Era în august 1942. Inspectorul financiar Eugen Ionescu își continua munca de teren în comunele dunărene pentru a putea să beneficieze de concediu în octombrie, când urma să aibă nunta și să se așeze la casa lui.

A fost odată un împărat. El ajunsese la căruntețe, și nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă și el, ca toți oamenii, măcar o stârpitură de fecior, darǎ în deșert.

Vesele semnale

Nu plouă, norii, nici nu vor să treacă…
Stau în halat, privind mahmur afară;
Mi-e lene rău; urîtul mă omoară;
Deschid fereastra: pîcla mă îneacă.

Spune la cărțile cele bătrîne că pe la începutul veacului al XV-lea domnea în țara Moldovei înțeleptul și bunul Alexandru-vodă, care cu dreptul s-ar cuveni să se numească: tatăl și întemeietorul țărei Moldovei.

A fost odată ca niciodată etc.

A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

A început și școala, arămiu –
Și dintr-o dată, tot ce a fost viu,
Ca aspirat de-un vânt paradisiac,

Pătrașcu-vodă era un domn bun, drept și temător de Dumnezeu. Cît domni el, țara începuse a simți că trăiește.

A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești; De când se scria musca pe părete, Mai mincinos cine nu crede.

Aș vrea să-mi fac părinții să vină acasă iar

Mi-e curtea casei numai buruiană      

Acolo unde primii pași mi-au încolțit,   

Aveam atunci un tată și o mamă,                    

Acolo-i primul zâmbet ce m-a încălzit.  

Parcul

*din volumul Poemele Romanescului, Editura Contrafort, Craiova, 2020, 142 p.

Prin parcul amurgului închipuit
te căutam într-o toamnă duioasă,
tu încălzeai înserarea acasă –
nimeni nu știe cât ne-am iubit –