pdf

Ca după orice eveniment planetar, viața post-pandemică va reveni la normalitate.

În plină pandemie de coronavirus, cititorii pasionați au achiziționat mai multe cărți prin comenzi online. Conform unui studiu realizat de „Ziarul Financiar”, unul dintre cei mai mari retaileri online de pe piața locală a vândut „pe 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, peste 120.000 de exemplare, cu 60% mai mult ca în aceeași zi din 2019”. De asemenea, alt retailer online de carte din România, are „o creștere de 85% a vânzărilor pe segmentul 18-24 ani în perioada stării de urgență”.