Am urmărit pe youtube câteva filmulețe cu fenomenul (de fapt teofania) Pătru de la Maglavit. Săptămâna trecută am fost la bibliotecă și am rămas surprins când o angajată nu auzise de Petrache Lupu. Eu mă gândesc că de la Moise, deci de acum cca. 4600 ani Dumnezeu nu s-a mai arătat nimănui. Cred că fenomenul Maglavit, în epocă era mai consistent decât e în prezent Arsenie Boca. Plecau zilnic zece trenuri din Craiova. Venea lumea pe jos, cu carul sau cu ce putea. După epifanie, Pătru a fost înzestrat cu harul vindecării. Făcea adevărate minuni. A venit și Carol al II-lea. A fost consultat de medici celebrii ai vremii și a fost găsit perfect sănătos. L-a luat și Antonescu cu avionul până la cotul Donului când i-a mărturisit generalului că războiul e pierdut. Apoi era ridicat sistematic de comuniști câte o săptămână (când e posibil să fi fost bătut și torturat) dar Pătru nu a recunoscut niciodată asta. Fac acum analogie cu chinurile la care a fost supus Iisus. El vindeca lumea, o îndemna la credință și smerenie iar ca drept răsplată a fost bătut și torturat de regim. Ce destin tragic!

DISTIH CU ARISTOTEL

Nu-s vorbe seci, nici figuri de stil:
,, Natura nu face nimic în mod inutil…”

Fericirea primordială

            Zăpadă, multă zăpadă și tot ninge. Mi-aduc aminte de iernile copilăriei mele. Când mă duceam cu sania pe dealuri. De Crăciunul minunat de la țară. Bunicul nu pârlea porcul, ci-l jupuia și din șorici își făcea opinci inclusiv nojițe pentru opinci. Bunica topea untura, făcea jumări apoi punea la garniță mușchete și trandafiri. Ținea din garniță până aproape de următorul Crăciun. Si mai era putina cu varză. Mamă ce varză bună era. Producție proprie. Și zeama la fel. Se punea zeamă într-o strachină cu puțină boia și se bea cu turtă. Apoi varza călită cu carne din garniță. Laptele de rigoare cu turtă de asemenea. De multe ori ne făcea și gris cu lapte.

Versul poetei Irina Lucia Mihalca

Dacă suntem făcuţi din atomi, din atom venim, în atom ne întoarcem şi din nou renaştem. Versurile Irinei Lucia Mihalca ne fac să ne simţim aproape, un tot  unitar, o atracţie, o dorinţă de unire şi întregire întru Dumnezeu, care e întru totul. A fi sau a nu fi, o pulsaţie a creatorului. Creatorul pulsează, inspiră prin viaţă şi moarte, început şi sfârşit. La început am avut senzaţia că eu sunt subiectul/ destinatarul şi aici e secretul Irinei – ne face pe fiecare să ne simţim la fel, fără discriminare. E atât de clară. Privind comentariile bărbaţilor, chiar şi a damelor, deduci reacţia de atracţie. E atât de clară şi sinceră încât o întelegi ca şi cum ţi-ar vorbi un părinte sau frate/ sora, soţia/ soţul sau fiica/ fiul. Nici nu se discută simţământul de străin sau dominator. Versurile te ung la suflet, dar te şi trezesc. Metaforele ei sunt construite din real, sunt tratate serios şi în asta constă secretul multitudinilor de mesaje care mustesc în poezia sa. Un copil o interpretează ca pe un basm, un matur ca pe un punct cotidian, un agricultor ca pe un moment din natură, un îndrăgostit ca pe o declaraţie reuşită şi, iată poezia care poate fi dezvelită precum ceapa, până în inima ei.

Așteptând Curcubeul…

După ăst potop, patriarh bun Noe,
Îndreptăm spre tine rugă arzătoare:

În noua ta Arcă, chiar de-o fi canoe,
Să nu lași să urce os de rozătoare!

