Fericirea primordială. Proză scurtă, de Adi Popescu

Fericirea primordială

            Zăpadă, multă zăpadă și tot ninge. Mi-aduc aminte de iernile copilăriei mele. Când mă duceam cu sania pe dealuri. De Crăciunul minunat de la țară. Bunicul nu pârlea porcul, ci-l jupuia și din șorici își făcea opinci inclusiv nojițe pentru opinci. Bunica topea untura, făcea jumări apoi punea la garniță mușchete și trandafiri. Ținea din garniță până aproape de următorul Crăciun. Si mai era putina cu varză. Mamă ce varză bună era. Producție proprie. Și zeama la fel. Se punea zeamă într-o strachină cu puțină boia și se bea cu turtă. Apoi varza călită cu carne din garniță. Laptele de rigoare cu turtă de asemenea. De multe ori ne făcea și gris cu lapte.

Să nu uit cozonacii de Crăciun – o minunăție cu rahat, cacao și nucă. Făina era cumpărată, ouăle erau de la țară, adică de la găinile noastre. Grâu nu se cultiva. Nu era zona  lui. Doar porumb și ovăz. Evident că și vie și grădina cu zarzavaturi. Grădina casei avea pomi fructiferi: meri, peri, piersici, cireși, corcoduși, pruni. La câmp mei erau pruni. Răzleț mai creșteau peri și gutui.             Perioada copilăriei mele a însemnat o lecție adevărată de viață. Am crescut în spiritul muncii și cu frică de Dumnezeu. Se țineau posturile iar când în calendar era cruce cu roșu nu se lucra. Eram și sunt așa de îndrăgostit de satul copilăriei mele, că oricând revin cu drag, practic să-mi încarc bateriile. Acolo am trăit o fericire primordială. Evident că perioada copilăriei e considerată o vârstă a fericirii. Eu mă consideram mai fericit acolo la țară decât colegii mei care, în vacanțe rămâneau în oraș. Cum să nu fii fericit când, copil fiind, aveam libertatea deplină să colind dealurile și pădurile din jur, să pescuiesc în pârâul din spatele grădinii, să beau apă de izvor de la salba de fântâni de la câmp, să respir aerul mirific al pădurilor de fag și stejar, să mă alimentez numai cu produse naturale, să joc în voie la multitudinea de sărbători populare, să mă joc în curtea școlii (care era vis-a-vis de casa mea), să mă duc cu vacile unde luam o carte și citeam în voie și câte și mai câte fericiri mărunte care-mi umpleau tot timpul copilăriei. De aceea, și acum nostalgia acelei fericiri primordiale mă răscolește necontenit și aș da orice din lume să o mai pot trăi la intensitatea de atunci. Trăiască fericita copilărie din satul românesc tradițional.               

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.