Cartea copilăriei mele       

Îmi amintesc cu plăcere și nostalgie de Amintiri din copilărie, de Ursul păcălit de vulpe, ambele de Ion Creangă, de Colț Alb scrisă de Jack London, și de Dumbrava minunată de Mihail Sadoveanu. Sunt sigură că Dumbrava minunată a fost cartea copilăriei mele. Mi-a cumpărat-o mama de la librărie în același timp cu ghiozdanul pentru clasa I.      

Tinerețea pe trepte

Se spune că ar fi primit o nouă ținută, un om de ținută, la vârsta de 100 de ani.
Un om de ținută înaltă, a ținutei române, și un om de ținută înaltă, a limbii române.
Ceea ce nu știu, este altceva, în afara acestor ținute.
Nimic altceva, dinăuntrul, sau dinafara, acestor ținute.

*Din volumul în curs de apariție Casa gaițelor

Bani și iar bani!
Filofteia și Ana coborau supărate scările tribunalului. Prima arunca vorbe grele, de blestem și ocară, în dreapta și stânga. Degeaba nora ei, Ana, o îndemna să se abțină „că râde lumea”. Au ajuns în grupul din care plecaseră înainte de a fi intrat în sala de ședință. Aici se aflau și două familii din Dorobanți, care se judecau pentru tulburare de proprietate.

Sfârșit de septembrie. Zi călduroasă chiar în asfințit. La liceul 11, orele din sălile de clasă nu mai contau prea mult. Elevii de la cursul de zi deja plecaseră, iar seraliștii încă nu începuseră școala pe anul în curs, fiind angrenați la munci agricole cu întreprinderile la care erau angajați.
De fapt, ca mai în toate liceele, dar mai cu seamă la cele industriale, pe prim-planul activității se afla așa-zisa practica agricolă.

Era în august 1942. Inspectorul financiar Eugen Ionescu își continua munca de teren în comunele dunărene pentru a putea să beneficieze de concediu în octombrie, când urma să aibă nunta și să se așeze la casa lui.

A fost odată un împărat. El ajunsese la căruntețe, și nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă și el, ca toți oamenii, măcar o stârpitură de fecior, darǎ în deșert.

Vesele semnale

Nu plouă, norii, nici nu vor să treacă…
Stau în halat, privind mahmur afară;
Mi-e lene rău; urîtul mă omoară;
Deschid fereastra: pîcla mă îneacă.

Spune la cărțile cele bătrîne că pe la începutul veacului al XV-lea domnea în țara Moldovei înțeleptul și bunul Alexandru-vodă, care cu dreptul s-ar cuveni să se numească: tatăl și întemeietorul țărei Moldovei.

A fost odată ca niciodată etc.

A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani.

A început și școala, arămiu –
Și dintr-o dată, tot ce a fost viu,
Ca aspirat de-un vânt paradisiac,