Ploaia sfântă

            La ziua unui sfânt urez: Onomastică fericită! La mulți ani urez la ziua de naștere. E acceptabil și la ziua numelui în ideea să trăiască oricât de mult ca să sărbătorească de cât mai multe ori. Avem nume importante de sfinți: Vasile, Ion, Petru, Pavel, Gheorghe, Ilie, Maria, Andrei, Mihai, Nicolae, Constantin, Elena și mai sunt. De câțiva ani de sfântul Andrei avem liber. El a adus creștinismul pe aceste meleaguri. Deci a schimbat istoria. Eu am citit o istorie făcută de comuniști care nu spunea nimic despre apostolatul sfântului Andrei. Isus când i-a trimis, prin tragere la sorți, să propovăduiască creștinismul le-a spus că soarta lor va fi una cruntă. Și așa a fost. Toți au fost urgisiți, torturați și uciși. Au avut soarta Mântuitorului care a luat asupra lui toate păcatele lumii întru mântuirea și iertarea noastră. Sunt convins de faptul că și-n ziua de azi mai există sfinți. Pustnici, sihaștri, călugări ce trăiesc în pocăință și rugăciuni la limitele subzistenței. Așa-și găsesc ei fericirea. Asta e menirea lor. Cu o alimentație minimă (de multe ori apă și pâine) se izolează și se adâncesc în meditație. Zi și noapte. Tare mult mi-aș dori să cunosc și eu unul. Să discut cu el doar câteva minute pentru a nu-l abate de la menirea lui.

DISTIH CU HORAȚIU

Confirmă vorba ta mileniile, vecii:
,,Tot ce-aiurează regii îndură (și azi!) grecii…”

O copilărie fericită

Mi-e dor de copilărie. De satul bunicilor. De minunaţii mei bunici. În anul 1966, luna mai, când bunicul nu-nplinise 60 de ani şi bunica avea 53 de ani, părinţii, întrucât nu aveau altă posibilitate m-au adus la bunici, în comuna Licurici, judeţul Gorj.

Despre bunica

            Am revăzut de curând emisiunea la care am fost invitat să vorbesc despre Maria Lătărețu. O revăd cu drag. Și, de fiecare dată trăiesc o emoție deosebită. Îmi dau și câteva lacrimi. E o coardă sensibilă în sufletul meu care rezonează ori de câte ori o ascult pe artistă. O asemăn mult cu bunica mea paternă care era născută în 1913. Maria Lătărețu e născută în 1911 și a murit în 1972. 61 de ani. Bunica mea a murit în 2011. 87 de ani. A fost o țărancă simplă cu frica lui Dumnezeu. Pe ambii copii (tata și unchiul) i-a născut singură acasă, apoi a venit o vecină care le-a legat buricul. Fără moașe, medici, 112 etc. A mai avut un băiat, dar s-a prăpădit de pneumonie (nu se descoperise penicilina) după o răceală cauzată de o ploaie. Bunicul era concentrat în armată, iar bunica făcea totul. A prins-o ploaia cu vacile și avea copilul cu ea în scutece. Nu avea cu cine să-l lase acasă. În Gorj, vacile sunt duse la pășunat de prânz și de amiază. Adică între 05.30 -10.30 și 16 – 21. Între 10.30 – 16.00 stăteau acasă fiind căldură mare. Dar nu erau numai vacile. Porumbul, grădina de legume, via, fânul de cosit, strâns și adus acasă, lemne de foc, vietățile din bătătură și ar mai fi destule. La țară nu ai hodină – poate doar iarna dacă ai lemne sparte. Atunci îți permiți luxul să stai la gura sobei cu gutui în cuptor, ceai sau țuică fiartă pe plită și turta-n spuză.

            Iată că a mai trecut un an. Acum în 2015 schimb prefixul. Voi împlini 50 de ani. O jumătate de veac. Prima jumătate a vieţii mele. Mi-am propus să depăşesc suta. Ieri mi-am descărcat pozele de pe telefonul mobil în calculator. Multe frumoase. Amintiri plăcute. Am găsit ceva inedit totuşi, apropo de suta de ani. Am trei poze ale unor cruci de răposaţi care au depăşit suta de ani. Una într-o comună din judeţul Gorj, alta a unei măicuţe de la Prislop şi una a unui stareţ de la Mânăstirea Târgu Logreşti.