Pătrașcu-vodă era un domn bun, drept și temător de Dumnezeu. Cît domni el, țara începuse a simți că trăiește.

A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești; De când se scria musca pe părete, Mai mincinos cine nu crede.

Aș vrea să-mi fac părinții să vină acasă iar

Mi-e curtea casei numai buruiană      

Acolo unde primii pași mi-au încolțit,   

Aveam atunci un tată și o mamă,                    

Acolo-i primul zâmbet ce m-a încălzit.  

Parcul

*din volumul Poemele Romanescului, Editura Contrafort, Craiova, 2020, 142 p.

Prin parcul amurgului închipuit
te căutam într-o toamnă duioasă,
tu încălzeai înserarea acasă –
nimeni nu știe cât ne-am iubit –

Peregrinul

În fiecare zi te învelești cu adevărul clipei,

un adevăr ce te oprește în loc până la suspinul ce irumpe în spirală,

Plângâ  ponjii…

Plângâ ponjii,

Poţs va si-avdzâ a loru dureari?

Ni ploaia,

ni lacrima ta nu u-avdzâ.

Ni anghilji

nu l-avdzâ boatsitlu.

Plângâ ponjii…

* * * * *

Dincolo de graniţele acestei lumi,

un val plesneşte-n noapte

Mă aflam de o lună la Biariț, oraș mic, pierdut în fundul golfului de Gasconia, pe țărmurile Oceanului, și îmi petreceam zilele într-o necurmată plăcere. De la fereastra salonului meu, ochii mei se primblau fără sațiu, când pe albastra și mult măreața întindere a mării, când pe tainica nemărginire a cerului. Închipuirea mea, urmând zborul ochilor, se legăna pe vârful argintiu al valurilor și, lunecând până în fundul orizontului, mergea adeseori de se oprea, ca o pasăre călătoare, pe catargele corăbiilor ce treceau în depărtare. Câte voiajuri plăcute am făcut astfel! câte țărmuri frumoase am vizitat, fără a mă mișca de pe jilț!

*Articol apărut în revista „Năzuința”, Craiova, 1926, nr. 6

Orice cunoștință, declară empirismul, este reductibilă sau la percepții, la care se adaugă imaginile memorate, ambele câștigate prin afectarea simțurilor extern și intern, sau la relații între reprezentări, relații fixate de gândire sub indicațiile datelor sensibile. Numai percepția are competența deciziei, ce este obiectiv (real) și ce nu; numai experiența se pune în legătură cu obiectul, însă obiectul empiric este fenomenal, deoarece percepția care îl indică este o modificare a subiectului perceptor și totodată se referă la ceva individual și izolat. Percepția este numai semnul lucrurilor, nu chiar lucrul; însă pentru noi, practic, altă obiectivitate decât cea empirică nu e cu putință. A fi obiectiv este a fi perceput, a fi conținut de conștiință. Principiul conștiinței este respectat mai consecvent de empirism decât de raționalism. Nu cunoaștem obiectele metafizice, ci numai reflexul lor subiectiv. Empirismul tinde spre idealism subiectiv, servindu-se metodologic de o analiză psihologică a cuprinsului conștiinței.

Concurs de scenarii 

Nu banii aduc fericirea. Cel puțin nu pentru mine. Nu am nevoie de mulți bani ca să fiu fericit. Banii mulți te fac lacom și avar. Din cât ai, din atât vrei tot mai mult. Trebuie să te întinzi cât ți-e plapuma.