https://blog.revistaderecenzii.com

                        În deceniile al V-lea și al VI-lea din veacul trecut, societatea românească era percepută de către regimul comunist ca fiind împărțită în bogați și săraci, cu diverse variante (moșieri, chiaburi, industriași, comercianți, meseriași, mici patroni; țărani mijlocași, țărani săraci, țărani fără pământ, muncitori, funcționari, intelectuali …), față de care regimul politic de inspirație sovietică, bazat pe „alianța”  muncitorească-țărănească, a promovat raporturi diferite; caracteristic epocii a fost raportul cu cei bogați, care a îmbrăcat forma luptei de clasă. Prin promovarea pe scară largă acesteia, s-a produs marea sciziune în societatea românească. În perioada Dictaturii proletariatului, la sate, după 1949, aceasta a luat formele cele mai fățișe prin promovarea principiului „ne aliem cu țărănimea săracă, ne sprijinim pe țărănimea mijlocașă și luptăm împotriva chiaburimii până la lichidarea acesteia!” Chiaburimea a sfârșit în 1959, prin „acceptarea acordului” de intrare în g.a.c, iar moșierimea, marii industriași, marii bancheri au fost lichidați prin condamnări și succesiunea de reforme nimicitoare: monetare, actele de naționalizare a averilor; cea programată  la 3-5 martie 1949, când s-a produs nu doar trecerea în bun al statului a averilor moșierești, dar și dislocarea familiilor acestora din mijlocul țărănimii, pentru a nu mai exercita o influență negativă asupra acesteia.  Totodată, era trasată linia  colectivizării și luau naștere marile unități agricole de stat, G.A.S și S.M.T.

https://blog.revistaderecenzii.com

E timpul

Ar fi timpul să te odihnești

Îmi spune vocea interioară.

Trebuie să te odihnești

Lumea e atât de mare

https://blog.revistaderecenzii.com

La începutul lui noiembrie, anul acesta domnul Gabriel Bratu ar fi intrat în clubul nonagenarilor craioveni. Îi remarcasem lipsa în ultimul timp la evenimentele culturale, în special la vernisajele de pictură unde era nelipsit cândva. Priveam fotoliile greilor urbei cu nostalgia anilor când era însoțit de prietenii săi Vicu Pârlac, nea Georgică Vlăiescu și Eustațiu Gregorian, cei care îl așteptau deja să reîntregească gașca artiștilor din Bănie în sferele celeste. Ultima dată îl revăzusem la Muzeul de Artă cu ocazia lansării monografiei omagiale (realizată de frații Dodo Niță și Dragoș) marelui caricaturist, cel care fusese declarat cetățean de onoare al Craiovei în 2005. Multe din datele sale biografice le-am aflat atunci, precum faptul că se născuse pe strada Lahovari /cunoscută de noi ca România Muncitoare, sau că debutase la 13 ani în suplimentul Licurici al revistei Lumea Copiilor. Copil fiind visase să fie birjar, dar viața i-a hărăzit alt destin; colaborator al celebrei reviste umoristice Urzica, angajat permanent al ziarului Înainte, dar și  făuritor al celebrei căi ferate Bumbești Livezeni.

https://blog.revistaderecenzii.com

            – Hai bă că e târziu!

Așa ne trezea bunicu dimineața când trebuia să plecăm la muncă. Nu exagerez cu nimic când afirm că de pe la 11 ani m-a-nvățat să cosesc. Apoi și pe fratele meu. Coseam toți trei, de obicei ,,la Biserică” – în satu de sus, ,,în Padină” ,, în Pociovaliște” sau ,,Boia” unde erau curele mai mici. În Valea Deșu punea într-o zi cam  10-12 oameni deoarece avea vreo patru curele: în ponor, la claie, la tei, la 2 stânjeni. Mai avea și-n Cioacă, însă acolo era și via. În ,,Saca” de obicei pășteam vacile și nu coseam.

https://blog.revistaderecenzii.com/ O chimie, o binefacere după toată disperarea inerentă a rutinei banalului.
Călău și victimă jucăm rolurile reciproc cu viclenie de șarpe și gingășie de porumbiță albă.
Îmi plac oamenii care spun ce gândesc dar mai ales cei care înfăptuiesc ce zic.
Pasărea pe ram nu se teme că ar pica de s-ar rupe căci puterea-i nu stă în creangă, ci în aripi.

Continuă să citești →

https://blog.revistaderecenzii.com

Ajungem bătrâni și suntem prizonierii trecutului, a copilăriei, marcați de toate experiențele traumatizante. Am urât cu toată forța ceea ce atunci ne-a făcut să suferim, când ne simțeam umiliți sau neiubiți…De unde ne vin toate acțiunile, toate dorințele și pornirile noastre obsesive de la maturitate? Nu din fragedă copilărie?

https://blog.revistaderecenzii.com

              Dimineața e răcoare

            Cam… de 25 de grade,

            Pân’ la prânz se întețește

            Soarele ce te … prăjește.

            Asta-i vară tropicală,

            Ce n-aveam odinioară,

https://blog.revistaderecenzii.com

Una dintre cele mai vechi aşezări ale Doljului, comuna Seaca de Pădure se află la limita estică a Platformei Înalte a Desnăţuilui, perimetrul său întinzându-se între dealurile Covrea şi Somorele, iar știrile despre comunităţile umane îşi au începuturile în timpul domniei lui Vladislav al II-lea (1447-1456), pentru Veleni, şi a lui Radu Paisie (1535-1545), pentru Seaca de Pădure. Aceasta s-a mai numit Seaca Tânără, spre deosebire de Seaca Bătrână, denumire atribuită, Velenilor, când fiecare constituia comună separată. Răchita de Sus apare în documentele istorice începând din anul 1621, când domnitorul Radu Mihnea (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623) a dăruit satul lui Condea Postelnic.

https://blog.revistaderecenzii.com

O româncă ajunsă la vârsta maturității, trăitoare în diaspora, a fost victima unui fenomen deja cunoscut în Europa și frecvent în mediul online, excrocheria prin manipulare sentimentală. Nimic nou sub soare, ai zice. “Își merită soarta dacă e proastă!” La fel s-a zis și de o turistă străină ce crezuse că ursul întâlnit părea să-i dorească prietenia, sfârșind prin a face un selfie de neuitat cu biju… Comentariile pe internet nu au întârziat, deloc agreabile, invectivele legate de vârsta și neuronii femeii au abundat după ce pățania a fost mediatizată în Spania și-n România.