DISTIH PENTRU NICHITA

Geniul are dezlegare să se amuze
Toată veșnicia cu mai multe muze!

21 IUNIE -ZIUA MONDIALĂ A SOARELUI

DISTIHUL NESTINSEI STELE

Canicula – aprig strig:
Vine din terestrul …frig!

*Lucrare premiată la concursul național Dacă noi am fi planeta albastră

Eu sunt planeta albastră! Toate frumusețile, anomaliile, toate stările cameleonice și paroxistice întâlnite până în prezent; toate acestea mă definesc pe mine, eu cuprind întregul. Fericită sunt mereu, văzând oamenii făcând bine naturii, admirând tainele unui complex.

.

*Poezie premiată la concursul național „Dacă noi am fi planeta albastră”, secțiunea: creație literară

A ta prezență,

Unică în existență,

Așteaptă să mă înveselească,

Oferindu-mi a ta iubire ne-nțeleasă.

DISTIH INCURABIL

De-a dreptul incredibil s-a-ntors lumea pe dos:
Devii interesant bolnav și nu când ești sănătos!…

Am urmărit pe youtube câteva filmulețe cu fenomenul (de fapt teofania) Pătru de la Maglavit. Săptămâna trecută am fost la bibliotecă și am rămas surprins când o angajată nu auzise de Petrache Lupu. Eu mă gândesc că de la Moise, deci de acum cca. 4600 ani Dumnezeu nu s-a mai arătat nimănui. Cred că fenomenul Maglavit, în epocă era mai consistent decât e în prezent Arsenie Boca. Plecau zilnic zece trenuri din Craiova. Venea lumea pe jos, cu carul sau cu ce putea. După epifanie, Pătru a fost înzestrat cu harul vindecării. Făcea adevărate minuni. A venit și Carol al II-lea. A fost consultat de medici celebrii ai vremii și a fost găsit perfect sănătos. L-a luat și Antonescu cu avionul până la cotul Donului când i-a mărturisit generalului că războiul e pierdut. Apoi era ridicat sistematic de comuniști câte o săptămână (când e posibil să fi fost bătut și torturat) dar Pătru nu a recunoscut niciodată asta. Fac acum analogie cu chinurile la care a fost supus Iisus. El vindeca lumea, o îndemna la credință și smerenie iar ca drept răsplată a fost bătut și torturat de regim. Ce destin tragic!

DISTIH CU ARISTOTEL

Nu-s vorbe seci, nici figuri de stil:
,, Natura nu face nimic în mod inutil…”

Fericirea primordială

            Zăpadă, multă zăpadă și tot ninge. Mi-aduc aminte de iernile copilăriei mele. Când mă duceam cu sania pe dealuri. De Crăciunul minunat de la țară. Bunicul nu pârlea porcul, ci-l jupuia și din șorici își făcea opinci inclusiv nojițe pentru opinci. Bunica topea untura, făcea jumări apoi punea la garniță mușchete și trandafiri. Ținea din garniță până aproape de următorul Crăciun. Si mai era putina cu varză. Mamă ce varză bună era. Producție proprie. Și zeama la fel. Se punea zeamă într-o strachină cu puțină boia și se bea cu turtă. Apoi varza călită cu carne din garniță. Laptele de rigoare cu turtă de asemenea. De multe ori ne făcea și gris cu lapte.

Versul poetei Irina Lucia Mihalca

Dacă suntem făcuţi din atomi, din atom venim, în atom ne întoarcem şi din nou renaştem. Versurile Irinei Lucia Mihalca ne fac să ne simţim aproape, un tot  unitar, o atracţie, o dorinţă de unire şi întregire întru Dumnezeu, care e întru totul. A fi sau a nu fi, o pulsaţie a creatorului. Creatorul pulsează, inspiră prin viaţă şi moarte, început şi sfârşit. La început am avut senzaţia că eu sunt subiectul/ destinatarul şi aici e secretul Irinei – ne face pe fiecare să ne simţim la fel, fără discriminare. E atât de clară. Privind comentariile bărbaţilor, chiar şi a damelor, deduci reacţia de atracţie. E atât de clară şi sinceră încât o întelegi ca şi cum ţi-ar vorbi un părinte sau frate/ sora, soţia/ soţul sau fiica/ fiul. Nici nu se discută simţământul de străin sau dominator. Versurile te ung la suflet, dar te şi trezesc. Metaforele ei sunt construite din real, sunt tratate serios şi în asta constă secretul multitudinilor de mesaje care mustesc în poezia sa. Un copil o interpretează ca pe un basm, un matur ca pe un punct cotidian, un agricultor ca pe un moment din natură, un îndrăgostit ca pe o declaraţie reuşită şi, iată poezia care poate fi dezvelită precum ceapa, până în inima ei.

Așteptând Curcubeul…

După ăst potop, patriarh bun Noe,
Îndreptăm spre tine rugă arzătoare:

În noua ta Arcă, chiar de-o fi canoe,
Să nu lași să urce os de rozătoare!