http://blog.revistaderecenzii.com/

Am putut citi din opera lui Mihail Sebastian, când a trebuit, în liceu.

Aveam acest obicei, de a opri în orașele prin care treceam și de a intra în librăriile din cale (anterior anului 1989). Din Râmnicu-Vâlcea, am achiziționat cartea Teatru (apărută la Editura Minerva), o antologie. Eram curios să văd cum scrie, fiindcă auzisem de el, deși în manualele școlare nu figura cu niciun text, și am lecturat astfel toate piesele lui de teatru. Starea pe care mi-au creat-o a fost asemănătoare aceleia avute la citirea dramei Patima roșie de Mihail Sorbu. Sub acest aspect, al efectului artistic, ambii dramaturgi ar fi egali, deși despre ultimul se vorbește astăzi tot mai puțin.

http://blog.revistaderecenzii.com/

Am acumulat oboseală în săptămâna care se încheie, deși la suprafață nu s-a părut. Am adormit destul de devreme, în jur de ora 22,00 (cred). Mă apucasem să citesc despre P. P. Carp (un articol de Tudor Vianu).

http://blog.revistaderecenzii.com/

Dacă aș mai fi așteptat, articolul Din fuga mașinii s-ar fi putut intitula Din opritul mașinii. La publicarea articolului respectiv, intenționam să postez o fotografie reprezentând o roată.

Am plecat în armată, pe 12 septembrie 1989, la Timişoara. Avusesem până aici o obsesie, că voi fi împuşcat în armată. Planurile de viitor se dezvoltau până în marginea acestei idei care creştea şi mă urmărea peste tot, până şi pe balcon, unde mă refugiam să citesc Mark Twain. În ziua în care am fost încorporat, n-am mai avut loc decât în mine însumi.

Reiau lucrul la Prefața despre Urmuz și alții (o carte căreia încă nu i-am găsit un titlu definitiv). Pentru că nu am scris prefața, nu am putut da manuscrisul editurii, manuscris promis, pe care îl credeam gata încă din vară.

O seară de asemenea factură, nu mai avusesem. Poate numai în vara lui 88,

*Articol apărut în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 10 / 2020

Vasile Alecsandri, azi

În studiul Literatura universală și literatura națională (1956), Tudor Vianu sublinia factorii care dau posibilitatea unei opere literare să capete prestigiu universal: însemnătatea operei în dezvoltarea social-culturală a omenirii, perfecțiunea ei artistică, larga ei difuzare spațială, lunga durată în timp și ecoul în conștiința tuturor popoarelor. Toți acești factori, care sunt determinați de mediul geografic, creația orală, tradiția culturală și de sensibilitatea specifică a poporului respectiv, contribuie la ceea ce Lucian Blaga numea „matricea stilistică” în primul volum din Trilogia culturii.

Dimineața, înaintea unui giratoriu, în dreapta, patru oameni împing o mașină SMART rămasă

Vio D., către mine:

– L-ai sunat și tu pe Sandu B.? E ziua lui… Știam că sunteți prieteni, de aceea, ți-am amintit…

Medicul Ilie Marin are faimă în regiune. Colegii de facultate (a studiat Medicina la Cluj-Napoca) l-au apelat „Miki”, după numele unui actor american (căruia i-ar fi semănat). Cognomenul i-a depăşit numele. Şi la Cleanov, când venea, indiferent că stătea o oră sau trei, oamenii aflau şi-l consultau (Socrul lui, „moşicu“, e fratele bunicului meu patern). Îi mai aducea în vizită pe Rela şi Dan, copiii lui, cam de-o vârstă cu mine. Odată, deşi au stat foarte puţin, ne-am jucat „Du-te-vino!“ (joc bazat pe deprinderea de a trimite pe sfori o minge de plastic albastră, de la un jucător la altul).